2. Vreme este să te naşti şi vreme să
mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.
5. Vreme este să arunci pietre şi
vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de
îmbrăţişare.
8.
Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de
pace.
Toate chestiile astea se pot citi in Cap. 3 din Eccleziastul. Eccleziastul este a 21-a carte din Vechiul Testament, care vine imediat dupa Pildele lui Solomon.
Ce nu precizeaza Eccleziastul aici, dar pare a se subintelege, este ca pe langa faptul ca exista vreme, adica timp, mai exista si o ordine temporala. Adica nu e posibil ca efectul sa apara inaintea cauzei. Spre exemplu, eu sunt de acord ca e vreme sa te nasti si vreme sa mori, dar nu poti sa mori inainte de a te naste. Tot asa, nu poti sa smulgi ce ai sadit inainte de a sadi si nu ai cum sa faci pace inainte de a fi un razboi. Din cate cred ca inteleg eu textul biblic, mesajul Eccleziastului e oarecum imperativ: "Vezi, nefericitule, ca ai timp si sa ranesti si sa tamaduiesti. Daca ai ranit, Dumnezeu iti da, in mila lui infinita si timpul necesar ca sa-ti repari greseala, asa ca repar-o!".
Insa nu pot baga mana in foc. Daca ma gandesc putin la punctul 8, de exemplu, parca mi se pare ca lucrurile nu stau chiar asa. Parca mi se arata ca dragostea si ura nu vin neaparat in ordinea asta. Cel putin dupa pierderea inocentei. La fel imbratisatul si fuga de imbratisare, tacerea si vorbitul, jelitul si dantuirea. Asadar, trebuie sa recunosc ca nu sunt sigur ca am inteles sensul mai profund al acestui text din Vechiul Testament.
Tu citesti frazele respective in cheia unui avertisment: "ai timp sa faci cutare lucru, dupa cum ai timp sa si desfaci cutare lucru". E o maniera de a citi care presupune ca Dumnezeu stie dinainte ca un om este susceptibil de a comite un gest drept pentru care ii pune la dispozitie timpul de a desface/reface fapta. Ori lucrurile nu stau asa.
RăspundețiȘtergereExista doua feluri de a citi textul. Maniera etimologica (aceea care acorda o mare atentie traducerii si felului in care cuvintele au fost asezate in text) savem de-a face cu o eroare in utilizarea cuvintelor. Corect textul se citeste astfel: exista o vreme sa / si exista o vreme sa. Baga bine de seama la articolul nehotarit si la dispunerea verbului a fi: ele, impreuna, schimba sensul frazei. "Exista o vreme sa" nu e totuna cu "vreme este". "Vremea este" da senzatia lui "a venit timpul" dar si senzatia lui "ai destula vreme" - asa cum il citesti si-l intelegi tu. "Exista o vreme" e diferit - pur si simplu textul ne spune ca e un anume moment in viata cind facem cutare lucru, si un al moment cind facem opusul sau.
Pentru discutia asupra opusilor trebuie sa mergem la maniera hermeneutica de a citi textul. Dupa cum vezi, in prima fraza ai doua propozitii de ordin pozitiv, care se completeaza "Pentru orice lucru exista o clipa prielnica si pentru orice indeletnicire sub cer exista o vreme (a sa)". Incepind cu a doua fraza, ai cite doua contrarii care se repeta pina la final. Ai un moment al dragostei si unul al urii; ai un moment al vietii si unul al mortii; finalmente un moment al razboiului si altul al pacii. Pornind de aici, s-ar putea deduce ca teologia crestina intelege ca exista o dualitate structurala a lumii, si ca totul merge pe contrarii. Numai ca...
Numai ca nu e asa. In textul ala exista contrarii de principiu, dar nicaieri nu se opune raul binelui. Nici o fraza nu e pe tipicul: azi pacatuiesti, miine te recuperezi. Acum savirsesti raul, miine binele. Daca citesti atent, o sa vezi ca nici una din marile primejdii ale crestinatatii (cele cuprinse in porunci: a fi lacom, a fi hot, a fi criminal, a fi curvar) nu e inclusa acolo. Nu exista un moment in care poti fi curvar si dupa aia poti fi cast. Nu poti fi nici hot si dupa aia pocait. Crimele nu au un timp al lor. Ele sint excluse cu desavirsire.
In timpul crestinului, timpul acceptat de Ecleziast, e bine si sa faci pace si sa faci razboi - caci razboi trebuie facut cu obiceiuruile rele, cu coruptia lumii, etc. Moartea e si ea buna, caci exista viata dupa ea. Si aruncatul cu pietre e bun - e o cale prin care anticii izolau pacatosul (desi societatea moderna ar avea ceva de amendat in sensul asta). Si jalea e buna, pentru ca ea e drumul catre cainta. Si a provoca o rana (de la exemplul biciuitului cu vorba pina la administrarea unei batai "corectoare") intra tot la categoria faptelor pe care un crestin trebuie, din cind in cind, sa le faca.
Practic, textul se citeste astfel: in viata fiecarui bun crestin exista momente in care face un gest anume, dupa cum exista momente in care face contrariul respectivului gest. Aceste gesturi sint mereu corecte (crestinesti), tot ce trebuie facut este a le amplasa la timpul cuvenit fiecaruia.
Erata (am scris intr-un Notepad si s-a copiat prost). Fraza "Maniera etimologica (aceea care acorda o mare atentie traducerii si felului in care cuvintele au fost asezate in text) savem de-a face cu o eroare in utilizarea cuvintelor" suna astfel: "Maniera etimologica (aceea care acorda o mare atentie traducerii si felului in care cuvintele au fost asezate in text), si maniera hermeneutica (demontarea textului). Citindu-l in maniera etimologica, constatam ca avem de-a face cu o eroare in utilizarea cuvintelor. "
ȘtergereSa-mi trag bice...
RăspundețiȘtergere