O povestire cu alegeri a lui I.L. Caragiale

O zi solemnă

Zi-ntâi de mai stil nou 1900, zi de redeşteptare, ziua florilor, ziua triumfului primăverii, a fost ziua şi a unui alt mare triumf - triumful unei idei mari - ziua-n care s-a realizat în fine un ideal de multă vreme hrănit cu pasiune în sufletul celui mai neobosit dintre primarii urbani ai regatului, în sufletul bravului meu amic Leonida Condeescu, primar al urbei Mizil. Numai acela care a luptat în viaţa lui pentru o idee mare, numai acela care şi-a jertfit liniştea, odihna, totul pentru o cauză publică, numai acela poate înţelege importanţa zilei de 1 mai 1900.

Mizilul!... Aşezată la poalele Tohanilor, celebre podgorii, această urbe - o grădină - se răsfaţă cu multă cochetărie pe o pajişte plană, asupra căreia bate soarele în plin de cum răsare şi până apune, iarna şi vara. Rar se găseşte o panoramă aşa de plăcută şi atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, şi mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaţilor; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, uşor povârnită, până departe-n Dunăre. La spate, cea din urmă treaptă a munţilor; în faţă, neţărmurita zare a câmpiei. Se poate zice că Mizilul este poarta Bărăganului. Alături se află Fefeleiul, ilustru pentru vechimea lui istorică, leagănul aristocraţiei de pe albia Buzăului; se mai află apoi aci aproape Inoteştii şi mai încolo Lipia, amândouă vestite pentru cultura pasionată a rasei cavaline şi pentru cursele de cai pe deşelate şi pe distanţe de sute de kilometri...

Se întinde o câmpie

Pe sub poale de Carpaţi,

Câmp deschis de... călărie

etc.

Mizilul străluceşte în mijlocul tutulor, până acuma ca reşedinţă de subprefectură şi ca una din cele mai importante centre politice ale ţării. El datoreşte însă în mare parte importanţa sa activităţii, energiei şi devotamentului lui Leonida Condeescu. Se poate oare zice Termopile fără a zice Leonida? Nu, desigur. Ei! tot astfel, cine zice Leonida, zice Mizil. Mizilul nu se poate concepe altfel; dar nici Leonida.

Ce a făcut Leonida Condeescu pentru urbea lui este imposibil de descris pe larg într-un cadru aşa de strâmt. Mă voi mărgini prin urmare a consemna, în liniamentele lor generale, unele din faptele sale cele mai importante, al căror mobil a fost totdeauna dorinţa fierbinte de a afirma importanţa Mizilului, de a grăbi ridicarea Mizilului, de a realiza înflorirea Mizilului. Este Leonida un ambiţios? Da, fără îndoială! zic eu; dar când ambiţiunea nu este egoistă, ci altruistă; când ea s-aprinde pentru binele public, este nobilă şi mai presus de orice laudă. Din frageda lui tinereţe, Leonida a visat un Mizil mare, un Mizil cel puţin capitală de district deocamdată... Astfel, odată l-a-ntrebat profesorul la lecţia de geografie:

- Leonido, care e capitala judeţului Buzău?

- Mizilul, domnule! a răspuns cu mândrie tânărul Leonida, viitor primar al urbei sale natale.

- Nu-i adevărat, Leonido, a zis profesorul; e Buzăul... Dar capitala judeţului Prahova?

- Mizilul, domnule! a răspuns hotărât junele.

- Nu-i adevărat, Leonido; este Ploeştii. Dar a judeţului Ialomiţa?

- Mizilul, domnule! a răspuns desperat băiatul.

- Nu-i Mizilul; e Călăraşii... Treci la loc!

Leonida a tăcut, încruntându-şi sprâncenele - e foarte sprâncenat - şi a trecut la loc. Dar dacă a tăcut, asta nu înseamnă că n-a gândit...

"A! şi-a zis el în gândul lui. A! care va să zică, Mizilul nu e capitală de judeţ!"

De atunci tânărul nu a mai avut astâmpăr, şi, înainte chiar de vârsta legiuită, s-a aruncat cu pasiune în luptele politice, şi - orice glumă deoparte - trebuie să mărturisească fiecine că puţini dintre bărbaţii noştri politici mari şi mici au fost aşa de consecvenţi ca Leonida: soldat credincios al partidului conservator, încă de pe vremea când nu se-ndura să crează că Mizilul ar putea fi ceva mai puţin decât capitala Ialomiţei, dacă nu a Buzăului sau a Prahovei, a rămas până astăzi acelaşi - partidul său n-are un membru mai nestrămutat şi mai devotat. Toate stăruinţele lui Leonida pentru a face din Mizil capitala unuia dintre cele trei judeţe limitrofe au rămas infructuoase: era peste putinţă a se degrada, fără nici un motiv plauzibil, Ploeştii, Buzăul, ori Călăraşii. În privinţa Ploeştilor, Leonida găsise motivul, un motiv destul de puternic: Ploeştii se făcuseră vinovaţi de o crimă contra unităţii statului; acest oraş se proclamase odată ca republică independentă; statul avea tot dreptul să pedepsească Ploeştii şi să declare Mizilul capitală a Prahovei. La această argumentare zdrobitoare a lui Leonida, i s-a răspuns că un caz identic se petrecuse cu sora noastră de ginte latină, Franţa: Parisul se declarase şi el comună independentă; cu toate astea, nimeni nu s-a gândit să-l pedepsească prin degradare, mutând capitala districtului în altă parte, la Versailles, de exemplu.

Atunci, Leonida a propus guvernului o altă soluţiune: să se ia câte o bucată din cele trei judeţe limitrofe, să se facă un trup, care să se declare judeţ de sine stătător cu capitala Mizil. Soluţiunea era neadmisibilă, din cauza crizei de care suferea tezaurul public.

Fără să renunţe a gândi la realizarea visului său într-un timp mai oportun, Leonida a început să stăruie ca barem să se strămute la Mizil episcopia de Buzău. Fatalitatea însă! S-a opus sinodul.

- Atunci, dacă nu se poate episcopia, strămutaţi la Mizil măcar regimentul 32!

La aceasta s-a opus comenduirea corpului respectiv de armată.

- Atunci, dacă nu se poate regimentul 32, înfiinţaţi-ne un liceu clasic şi mutaţi la Mizil Facultatea de medicină din Iaşi!

La aceasta s-a opus Ministerul Cultelor.

- Sau clădiţi-ne un teatru naţional cu o subvenţie din partea statului!

La aceasta s-a opus Direcţia generală a teatrelor.

"Mulţi vrăjmaşi are Mizilul!" a gândit cu amărăciune Leonida, şi la acest gând şi-a îndoit energia. A cerut o audienţa la rege. La această audienţă, Leonida şi-a aşternut tot programul său de dezvoltare a Mizilului, arătând în culori vii suveranului perspectiva unui măreţ oraş, care să fie cu vreme fala regatului.

- Sire, tot s-a făcut pentru alte oraşe; pentru Mizil, nimic! Noi n-avem reşedinţă de judeţ, n-avem tribunal, n-avem episcopie, n-avem regimentul 32, n-avem liceu, n-avem facultate de medicină, n-vem teatru naţional, n-avem pod peste Dunăre - n-avem nimic, nimic, sire!... Rugăm pe maiestatea-voastră să ni se dea şi nouă ceva din toate astea. Să nu se uite că Mizilul este un oraş care a luat totdeauna parte cu entuziasm la cele mai mari acte ale istoriei naţionale; este păcat, sire, ca Mizilul să fie astfel persecutat! căci nu putem pentru ca să zicem alt decât că este o persecuţiune!

