Mici intamplari cu animale (51)

Lupi omorîţi de cerbi

Întîlnirile dintre lupi şi cerbi, de cele mai multe ori, în­seamnă moartea cerbului şi mai ales a ciutei atacate. Se în­tîmplă însă şi altfel. Iată cazuri în care lupul a tras scurta.

Paznicul raportează :

Pe o coastă din apropierea rîului Bistriţa, cam la treizeci-patruzeci de paşi de la marginea apei, am găsit, spre primă­vară, un lup omorît. Era într-o stare jalnică. Părui îi era cu totul năclăit de lut şi nisip, pe trup avea mai multe răni de împunsături, una dintre acestea îi străpungea gîtul dintr-o parte în cealaltă. Nu încăpea nici o îndoială că rănile erau provocate de loviturile coarnelor de cerb.

Foarte probabil că drama s-a petrecut în felul următor. Cerbul, care încă nu-şi lepădase coarnele, a fost luat la goană de lupi. Istovit, ca de obicei, a luat-o la vale spre rîu şi a intrat în apa Bistriţei, unde a încercat să se salveze. Un lup a intrat şi el în apa mică de lîngă mal, ca să-l prindă. A fost însă luat în coarne, răsturnat, frămîntat în nisip şi în apă, străpuns de moarte. Lupul s-a mai putut tîrî o mică distanţă şi a murit acolo unde l-am găsit.

Dar oare după această victorie cerbul să fi scăpat cu viaţă? Paznicul a căutat locul primprejur şi n-a aflat resturi din cerb. Probabil că lupii erau în haită, astfel că goana a continuat şi s-a sfîrşit rău pentru el. Dacă ar fi fost un lup singur, cerbul i-ar fi făcut faţă îndată, nu s-ar fi lăsat gonit si nu intra în apă — lucru pe care îl încearcă drept ultimă scăpare. Şi apoi, dacă era haită şi cerbul ar fi scăpat, lupii flămînzi şi canibali si-ar fi devorat tovarăşul mort, asa cum fac de obicei. Dar cine poate spune care a fost pînă la sfîrşit soarta acestui cerb care a omorît un lup? 

                                                                             (*)

O altă întîmplare a povestit-o L. B, care avea serviciu de paznic în terenul Oaşa din Munţii Sebeşului. Prin iunie, făcîndu-şi runda, aude dintr-o sihlă un sunet ciudat. Parcă se tîra ceva; i se părea că aude şi gîfîit. A intrat şi a dat peste o lupoaică deşelată. Îşi trăgea pe pămînt picioa­rele dinapoi, neputincioase, avea şalele frînte, încerca să se tîrască. Din gură i se prelingeau bale învăluite cu sînge. L. B. i-a scurtat chinul cu un glonţ, apoi a căutat să vadă ce se va fi întîmplat. I-a fost uşor să meargă pe dîra trasă prin frun­zele de jos, cum se tîrise lupoaica, şi a ajuns la un loc cu frun­zele şi iarba răvăşite, cu pămîntul zgîriat. A aflat si urme de ciută şi de viţel. S-a lămurit. Lupoaica atacase ciuta, poate gîndindu-se mai ales la viţel. Ciuta a apărat, a lovit cu picioarele din faţă, armele ei. O lovitură puternică şi norocoasa a lovit tocmai în şalele lupoaicei, frîngîndu-i spinarea. Lu­poaica avea undeva pui — îi atîrnau ţîţele goale.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor