Cum vedea lumea Albert Einstein

Cit de ciudata este situatia noastra, copii ai Pamantului! Fiecare este aici pentru o scurta vizita. El nu stie de ce, dar uneori crede ca o simte. Din punctul de vedere al vietii de fiecare zi, fara o reflectie mai adanca, se stie ca suntem aici pentru ceilalti oameni, mai intai pentru aceia de al caror suras si sanatate atarna in intregime propria fericire, si apoi si pentru cei multi necunoscuti cu a caror soarta ne inlantuie o  legatura a simpatiei. In fiecare zi ma gandesc de nenumarate ori ca viata mea launtrica si exterioara se sprijina pe munca oamenilor de astazi, ca si pe a celor morti, ca trebuie sa ma straduiesc pentru a da in aceeasi masura in care am primit si primesc inca. Simt nevoia de cumpatare si am adesea sentimentul apasator de a pretinde mai mult decat este necesar din munca semenilor mei. Deosebirile sociale de clasa le resimt ca nejustificate si ca sprijinindu-se in cele din urma pe forta - si mai cred ca o viata exterioara simpla si lipsita de pretentii este buna pentru fiecare, pentru corp si pentru spirit.

    Nu cred in libertatea omului in sens filozofic. Fiecare actioneaza nu numai sub constrangeri exterioare, ci si potrivit necesitatii launtrice. Sentinta lui Schopenhauer: "Un om poate sa faca, ce-i drept, ce vrea, dar nu sa voiasca ceea ce vrea" m-a patruns inca din tinerete si mi-a fost intotdeauna o alinare la privelistea asprimii vietii, un ajutor in indurarea acesteia si un izvor nesecat de toleranta. Constiinta acestui fapt slabeste in mod placut simtul raspunderii ce poate usor sa aiba o actiune paralizanta si face sa nu ne luam pe noi si pe ceilalti prea in serios; ea conduce la o conceptie despre viata ce face loc si umorului.

Mi s-a parut intotdeauna lipsit de sens, dintr-un punct de vedere obiectiv, sa ne intrebam asupra semnificatiei si telului propriei existente, ca si a existentei fiintelor in general. Si totusi, fiecare om are anumite idealuri care ii orienteaza straduinta si judecata. In acest sens, placerea si fericirea nu mi-au aparut niciodata ca scopuri in sine (numesc aceasta baza etica idealul turmei de porci). Idealurile mele, care m-au calauzit si mi-au dat curajul de a infrunta greutatile vietii, au fost binele, frumosul si adevarul. Fara sentimentul acordului cu cei care gandesc la fel, fara indeletnicirea cu ceea ce este obiectiv, cu ceea ce ramane intotdeauna de neatins pe taramul artei si al cercetarii stiintifice, viata mi s-ar parea goala. Telurile banale ale straduintelor omenesti -  proprietate, succes exterior, lux, mi s-au parut din tinerete demne de dispret.

Simtul meu patimas pentru echitate sociala si responsabilitate sociala a stat intotdeauna intr-o opozitie ciudata cu o lipsa pronuntata a nevoii nemijlocite de contact cu oamenii si comunitatile omenesti. Sunt un adevarat solitar ce nu apartine cu intreaga sa inima statului, patriei, cercului de prieteni, nici chiar cercului strans al familiei, care a resimtit un sentiment niciodata ostoit de instrainare si o nevoie de singuratate, ce au crescut si mai mult cu varsta. Am trait in mod ascutit, dar fara pareri de rau, granitele intelegerii si armoniei cu alti oameni. Un asemenea om pierde desigur o parte din seninatate si nepasare, dar el este in schimb in mare masura independent de parerile, obiceiurile si judecatile semenilor sai si nu este supus niciodata ispitei de a-si sprijini echilibrul pe o baza atat de putin solida.

