La noi, la Budejovice, a fost la regiment un soldat, un dobitoc cumsecade, care într-o zi a găsit pe stradă şase sute de coroane pe care le-a predat la poliţie. În gazete s-a scris despre el că e om cinstit. Şi aşa a ajuns de batjocura lumii. Nimeni nu mai sta de vorbă cu el, toţi îi ziceau: „Tîmpitule, cum ai putut să faci o prostie ca asta? Dacă mai ai un pic de onoare în tine, ar trebui să te usture pînă la moarte!” Era în vorbă cu o fată şi ea n-a mai vrut să ştie de el. Cînd a venit acasă, în concediu, şi s-a dus să asculte muzică, prietenii l-au dat afară din cîrciumă. Sărmanul de el, a pus-o la inimă, s-a îmbolnăvit de inimă rea şi pînă la urmă s-a aruncat înaintea trenului.
Altădată, tot aşa, un croitor de pe strada noastră a găsit un inel de aur. Oamenii l-au sfătuit de bine, să nu-l ducă la poliţie, el însă, încăpăţînat, nu i-a ascultat. L-au primit cuviincios, aşa cum nu se obişnuieşte la poliţie, mai ales că, ziceau, fusese anunţată pierderea unui inel de aur cu briliant; pe urmă însă, uitîndu-se la piatră, i-au spus: „D-apoi bine, omule, asta-i sticlă, nu briliant. Cît ţi s-a dat pentru briliant? Am mai văzut noi cinstiţi de ăştia, de felul dumitale”. Pînă la urmă s-au lămurit că mai pierduse unul un inel de aur, cu un briliant fals, o amintire de familie, zicea, dar croitorul a stat închis trei zile, pentru că, în enervarea lui, şi-a permis să insulte gardianul. A căpătat răsplata legală de zece la sută, o coroană şi douăzeci heleri, ciurucul găsit valorînd douăsprezece coroane. A aruncat recompensa legală în faţa păgubaşului care l-a dat în judecată pentru atentat la onoare şi croitorul s-a mai ales şi cu zece coroane amendă. După asta, spunea cui voia să asculte că omul cinstit nu merită decît douăzeci şi cinci la spate, că trebuie bătut la sînge şi tăiat în bucăţele în piaţa publică, ca să fie pildă şi să nu mai facă şi alţii ca el. Eu cred că tabernacolul nostru nu ni-l mai aduce nimeni înapoi, măcar că are pe dos ştampila regimentului, pentru că nimeni nu vrea să aibă de-a face cu efecte militare. Decît să intre cumva în bucluc, mai bine îl aruncă-n gîrlă. Ieri, la cîrciuma „La cununa de aur”, am stat de vorbă cu unul de la ţară, un om de cincizeci şi şase de ani, care se ducea la prefectură, la Nova Paka, să întrebe de ce i-au rechiziţionat căruţa. La întoarcere, după ce l-au luat la goană, s-a oprit să caşte gura la un convoi militar, care staţiona în piaţă. Un tînăr l-a rugat să vadă niţel de cai că vine numaidecît. Zicea că duce provizii de conserve pentru armată. Şi dus a fost. Cînd s-a urnit convoiul, l-au silit să meargă cu ei şi a ajuns tocmai în Ungaria, unde a rugat şi el pe cineva să-i vadă de căruţă şi numai aşa a scăpat, altfel îl tîrau pînă în Serbia. S-a întors hututui de tot şi zicea că nu mai vrea să aibă de-a face cu cele militare cîte zilişoare o mai avea.
Altădată, tot aşa, un croitor de pe strada noastră a găsit un inel de aur. Oamenii l-au sfătuit de bine, să nu-l ducă la poliţie, el însă, încăpăţînat, nu i-a ascultat. L-au primit cuviincios, aşa cum nu se obişnuieşte la poliţie, mai ales că, ziceau, fusese anunţată pierderea unui inel de aur cu briliant; pe urmă însă, uitîndu-se la piatră, i-au spus: „D-apoi bine, omule, asta-i sticlă, nu briliant. Cît ţi s-a dat pentru briliant? Am mai văzut noi cinstiţi de ăştia, de felul dumitale”. Pînă la urmă s-au lămurit că mai pierduse unul un inel de aur, cu un briliant fals, o amintire de familie, zicea, dar croitorul a stat închis trei zile, pentru că, în enervarea lui, şi-a permis să insulte gardianul. A căpătat răsplata legală de zece la sută, o coroană şi douăzeci heleri, ciurucul găsit valorînd douăsprezece coroane. A aruncat recompensa legală în faţa păgubaşului care l-a dat în judecată pentru atentat la onoare şi croitorul s-a mai ales şi cu zece coroane amendă. După asta, spunea cui voia să asculte că omul cinstit nu merită decît douăzeci şi cinci la spate, că trebuie bătut la sînge şi tăiat în bucăţele în piaţa publică, ca să fie pildă şi să nu mai facă şi alţii ca el. Eu cred că tabernacolul nostru nu ni-l mai aduce nimeni înapoi, măcar că are pe dos ştampila regimentului, pentru că nimeni nu vrea să aibă de-a face cu efecte militare. Decît să intre cumva în bucluc, mai bine îl aruncă-n gîrlă. Ieri, la cîrciuma „La cununa de aur”, am stat de vorbă cu unul de la ţară, un om de cincizeci şi şase de ani, care se ducea la prefectură, la Nova Paka, să întrebe de ce i-au rechiziţionat căruţa. La întoarcere, după ce l-au luat la goană, s-a oprit să caşte gura la un convoi militar, care staţiona în piaţă. Un tînăr l-a rugat să vadă niţel de cai că vine numaidecît. Zicea că duce provizii de conserve pentru armată. Şi dus a fost. Cînd s-a urnit convoiul, l-au silit să meargă cu ei şi a ajuns tocmai în Ungaria, unde a rugat şi el pe cineva să-i vadă de căruţă şi numai aşa a scăpat, altfel îl tîrau pînă în Serbia. S-a întors hututui de tot şi zicea că nu mai vrea să aibă de-a face cu cele militare cîte zilişoare o mai avea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu