De-ale lui Zoscenko (20)

DICTAFONUL

Deştepţi oameni americanii ăştia! Ce de-a descoperiri, ce de-a invenţii au mai făcut şi ei! Forţa aburilor, lamele de ras „Gilette”, rotaţia pămîntului în jurul axei sale — toate astea au fost descoperite şi inventate de americani şi în parte de englezi.

Şi acum, poftim — altă binefacere pe capul omenirii: americanii au dăruit lumii o maşină specială, numită dictafon.

Mă rog, se prea poate ca maşina asta să fi fost inventată ceva mai înainte, dar nouă acuma ne-au trimis-o.

Cînd ni s-a adus maşina asta, a fost o zi so­lemnă, o zi mare.

O mulţime de oameni s-au strîns să vadă nou­tatea.

Onorabilul Konstantin Ivanovici Dereveaşkin a scos husa de pe maşină şi a şters-o cu o cîrpă, cu mişcări pline de evlavie. În clipa accea ne-am convins cu ochii noştri ce mare geniu a inventat noua maşină. Într-adevăr, ochilor noştri li s-au înfăţişat o mulţime de şurubele, axuri şi tot felul de drăcovenii. De-a mirare, zău, cum poate maşina asta, aşa de gingaşă şi de plăpîndă la vedere, să funcţioneze potrivit destinaţiei!

Ah, America, America, ce ţară minunată!

După ce maşina a fost examinată, onorabilul tovarăş Dereveaşkin, aducînd laude americani­lor, a rostit cîteva cuvinte introductive despre foloasele invenţiilor geniale. După care s-a tre­cut la probele practice.

— Cine dintre dumneavoastră — a zis Konstantin Ivanovici — doreşte să spună cîteva cu­vinte în acest aparat genial?

S-a oferit onorabilul tovarăş Ţîkin Vasili. Unul slăbănog şi deşirat, categoria a şasea de sa­larizare, plus ore suplimentare.

— Permiteţi-mi — zice — s-o încerc cu.

I s-a permis.

Ţîkin s-a apropiat de maşină oarecum tulbu­rat, s-a gîndit mult cam ce să spună, şi cum nu i-a venit nimic în minte, a dat o dată din mînă şi s-a retras, regretînd sincer lipsa lui de cul­tură.

Pe urmă s-a apropiat altul. Ăsta, fără să stea prea mult pe gînduri, a strigat în pîlnie;

— Fă, proasto!

Îndată a fost ridicat capacul, s-a scos cilin­drul, s-a pus unde trebuie şi, ce credeţi? cilin­drul a reprodus întocmai, în auzul tuturor celor prezenţi, cele de mai sus.

Atuncea oamenii, încîntaţi, s-au îmbulzit dina-intea pîlniei, încercînd care mai de care să spună o frază sau o lozincă. Maşina, ascultă­toare, înregistra totul cu exactitate.

Apoi Vasili Ţîkin, ăla de e categoria a şasea de salarizare, plus ore suplimentare, a propus ca cineva din asistenţă să tragă o înjurătură în pîlnie.

Onorabilul Konstantin Ivanovici Dereveaşkin mai întîi a interzis categoric să se înjure în pîl­nie şi chiar a bătut o dată din picior, dar pe urmă, găsind ideea ispititoare, a cerut să fie chemat din casa vecină un fost marinar din flota Mării Negre, un zurbagiu tare scîrnav la gură.

Marinarul nu s-a lăsat mult aşteptat.

— Unde să înjur? întreabă. În care gaură?

I s-a arătat unde, vezi bine. Măi, şi cînd i-a tras ăsta una, pînă şi onorabilul Dereveaşkin a dat din mîini, chipurile: grozav! În chestiile astea, tot noi sîntem mai tari ca America!

Apoi, după ce marinarul a fost cu chiu cu vai îndepărtat, s-a pus cilindrul unde trebuie. Şi, într-adevăr, maşina a reprodus întocmai înre­gistrarea.

Atunci s-au îmbulzit iarăşi toţi în jurul apara­tului, încercînd să înjure în pîlnie în toate chipu­rile şi dialectele. Pe urmă s-au pornit să stîrnească tot felul de sunete: băteau din palme, tropoteau din picioare, plesneau din limbă. Ma­şina funcţiona ireproşabil.

Aşa s-au convins cu toţii ce mare şi ce genială era invenţia cu pricina.

Păcat numai că maşina asta s-a dovedit a fi oarecum plăpîndă şi nerezistentă la sunetele violente. Aşa, bunăoară, Konstantin Ivanovici a tras cu pistolul, desigur, nu în pîlnie, ci pe-alături, aşa, ca să imortalizeze pe cilindru împuşcă­tura, şi ce credeţi? ei bine, maşina a cedat, s-a defectat.

Dinspre partea asta, laurii inventatorilor şi speculanţilor americani pălesc oarecum şi-şi pierd din valoare.

Altfel, meritele lor faţă de omenire sînt totuşi mari şi remarcabile.