marți, 20 martie 2012

Noua Republica

Stau si ma gandesc la motivele pentru care un om normal s-ar duce la vot si ar pune stampila pe Noua Republica. Presupun ca unii ar face asta pentru ca-i cunosc pe cei care au initiat aceasta miscare si au incredere in ei. Poate ca mai sunt si din cei care zic "M-am saturat de orice fel de partid si/sau miscare, nu mai vreau nici PDL nici PNL nici UDMR nici Pambucccian, nici Becali si, in general, niciun fel de nume care a activat in vreun fel pe scena politica din 89 si pana azi; vreau altceva, indiferent ce, numai nou sa fie". Very impressive, cum ar zice englezul. Totusi, ca sa votezi cu cineva doar pentru ca el nu este altcineva, mi se pare o intreprindere absurda. Vreau o schimbare. Perfect! Dar pot oare sa accept o schimbare fara sa stiu cu ce schimb mizeria actuala? 

Noua Republica vine in fata oamenilor cu un "Crez politic", din care putem afla urmatoarele:
"În 1989, România a doborât tirania comunistă şi a primit darul libertăţii prin sacrificiu.
Să ne amintim: nu nomenclaturiştii sau oportuniștii au dărâmat dictatura – ci oamenii liberi, vrednici, demni şi buni. La Timişoara, Bucureşti, Arad, Sibiu, Braşov sau Cluj — câteva inimi curajoase au făcut diferenţa pentru alte 23 milioane de suflete.
România are nevoie şi astăzi de idealiştii pragmatici care refuză transformarea ţării într-un paradis al mediocrităţii.
Sunt milioane de cetăţeni care au ieşit din sărăcie şi deznădejde prin muncă şi solidaritate.
Sunt milioane de români care vor să dea ţării un alt viitor: nici colonie economică, nici insulă ocolită de marele capital.
Sunt milioane de cetăţeni care ştiu că România nu e o cauză pierdută. Ei desfid impostura televiziunilor şi cinismul politicienilor care seamănă doar zgomot, intrigi, ură sau descurajare.
Românii de bună credinţă aparţin unei naţiuni care şi-a luat destinul în propriile mâini.
Românii liberi și puternici sunt demni de istoria ţării lor. Ei nu cerşesc privilegii, ci îşi câştigă singuri pâinea.
Românii de bună credinţă ştiu că suntem o ţară protejată de cea mai puternică alianţă militară şi că aparţinem unui foarte râvnit spaţiu de cultură şi civilizaţie euro-atlantică. Şansa este de partea noastră.
Zestrea României de mâine se poate îmbogăţi cu optimism, viziune, competenţă instituţională şi, mai ales, caractere."
Aceste afirmatii ar putea, foarte bine, sa se gaseasca in preambulul platformei politice a oricarui partid. De ce s-ar simti cineva atras de Noua Republica doar citind astfel de banalitati? Eu chiar nu vad niciun motiv. Dar poate ca romanii se vor indrepta catre Noua Republica pentru promisiunile electorale pe care face:
Vom recunoaşte primatul cetăţenilor şi al comunităţilor.
Nu vom permite acumularea datoriilor pe umerii viitoarelor generaţii. Nu vom tolera amanetarea viitorului României.
Sigur ca oamenii astia nu spun nici CE inseamna lucrurile astea si nici CUM vor face astfel de lucruri, nimeni nu spune asa ceva. De altfel, chiar daca ar spune, nu stiu cine i-ar mai crede, in afara de cei care, cum spuneam, ii cunosc pe lideri dinainte si au incredere in ei.
Intrebarea fundamentala pe care as pune-o eu este urmatoarea: de ce ar fi motivat cineva sa creada ceea ce scriu niste oameni care vor sa ajunga la putere? Si raspunsul meu este simplu: din niciun motiv. Cine se duce cu o platforma, o face pentru ca asa vrea el sa creada, in ciuda logicii si a bunului simt, ori are un interes foarte clar financiar. Epoca idealismelor a trecut si a lasat multe victime in urma. Azi a devenit clar ca nu se mai poate face nimic altceva decat sa activezi in partidele mari. Cine isi mai poate inchipui ca o sa faca minuni in Romania unii care vin cu texte de genul:
1. Suntem o naţiune formată din cetăţeni, nu doar contribuabili sau consumatori.
2. Apar ţinem unui popor, nu doar unei populaţii fără nume sau destin.
3. Apărăm o ţară, nu doar un teritoriu.
4. Ne dorim justiţie, nu doar legi pe hârtie.
5. Protejăm piaţa liberă, fără drept la monopol.
6. Respectăm credinţa oamenilor, nu doar zidurile exterioare.
7. Preţuim memoria trecutului, ca şi glasul celor nenăscuţi încă.
Vorbe peste vorbe, marete, frumoase, inaltatoare, dar tot nu vad un motiv pentru care as pune votul meu pe unii care scriu frumos. Ah, daca in istoria de dupa 89 as fi intalnit un caz, unul singur, de miscare sau partid care sa preia puterea si sa isi respecte promisiunile, sa aplice "la buche" vorbele alea frumoase cu care si-a luat voturile, da, as fi zis: "se poate". Numai ca in toti anii astia nu am avut parte decat de inselatorii. Fiecare, dupa ce a luat puterea si a vazut despre ce e vorba cu adevarat cand trebuie sa conduci o tara, a renegat rapid ce promisese. Si atunci cum naiba mai spera cineva ca poate castiga alegerile doar pe baza de texte frumos ambalate?
P2


2 comentarii:

  1. Din spatele calculatorului nu e nicio diferenta: doar vorbe. Pana cunosti oamenii din Noua Republica...

    RăspundețiȘtergere
  2. eu am raspuns aici: http://www.vala.ro/un-raspuns/

    cu respect

    RăspundețiȘtergere

După mine!