Câinele Richi, bichon şi purcel totodată, s-a împerecheat cu o căţea dintr-o rasă apropiată şi din chestia asta au rezultat trei pui. Ei se află la Timişoara şi acum se pune problema ce să facem: să luăm sau nu unul aici, în Germania. Bineînţeles că Maria insistă şi presează pentru prima varianta. Aşa încât ce m-am gândit eu? Ia să folosesc momentul şi să rezolv problema fricii de păianjeni pe care o manifestă Maria. În consecință, i-am spus: „Vrei al doilea căţel? OK, dacă pui mâna pe un păianjen, se rezolvă”.
Păianjeni sunt cu sutele pe-aici, iar unii dintre ei locuiesc în interior, prin colţuri. Sunt din cei cu corpul mic, dintr-o bucată şi picioare foarte lungi. Maria a zis: „Dacă pui tu primul mâna pe unul, o pun şi eu”. Aşa că ne-am apucat să căutăm păianjeni. Ca un făcut, nu mai era niciunul pe nicăieri, aşa că am găsit o explicaţie numai bună pentru Maria: „Au plecat cu toţii, pentru că nu vor să avem doi căţei, care să mănânce de două ori mai mulţi păianjeni decât unul singur”. Bineînţeles că n-a ţinut, aşa că am căutat în continuare.
Ieri a apărut unul. Am strigat-o pe Maria, a venit, eu am pus un deget şi am împins păianjenul, după care fiica-mea a pus mâna în faţa lui şi el a traversat-o. Nu prea i-a convenit Mariei, s-a scuturat, a făcut oarece grimase, fapt e că a pus mâna pe (sau sub) păianjen. Acum o să avem doi bichoni.
Azi, a venit Maria şi m-a întrebat: „Mi-ai făcut faza cu păianjenul ca să mă ajuţi să nu-mi mai fie frică, sau pentru că erai sigur că nu o să pun mâna pe el?” Ca să vezi unde o duce mintea. I-am spus adevărul, anume că vreau să nu-i mai fie frică. Încă nu ştiu ce am rezolvat, aştept următorul păianjen.
Marea discuţie este acum pe tema numelui celui de-al doilea căţel. De fapt e căţea, aşa că nu aud decât variante de genul Lisa, Jessy, Lonza, Cindy etc. Multe, multe nume, unele propuse de mine, respinse pe bandă de fiică-mea. Până la urmă am recurs la o stratagemă. Am zis că am o propunere imbatabilă şi dacă nu e de acord cu ea, renunţ: pe căţeluşă o să o cheme „Doamna Ştefan”. Evident, acum sunt out.
Păianjeni sunt cu sutele pe-aici, iar unii dintre ei locuiesc în interior, prin colţuri. Sunt din cei cu corpul mic, dintr-o bucată şi picioare foarte lungi. Maria a zis: „Dacă pui tu primul mâna pe unul, o pun şi eu”. Aşa că ne-am apucat să căutăm păianjeni. Ca un făcut, nu mai era niciunul pe nicăieri, aşa că am găsit o explicaţie numai bună pentru Maria: „Au plecat cu toţii, pentru că nu vor să avem doi căţei, care să mănânce de două ori mai mulţi păianjeni decât unul singur”. Bineînţeles că n-a ţinut, aşa că am căutat în continuare.
Ieri a apărut unul. Am strigat-o pe Maria, a venit, eu am pus un deget şi am împins păianjenul, după care fiica-mea a pus mâna în faţa lui şi el a traversat-o. Nu prea i-a convenit Mariei, s-a scuturat, a făcut oarece grimase, fapt e că a pus mâna pe (sau sub) păianjen. Acum o să avem doi bichoni.
Azi, a venit Maria şi m-a întrebat: „Mi-ai făcut faza cu păianjenul ca să mă ajuţi să nu-mi mai fie frică, sau pentru că erai sigur că nu o să pun mâna pe el?” Ca să vezi unde o duce mintea. I-am spus adevărul, anume că vreau să nu-i mai fie frică. Încă nu ştiu ce am rezolvat, aştept următorul păianjen.
Marea discuţie este acum pe tema numelui celui de-al doilea căţel. De fapt e căţea, aşa că nu aud decât variante de genul Lisa, Jessy, Lonza, Cindy etc. Multe, multe nume, unele propuse de mine, respinse pe bandă de fiică-mea. Până la urmă am recurs la o stratagemă. Am zis că am o propunere imbatabilă şi dacă nu e de acord cu ea, renunţ: pe căţeluşă o să o cheme „Doamna Ştefan”. Evident, acum sunt out.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu