Doi poeti, doua stele

La steaua
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
       
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreste încă.
Mihai Eminescu (1886)

Ca mâine

Cu steaua care s-a desprins,

Ce piere-acum în haos -

O inimă poate s-a stins

Spre vesnicul repaos.

Ca mâini si-a noastră va cădea

În stricta vesnicie -

Cine-o căta mâhnit spre ea?
Vai, nimeni...Cine stie!

George Bacovia (1936)