Suveranul a promis că va recomanda atenţiunii guvernului stăruinţele energicului primar, şi-n adevăr, cum a văzut pe preşedintele consiliului, i-a vorbit despre Mizil şi despre Leonida. Preşedintele consiliului a surâs cu bunătate şi a spus regelui:

- Sire, primarul Mizilului este un tânăr foarte meritos; însă are... are... nu un cusur, ci un exces de calitate: ţine să facă, cu orice preţ şi cât se poate mai iute, din urbea sa măcar un port de mare...

Pe când Leonida medita asupra chestiunii arzătoare: "ce s-ar putea cere guvernului în favoarea dezvoltării Mizilului?" iată că Direcţia generală C.F.R. înfiinţează expresul Bucureşti - Berlin via Breslau. Leonida ia itinerarul oficial şi vede... o scăpare din vedere, probabil! o greşală de tipar, desigur!! în dreptul Mizilului nu se indică ora - o linie dreaptă, ca la Inoteşti şi la Vintileanca! Aleargă la gară... Cercetează... Nenorocire! Nu e scăpare din vedere, nu e greşală de tipar! Este exact: expresul trece pe la Mizil fără să se oprească, nici la dus, nici la întors!

A! asta e prea mult!

Un an! un an întreg de alergături, de stăruinţe, de protestări, de ameninţări! un an de nelinişte, de neodihnă, de luptă eroică! Atâta luptă trebuia să fie-n sfârşit încoronată de succes. În sfârşit, de la 1 mai stil nou, trenul numărul 5 Bucarest - Berlin şi trenul numărul 6 Berlin - Bucarest se opresc în gara Mizil. Cel dintâi soseşte în gară la 10 şi 12 minute şi pleacă la 10 şi 13 antemeridiane; cel d-al doilea soseşte la 6 şi 37 şi pleacă la 6 şi 38 postmeridiane. La trecerea primului tren, simpaticul primar al Mizilului, în culmea emoţiunii, emoţiune legitimă a unui triumf atât de greu repurtat, a expediat colegului său, primarului de la Breslau, următoarea telegramă:

Maire Bürgermeister,

Breslau.

Aujourd'hui jour solennel matin precises 10 h. 12 min. express Bucarest - Berlin arrete gare notre Midil pavoisee foule enorme presque dix mille personnes applaudissements frenetiques enthousiasme comble commission trois citoyens notables montes aller Buzeo banquet rentrer soir precises 6 h. 37 min. Midil express Berlin - Bucarest. Vive Allemagne! Vive Roumanie! Vive Breslau! Vive Midil! Salutations fraternelles!

Maire Bürgermeister Midil

Leonida Condeescu

(Primar Bürgermaistru, Breslau - Azi-dimineaţă zi solemnă precis 10 şi 12 min. expres Bucarest - Berlin oprit gară la Midilul nostru pavoazată mulţime enormă aproape zece mii persoane aplauze frenetice entuziasm la culme comisiune trei cetăţeni notabili suit merge Buzău banchet se-ntorc seara acasă Midil precis 6 şi 37 min. cu expres Berlin - Bucarest. Trăiască Germania! Trăiască România! Trăiască Breslau! Trăiasca Midilul! Salutări fraterne etc. - trad. a.).

Înainte de înapoiarea comisiei de trei de la Buzău, Leonida primeşte următoarea telegramă:

Maire Bürgermeister,

Midil.

Breslau touche profondement sentiments Midil! Vive energique maire Leonida Condeescu!

Maire Bürgermeister Breslau

Nedescifrabil

(Primar Bürgermeister, Midil - Breslaul adânc atins de sentimentele Midilului! Trăiască energicul primar Leonida Condeescu! - trad. a.).

A! Dar nu e totul sfârşit! zice Leonida, şi se suie în expresul numărul 6.

- Unde merge acest primar, care nu oboseşte niciodată?

- La Bucureşti.

- Ce treabă are la Bucureşti?

- Merge să stăruiască la C.F.R. ca, pe tăbliţa albă cu litere roşii, care indică direcţia celor două exprese, să se scrie de acum: Berlin-Bucarest via Breslau-Midil, şi, viceversa:

Bucarest-Berlin via Midil-Breslau.