— Asta-i un fel de a spune: să te răzbuni! zise Švejk. Sînt unii care îşi închipuie că se răzbună, dar pînă la urmă oalele sparte le plăteşte cel pe care dumnealui şi l-a ales ca unealtă a răzbunării. Pe vremuri, cînd stăteam încă la Vinohrady, la parter locuia intendentul imobilului, care ţinea în gazdă un mic funcţionăraş de la nu ştiu care bancă; omuleţul ăsta obişnuia să frecventeze o cîrciumă din strada Krameriova, unde s-a luat la harţă o dată cu un domn care avea la Vinohrady un laborator pentru analiza urinei. Domnul nu se gîndea la altceva şi nu vorbea decît despre analizele lui. Umbla cu buzunarele pline de sticluţe cu urină, pe care le dădea cunoscuţilor pe la nas, îndemnîndu-i să-şi dea urina la analiză, pentru că de asta atîrna — zicea el — fericirea omului, a familiei. Nu costă mai nimic — zicea — numai şase coroane.
Toţi clienţii cîrciumii, ba chiar şi cîrciumarul şi cîrciumăreasa, şi-au dat urina la analiză, numai funţionăraşul se ţinea tare, cu toate că domnul îl urmărea mereu la pisoar, adresîndu-i-se cu bunăvoinţă: „Nu ştiu cum să-ţi spun, domnule Skorkovsky, dar mie nu-mi prea place cum arată urina dumitale; fii bun şi urinează în sticluţă cît mai e vreme! Pe urmă să nu fie prea tîrziu!” In cele din urmă, a reuşit să-l convingă. Asta l-a costat pe funcţionăraş şase coroane, iar domnul acela a avut grijă să-i îndulcească cheltuiala, speriindu-l aşa cum făcuse cu toţi muşteriii, ca şi cu bietul cîrciumar, căruia îi alungase clienţii, deoarece fiecare analiză era apoi interpretată verbal cu concluzia că e vorba de un caz grav. După el toată lumea trebuia să bea numai apă, să nu fumeze, să nu se însoare, iar cît despre mîncare, numai zarzavat! Funcţionăraşul nostru, ca şi ceilalţi de altfel, s-a înfuriat grozav şi, ca unealtă a răzbunării lui, s-a gîndit la intendent, ştiindu-l brutal din fire. Aşa se face că într-o bună zi îi spuse domnului cu analizele că de la o vreme intendentul nu se simţea tocmai bine şi că-l roagă să vină a doua zi de dimineaţă pe la orele şapte, să-i ia urina pentru analiză. Dumnealui s-a dus. Intendentul dormea încă. Domnul l-a trezit, spunîndu-i prieteneşte: „Am onoarea, domnule Malek, bună dimineaţa. Poftiţi, aveţi aici sticluţa, binevoiţi să urinaţi şi daţi-mi şase coroane.” Doamne! Cînd a sărit odată intendentul din pat, numa-n izmene, şi cînd mi ţi l-a-nşfăcat de beregată, ferească Dumnezeu! L-a buşit de dulap, pînă a trecut cu el prin uşă. După ce l-a scos din dulap, a luat vîna de bou şi dă-i şi dă-i pînă l-a pus pe goană, aşa în izmene cum era, la vale pe strada Celakovsky. Schelălăia stimabilul ca un cîine călcat pe coadă şi în strada Havlickova, ţuşti în tramvai: pe intendent l-a înhăţat poliţaiul cu care s-a luat la păruială. Fiindcă era în izmene şi cu cele de ruşine la vedere, l-au ridicat cu duba pentru atentat la bunele moravuri. Şi în drum spre poliţie, tot mai striga din dubă ca un apucat: „Fir-aţi ai dracului de derbedei, vă arăt eu vouă să-mi analizaţi mie urina”. A stat la răcoare şase luni pentru agresiune şi ultraj. După pronunţarea sentinţei, a început să insulte coroana, aşa că n-ar fi de mirare dacă ar zace şi acum în puşcărie; de aceea spuneam eu că atunci cînd vrei să te răzbuni pe cineva, oalele sparte le plăteşte un om nevinovat.
Toţi clienţii cîrciumii, ba chiar şi cîrciumarul şi cîrciumăreasa, şi-au dat urina la analiză, numai funţionăraşul se ţinea tare, cu toate că domnul îl urmărea mereu la pisoar, adresîndu-i-se cu bunăvoinţă: „Nu ştiu cum să-ţi spun, domnule Skorkovsky, dar mie nu-mi prea place cum arată urina dumitale; fii bun şi urinează în sticluţă cît mai e vreme! Pe urmă să nu fie prea tîrziu!” In cele din urmă, a reuşit să-l convingă. Asta l-a costat pe funcţionăraş şase coroane, iar domnul acela a avut grijă să-i îndulcească cheltuiala, speriindu-l aşa cum făcuse cu toţi muşteriii, ca şi cu bietul cîrciumar, căruia îi alungase clienţii, deoarece fiecare analiză era apoi interpretată verbal cu concluzia că e vorba de un caz grav. După el toată lumea trebuia să bea numai apă, să nu fumeze, să nu se însoare, iar cît despre mîncare, numai zarzavat! Funcţionăraşul nostru, ca şi ceilalţi de altfel, s-a înfuriat grozav şi, ca unealtă a răzbunării lui, s-a gîndit la intendent, ştiindu-l brutal din fire. Aşa se face că într-o bună zi îi spuse domnului cu analizele că de la o vreme intendentul nu se simţea tocmai bine şi că-l roagă să vină a doua zi de dimineaţă pe la orele şapte, să-i ia urina pentru analiză. Dumnealui s-a dus. Intendentul dormea încă. Domnul l-a trezit, spunîndu-i prieteneşte: „Am onoarea, domnule Malek, bună dimineaţa. Poftiţi, aveţi aici sticluţa, binevoiţi să urinaţi şi daţi-mi şase coroane.” Doamne! Cînd a sărit odată intendentul din pat, numa-n izmene, şi cînd mi ţi l-a-nşfăcat de beregată, ferească Dumnezeu! L-a buşit de dulap, pînă a trecut cu el prin uşă. După ce l-a scos din dulap, a luat vîna de bou şi dă-i şi dă-i pînă l-a pus pe goană, aşa în izmene cum era, la vale pe strada Celakovsky. Schelălăia stimabilul ca un cîine călcat pe coadă şi în strada Havlickova, ţuşti în tramvai: pe intendent l-a înhăţat poliţaiul cu care s-a luat la păruială. Fiindcă era în izmene şi cu cele de ruşine la vedere, l-au ridicat cu duba pentru atentat la bunele moravuri. Şi în drum spre poliţie, tot mai striga din dubă ca un apucat: „Fir-aţi ai dracului de derbedei, vă arăt eu vouă să-mi analizaţi mie urina”. A stat la răcoare şase luni pentru agresiune şi ultraj. După pronunţarea sentinţei, a început să insulte coroana, aşa că n-ar fi de mirare dacă ar zace şi acum în puşcărie; de aceea spuneam eu că atunci cînd vrei să te răzbuni pe cineva, oalele sparte le plăteşte un om nevinovat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu