Aventurile Baronului Munchhausen (8)

A patra aventură pe mare

Pe vremea când mă găseam în slujba turcilor, mă desfătam adeseori plimbându-mă cu barca pe Mare di Marmora. De acolo se deschide în faţa ochilor o minunată privelişte asupra întregului Constantinopol, cu seraiul sultanului cu tot. Într-o dimineaţă, pe când admiram frumuseţea şi limpezimea cerului, văzui plutind prin aer un obiect rotund, cam de mărimea unei bile de biliard, de care atârna ceva. Pusei atunci mâna pe cea mai bună puşcă a mea de vânătoare, cu ţeava cea mai lungă - puşcă fără de care nu ies niciodată şi nici nu plec în călătorii, o încărcai cu un glonte şi trăsei în obiectul rotund ce plutea prin văzduh. Zadarnic însă. Mai trăsei o dată, cu două gloanţe, dar nici de data asta nu făcui nici o ispravă. Abia la a treia împuşcătură, cu patru sau cinci gloanţe, izbutii să găuresc într-o parte obiectul acela, doborându-l.

Închipuiţi-vă uimirea mea când văzui coborându-se din nori, cam la doi stânjeni depărtare de barca mea, o trăsurică aurită, agăţată de un balon uriaş. Balonul întrecea în mărime orice turlă de biserică. Iar în trăsurică se aflau un bărbat şi o jumătate de oaie - friptă, după cum se părea. De îndată ce-mi trecu prima clipă de uimire, am încercuit, împreună cu oamenii mei, ciudatul grup.

Călătorul din trăsurică părea a fi franţuz (lucru care nu s-a adeverit mai apoi). Îi spânzurau din fiecare buzunar câteva perechi de lanţuri de ceasornice, de o mare frumuseţe. De lănţugurile acelea erau prinse tot felul de brelocuri, pe care, din câte mi-am dat seama, erau zugrăviţi domni dintre cei mari şi doamne. De fiecare cheutoare îi spânzura câte o medalie de aur, valorând cel puţin o sută de ducaţi, iar pe fiecare deget purta câte un inel de mare preţ împodobit cu briliante. Buzunarele călătorului, doldora de pungi cu aur, îl îngreunau - aproape că îl culcau la pământ. "Doamne, Dumnezeule - gândii eu - de bună seamă că omul acesta trebuie să fi adus mari beneficii neamului omenesc, de vreme ce domnii cei mari şi doamnele, în ciuda înclinărilor cărpănoase atât de obişnuite în zilele noastre, l-au copleşit cu atâtea daruri".

Dar în urma prăbuşirii sale, călătorul a rămas atât de buimac, încât abia de-a mai fost în stare să scoată o vorbă. După un timp oarecare, revenindu-şi în fire, el mi-a povestit următoarele:

- Să ştiţi că aerostatul acesta nu e născocit de mine; n-am avut minte şi nici pricepere pentru un asemenea lucru, în schimb însă am avut mai multă îndrăzneală decât un îngâmfat de saltimbanc sau de acrobat şi m-am urcat în el, înălţându-mă în văzduh de câteva ori. Acum vreo şapte sau opt zile, am cam pierdut socoteala exactă, m-am înălţat de pe cel mai înalt promontoriu din Cornwall, în Anglia. Mi-am luat cu mine şi o oaie, gândind să fac cu ea fel de fel de giumbuşlucuri, spre hazul miilor de gură-cască veniţi să mă privească. Din nefericire însă, la zece minute după ascensiune, vântul s-a schimbat, şi în loc să mă poarte spre Exeter, unde aveam de gând să aterizez, m-a împins departe, deasupra mării, unde am plutit tot timpul la înălţimi nebănuite.

Norocul meu că nu apucasem încă să fac giumbuşlucurile cu oaia. Căci în a treia zi a călătoriei mele aeriene, m-a cuprins o foame atât de năprasnică, încât n-am avut încotro şi m-am văzut silit să tai bietul dobitoc, Şi cum tocmai atunci mă găseam la înălţimi neînchipuite, deasupra lumii, iar după o ascensiune de alte şaisprezece ore am ajuns atât de aproape de soare încât mi-am pârlit sprâncenele, am pus oaia înjunghiată, după ce am jupuit-o, pe acea parte a trăsurii unde bătea soarele mai tare; cu alte cuvinte, acolo unde balonul nu ţinea umbră. În felul acesta, cam în trei sferturi de oră oaia s-a fript şi din friptura ei m-am hrănit toată vremea.

După aceste cuvinte omul a tăcut, părând că se cufundă în contemplarea lucrurilor din jurul său.

Când i-am spus că marea clădire care se înălţa în faţa noastră e seraiul sultanului din Constantinopol, el păru foarte mirat, deoarece socotea că se găseşte cu totul în altă parte.

- Cauza zborului meu îndelungat - adăugase el în cele din urmă - a fost ruperea firului care slujea la deschiderea unei supape a balonului, pe unde se dădea drumul la gaze. Dacă n-aţi fi tras asupra balonului şi n-aţi fi sfâşiat pânza, balonul ar mai fi plutit încă până în ziua de apoi, între cer şi pământ, ca Mahomed.

După aceea, dând dovadă de multă mărinimie, el dădu trăsurica luntraşului meu, care ţinea cârma. Friptura de berbec o aruncă în mare. În ceea ce priveşte balonul, împuşcătura îl sfâşiase atât de rău, încât nu se aleseră din el decât zdrenţe