luni, 25 iulie 2011

Sinuciderea copiilor

Din cand in cand, apar in presa stiri cu copii care s-au sinucis. Motivele sunt din cele mai variate: unii se sinucid de dorul mamei plecate la munca in strainatate, altii de frica tatalui care-i terorizeaza, altii din cauza ca au luat note proaste, ori pentru ca au fost parasiti de fata pe care o iubeau etc. Daca ne gandim bine, majoritatea acestor motive sunt slabe. Mama vine inapoi din Spania, notele proaste nu inseamna absolut nimic - peste numai cativa ani nu o sa te mai intrebe nimeni cat ai luat la chimie, fete sunt destule, etc.

Si totusi, unii copii se sinucid pentru asa ceva. Explicatiile pe care le da presa, de multe ori cu ajutorul unor psihologi carora le place sa se vada la televizor, nu prea stau in picioare. Se incearca acreditarea ideii ca sinuciderile in randul tinerilor sunt urmarea directa a proastei guvernari. Ori, copiii s-au sinucis sub toate guvernele si, probabil, se vor sinucide si sub guvernele viitoare. Niste analize obiective ar trebui sa prezinte statistici, ca sa putem vedea cati copii se sinucid pe an, care este distributia motivelor pe varste si pe sexe, sa aflam din ce medii provin, cati erau in evidentele medicale, etc. Apoi abia s-ar putea trage concluzii. Dar de la o presa partizana si neprofesionista ca a noastra nu te poti astepta la astfel de analize.
Parerea mea, ca nespecialist, este ca sinuciderea, in cazul copiilor, are loc pentru ca ei nu realizeaza pe deplin caracterul ireversibil al unui astfel de act. Si eu, cand eram copil si ma supara mama, ma gandeam cum o sa ma sinucid si cum o sa planga ea dupa mine. Sunt convins ca extrem de multi copii gandesc in felul asta. Cine a citit Aventurile lui Tom Sawyer, isi aduce aminte scena in care Tom, suparat foc pe matusa lui, isi imagineaza cum o sa se sinucida si cum o sa planga dupa el toti cei care nu l-au inteles.
Concluzia mea este ca unii copii trec la fapte pornind de la motive reale, dar asupra carora nu stau sa gandeasca prea mult, intr-un fel de joaca macabra, la care nu-i impinge societatea ci mai mult fantezia, curiozitatea si, mai cu seama, credinta ca de fapt nu li se va intampla nimic serios.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!