De cand s-a depus zapada prin Timisoara, m-a tot obsedat un vers pe care l-am comis pe vremuri, ca elev. El suna asa: "Am sa orbesc privind zapezile". M-am tot intrebat cum ar fi putut sa mearga mai departe poezia asta si nu mi-a venit nicio idee. Astazi, fie ca ma credeti fie ca nu, am gasit poezia. Ea a zacut intr-o agenda de culoare verde, scoasa in 1976 - ma gandesc ca de Editura Litera, din motive care se pot deduce din poza:
In 1976, deci la varsta de 16 ani, am inceput sa tin un jurnal in agenda asta. Ultima data am scris in 1995, dar asta nu inseamna ca am tinut un jurnal regulat. Intre 1988 si 1995, spre exemplu, nu am scris absolut nimic. Undeva, pe la mijlocul agendei, se afla si poezia cu pricina. Asa faceam eu cu toate caietele: scriam primele x pagini, apoi abandonam tot proiectul, dupa care aparea ceva important pe care il scriam intr-un caiet oarecare, undeva in interior, sau pe ultima pagina. Din cauza asta am acum multe caiete in care e o harababura de nedescris. Iata poezia, ea se numeste "Melancolie" (desi titlul este taiat fara mila):
Am sa orbesc
privind zapezile...
Deja sunt obosit
de zgomotul fulgilor ce se ciocnesc
De greutatea oricarei notiuni
Sunt ametit.
De ce nu vine nimeni
Sa planga cu mine?
Nelinistitor,
Presimt ca am sa orbesc
Privind zapezile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu