In 20 octombrie, am primit cartile. Am fost sunat de la Bucuresti si mi s-a spus ca pe la ora 10 trebuie sa merg in vama si sa caut un transporter cu numar de Subotica. M-am dus si, intr-adevar, masina era acolo. Soferul, un tip pe la 30 de ani, vorbea engleza binisor. Cand a deschis usile, am incremenit: era vorba de un europalet pe care, frumos stivuite, stateau 50 de pachete cu cate 20 de exemplare din cartea mea. Fiecare pachet era impachetat cu grila si etichetat, ca sa nu fie vorba de vreo confuzie. De emotie, m-am pierdut si, pret de vreo doua minute nu am fost in stare sa fac nimic, nici macar sa vorbesc.
Apoi mi-am dat seama ca nu am nicio sansa sa iau paletul de acolo, nici sa inghesui la mine in Polo cele 50 de pachete. L-am intrebat pe tip daca nu ar fi dispus, contra cost, sa vina pana la mine acasa. Nu locuiesc departe de vama, doar vreo doi kilometri. A acceptat cu un zambet. Am mers in fata lui, am ajuns acasa, am deschis garajul si am transportat pachetele, cate doua, stivuindu-le pe niste ziare. La sfarsit, tipul mi-a spus ca daca am nevoie, poate sa-mi lase europaletul. Bineinteles ca l-am luat si, dupa plecarea masinii, am transferat din nou pachetele, in asa fel in cat ai fi putut crede ca am descarcat paletul cu totul. In timp ce mutam pachetele, ma gandeam la cei care sapa o groapa, dupa care o umplu la loc, doar asa, ca sa nu stea degeaba.
M-am gandit sa-i dau tipului 10 euro, dar nu a vrut sa-i primeasca. Am insistat, am incercat sa ii bag banii in buzunar, insa m-a respins. Pur si simplu nu-i trebuiau acesti bani. Daca ar fi fost vorba de un roman, m-as fi gandit imediat ca 10 eur nu i se par de ajuns.
Tipul a plecat, iar eu, privind lung in urma lui, m-am gandit ca daca voi mai scoate un tiraj din Povestile Mariei, poate voi avea ocazia sa ma intalnesc din nou cu el.
Apoi mi-am dat seama ca nu am nicio sansa sa iau paletul de acolo, nici sa inghesui la mine in Polo cele 50 de pachete. L-am intrebat pe tip daca nu ar fi dispus, contra cost, sa vina pana la mine acasa. Nu locuiesc departe de vama, doar vreo doi kilometri. A acceptat cu un zambet. Am mers in fata lui, am ajuns acasa, am deschis garajul si am transportat pachetele, cate doua, stivuindu-le pe niste ziare. La sfarsit, tipul mi-a spus ca daca am nevoie, poate sa-mi lase europaletul. Bineinteles ca l-am luat si, dupa plecarea masinii, am transferat din nou pachetele, in asa fel in cat ai fi putut crede ca am descarcat paletul cu totul. In timp ce mutam pachetele, ma gandeam la cei care sapa o groapa, dupa care o umplu la loc, doar asa, ca sa nu stea degeaba.
M-am gandit sa-i dau tipului 10 euro, dar nu a vrut sa-i primeasca. Am insistat, am incercat sa ii bag banii in buzunar, insa m-a respins. Pur si simplu nu-i trebuiau acesti bani. Daca ar fi fost vorba de un roman, m-as fi gandit imediat ca 10 eur nu i se par de ajuns.
Tipul a plecat, iar eu, privind lung in urma lui, m-am gandit ca daca voi mai scoate un tiraj din Povestile Mariei, poate voi avea ocazia sa ma intalnesc din nou cu el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu