Glasvandul

In anii 50’, tata, sosit la Sinaia cu gândul să înceapă o viată nouă ca tânăr medic ftiziolog, primise o locuinţă în imensa vilă din strada Carpaţi, confiscată de comunişti de la familia Cârstea. Pe vremea aceea, fiecare persoană avea dreptul la un anumit număr maxim de metri pătraţi în care să locuiască. O familie formată din doi oameni, nu ar fi putut primi apartamentul acela, aşa că tata a aranjat să o aducă şi pe Babaca din satul ei uitat de lume. Ea ar fi preferat să meargă la Constanţa, la fiul cel mic, Emil, dar, ca să-l ajute pe tata, a acceptat clima dură de la munte. Mama, la rândul ei, avea ditamai casa pe strada Pompieri, unde locuiau părinţii ei, dar, ca orice tânără soţie, a decis să se mute împreună cu alesul inimii. 

Desigur, ar fi existat şi varianta în care tata ar fi mers să locuiască la socri, numai că, din câte am dedus eu, aceştia nu îl prea înghiţeau, fiind vorba despre un simplu fiu de ţăran venit din pustietăţile Moldovei. (Adevărul e că Toader, tatăl lui, fusese un mare moşier, dar pentru părinţii mamei tot ce era legat de pămant dovedea condiţia de ţăran). Şi, în plus, oricui i-ar fi surâs să primească un apartament în una dintre cele mai frumoase vile din Sinaia. Aşa că cei doi tineri căsătoriţi s-au mutat în casa Cârstea. Apartamentul era superb, chiar dacă, înainte cu nişte ani, nu fusese altceva decât un spaţiu destinat servitorilor. Insă fericirea nu avea să dureze mult. Prin ordin direct al primarului Neagu, camera cea mare, cu vedere la stradă, a fost împărţită în două, într-o singură zi, printr-un glasvand, pentru a-i construi o locuinţă tovarăşului Ponor Titus Constantin, venit la Sinaia nu se ştia de unde. Tata a considerat acest lucru intolerabil şi s-a adresat justiţiei. A arătat că în acea cameră locuieşte mama lui, care este bătrână şi bolnavă. A dovedit, cu fotografii, că prin instalarea glasvandului, jumătatea de cameră în care locuieşte bătrâna a rămas scufundată în întuneric, pentru că toate ferestrele se aflau în cealaltă jumătate. A câştigat proces după proces, trecând prin toate gradele de jurisdicţie ale sistemului comunist. Intr-un final, i s-a dat dreptate inclusiv de către Curtea Supremă de Justiţie. Ponor, însă, a rămas acolo, în jumătatea luminată a camerei, cu vedere la strada principală, despărţit de noi prin sinistrul glasvand de culoare bej. Legăturile lui cu comuniştii l-au ajutat să treacă peste orice impediment, sentinţele date de justiţie nefiind puse niciodată în aplicare.

Tata nu a avut altceva de făcut decât să se adreseze presei comuniste. Existau două ziare mari pe acea vreme: Scânteia şi România liberă. Primul, ca oficios al Partidului Comunist Român, era cel mai puternic. Dacă se scria ceva în paginile lui despre o anumită ilegalitate, autorităţile se puneau aproape automat în mişcare. De aceea, mare a fost mirarea lui tata când glasvandul a rămas pe loc, în ciuda articolului apărut pe una din coloanele din Scânteia. Abia atunci a înţeles el, cu groază, că nu mai poate face nimic: lumina îi fusese confiscată de către comunişti pentru totdeauna.