miercuri, 8 iunie 2011

Tyson și Vătmănița

Am ajuns la Timişoara, aseară, după douăsprezece ore de condus cu câteva pauze şi un ocol pe la Curechiu. Am văzut locurile, am văzut camera unde urmează să petrec o lună. Proprietăreasa e o cucoană de 62 de ani, care a lucrat 20 de ani în Bucureşti ca vătmăniţă. N-am cunoscut până acum o vătmăniţă, trebuia să merg la Curechiu pentru asta. O femeie cât un munte. Când am ajuns, nu era acasă, dădea la sapă pe undeva. Are o voce puternică, aşa cum trebuia să aibă orice vătmăniţă care se enerva, în canicula din anii lui Ceauşescu şi zbiera la călătorii atârnaţi de scări. Mă gândeam că eu, la 62 de ani, probabil o să fiu un moş în baston. În spatele casei e un câine lup pe nume Tyson. Când m-a văzut s-a ghemuit la pământ şi a încercat să se târască rapid, ca să se ascundă, însă nu i-a dat voie lanţul. Vătmăniţa mi-a explicat că soţul ei, care a murit anul trecut, se îmbolnăvise de nervi şi bătea câinele, care a rămas cu o spaimă de bărbaţii cu burtă, cum sunt eu. Cu chiu cu vai, am reuşit să pun mâna pe el şi să-l mângâi. Când am plecat, scheuna a jale.
La Timişoara, frânt cum eram, am oprit pentru două beri. Le-am dus acasă, am făcut un duş. Am deschis televizorul: serviciu întrerupt pentru neplată. Excelent, am luat hotărârea să renunţ la cablu. Nu îmi mai trebuie televizor de azi înainte. Am băut berile, apoi am adormit în sufragerie, prăbuşit pe canapeaua unde doarme, de obicei, Richi2



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!