De-ale lui Zoscenko (2)

PUNCT DE VEDERE

De la gara Leski m-a dus cu căruţa Egorka Glazov.

Am intrat în vorbă.

— Ia spune — l-am întrebat — la voi în judeţ oamenii sunt lămuriţi?

— Oamenii? zise Egorka. Oamenii sunt lămu­riţi. De ce să nu fie?

— Dar femeile?

— Femeile? Şi femeile sînt lămurite. De ce să nu fie?

   — Şi sunt multe femei lămurite?

— Sunt de-ajuns — zise Egorka. Măcar că dacă stai să te gîndeşti, nu-s chiar aşa de multe. Dacă te-ai apuca să le numeri, nu te-ncurci cu numărătoarea. Aşa că-s cam puţine. Era una la noi în judeţ... Dar şi aia, nu ştiu... S-ar putea sa moară.

— Dar ce-a păţit?

— Păi de... — făcu Egorka. Are un bărbat aprig al dracului. Klopov, Vasili Ivanîci. Bă­tăuş, ce mai! Cum i se pare ceva, sare la bătaie.

— Şi ea tace?

— Katerina? De ce să tacă? Ea îi răspunde: „Rău faci ceea ce faci, zice. Mai uşor cu bătaia, Vasili Ivanovici, zice. Vezi că nu mai sînt vre­murile alea...”

— De ce nu se duce la soviet?

— La soviet? S-a dus ea şi la soviet. Acolo i-au zis aşa: Bine ai făcut, femeie, că ai venit la noi. Problema femeilor, zic ăia, e acum piatra de temelie a vieţii noastre. Desparte-te, drăguţă, de bătăuşul ăla şi gata... Dar vezi că ea nu vrea. Să mă mai gîndesc, zice. Şi pe urmă, zice, nu-mi vine mie să mă despart... După aia a răbdat ea cît a răbdat şi s-a dus la oraş. Şi a adus de la oraş nişte hapuri. Unul îl ia ea şi altul i-l bagă lui în mîncare. Ea îi bagă hapul, şi el sare la bătaie. Vezi că lui nu-i face nimica hapul. A început femeia să-i bage cîte două hapuri şi să ia şi ea tot cîte două. Degeaba: omul tot sare la bătaie. Atunci a luat ea şase hapuri deodată şi a căzut la pat. Acuma zace. Păcat de ea! Pentru că vezi, aveam şi noi o femeie lămurită în tot judeţul, şi uite că şi aia s-ar putea să moară.

— Dar celelalte femei — am întrebat — ce, sînt încă şi mai proaste?

— Celelalte sînt şi mai proaste — întări Egorka. Celelalte nu sunt lămurite nici atîtica... Una, după ce a bătut-o bărbatu-su, l-a dat în judecată. Omul a păţit-o; l-au amendat. Cinci ruble: să nu mai baţi femeia, vagabondule... Acum muierea plînge toată ziua. De unde bani ca să plătească? Auzi, proasta... Alta a dat şi ea divorţ. Omul e bucuros, pentru că e vreme de iarnă şi femeia moare acu' de foame. Dacă-i proastă...

— E rău — am zis eu.

— E rău, vezi bine — întări Egorka. La noi, bărbaţii le ştiu pe toate, ştiu ei cum devine ca­zul, dar femeile astea, de, au rămas în urmă.

— E rău — am zis eu şi m-am uitat la spi­narea lui Egorka.

Avea spinarea slabă şi haina toată numai zdrenţe, din care răsăreau smocuri de vată gal­benă.