Idealul meu politic este cel democratic. Fiecare om trebuie respectat ca persoana, si niciunul divinizat. Este o ironie a soartei ca ceilalti oameni mi-au exprimat tocmai mie mult prea multa admiratie si stima, fara vina mea, dar si fara ca meritul meu sa o indreptateasca. Aceasta poate sa provina din dorinta, pentru multi de neimplinit, de a intelege cateva idei pe care le-am gasit cu puterile mele slabe, printr-o lupta necontenita. Stim desigur prea bine ca pentru atingerea unui tel de ordin organizatoric este nevoie ca un individ sa gandeasca si sa dispuna si sa aiba in linii mari raspunderea. Dar cei condusi nu trebuie sa fie constransi, ci sa poata alege conducatorul. Un sistem autocrat de constrangere degenereaza, dupa parerea mea, in scurt timp. Violenta ii atrage intotdeauna pe cei lipsiti de valoare morala si, dupa convingerea mea, este o lege ca tiranii geniali sa aiba nemernici drept urmasi. Din acest motiv am fost intotdeauna un dusman infocat al unor asemenea sisteme cum sunt cele pe care le cunoastern azi in Italia si Rusia.

Discreditarea formei democratice ce domina astazi in Europa nu se datoreaza principiului democratic de baza, ci lipsei de stabilitate a varfurilor guvernelor si caracterului impersonal al modalitatii in care se face alegerea. Cred insa ca Statele Unite ale Americii de Nord au gasit in aceasta privinta ceea ce este potrivit: ele au un presedinte responsabil ales pe o perioada de timp suficient de lunga, care are destula putere pentru a fi in fapt cel ce poarta raspunderea. Pe de alta parte, pretuiesc in mecanismul nostru de stat grija mai mare pentru individ in caz de boala si saracie. Ceea ce este propriu-zis valoros in treburile omenesti mi se pare a fi nu statul, ci individul creator si sensibil, personalitatea: el singur creeaza nobilul si sublimul, in timp ce turma ramane ca atare obtuza in gandire si in simtire.

In legatura cu acest subiect, ajung la cea mai josnica creatura a turmei, la militar, pe care il urasc. Pe cel ce poate marsalui cu placere in formatie, dupa sunetele muzicii, pe acela il dispretuiesc: el a primit un creier mare numai din greseala, caci sira spinarii i-ar fi fost de ajuns.

Aceasta rusine a civilizatiei ar trebui inlaturata cat mai repede cu putinta. Eroism la comanda, violenta ipsita de sens si nesuferitele atitudini patriotarde, cat de infocat le urasc, ce josnic si demn de dispret imi apare razboiul: m-as lasa mai degraba taiat in bucati decat sa particip la o treaba atat de mizerabila! Gandesc totusi atata bine despre oameni ca sa cred ca aceasta naluca ar fi disparut de mult daca simtul sanatos al popoarelor nu ar fi fost corupt in mod sistematic, prin scoala si presa, de cercuri de afaceri si politice interesate.

Lucrul cel mai frumos pe care il putem trai este tainicul. Este simtamantul ce sta la leaganul adevaratei arte si stiinte. Cine nu il cunoaste, cel care nu se mai poate mira, nu se mai poate minuna, acela este, pentru a spune asa, mort, iar ochii sai sunt inchisi. Trairea tainicului, chiar daca amestecata cu frica, a produs si religia. Cunoasterea existentei a ceva de nepatruns pentru noi, a manifestarilor celei mai adanci ratiuni si a celei mai luminoase frumuseti, ce sunt accesibile ratiunii noastre numai in formele lor cele mai primitive, aceasta cunoastere si acest simtamant constituie adevarata religiozitate. In acest sens, si numai in acest sens, ma numar printre oamenii profund religiosi.

Nu imi pot inchipui un Dumnezeu care rasplateste sau pedepseste obiectul creatiei sale, care are in genere o vointa de felul celei pe care o cunoastem noi. Nu pot sa gandesc, de asemenea, un individ ce supravietuieste mortii trupului sau. Sa nutreasca inimile slabe, din frica sau din egoism ridicol, asemenea idei! Mie imi ajunge misterul eternitatii, constiinta si presimtirea alcatuirii minunate a existentului, ca si straduinta umila spre cuprinderea unei parti cat de mici a acelei ratiuni ce se manifesta in natura.