Am urcat pe blog relatarile unui inginer silvic despre felul in care unele animale ale padurii se mananca, in anumite situatii intre ele. Apare acolo o vulpe care cara in bot capul unei surate etc.
Cineva a postat urmatorul comentariu: "Ce este aceasta atrocitate morbida de poveste? Asta face un inginer silvic? Mi-e sila!" Si atat.
Comentariul asta m-a trimis instantaneu cu aproape 40 de ani in urma cand, copil fiind, cutreieram padurile de la Sinaia si descopeream acolo, pe neasteptate, lucruri care ma inspaimantau. Dadeam peste fel de fel de oase, mai mari sau mai mici, fragmente de schelet, uneori schelete intregi - de caine, de lup, nu am idee.
Odata, in mijlocul firului Vaii Rele, am gasit, impreuna cu baietii, capul unui cal. Nu as putea spune, precum cel care a comentat pe blog, ca mi se facea sila. Nu, insa era un sentiment deosebit de straniu, un fel de oroare amestecata cu constiinta faptului ca ma aventurez plin de curaj in zone interzise - chiar nu cred ca voi putea gasi vreodata cuvinte potrivite ca sa descriu ce simteam. Nu era ceva strict legat de moarte, imi murisera destule pisici ca sa ma mai ingrozeasca ideea in sine. Acolo era vorba de animale mari, de drame nestiute petrecute in adancurile padurii, in noptile in care eu stateam ghemuit sub plapuma, in siguranta. Ma gandeam cu spaima ca exista oameni care ucid animale, care nu au niciun fel de mila fata de ele...Imi imaginam o multime de povesti de groaza si in fiecare dintre ele revenea oroarea aceea surda.
Azi nu mai sunt atat de impresionabil, e firesc, au trecut anii, am vazut multe, m-am familiarizat oarecum cu ideea suvoiului vietii care se prabuseste clipa de clipa in adancuri, ca o Niagara cosmica si in care curge amestecata si viata mea, indreptandu-se catre acelasi final. Nu mai simt acea oroare, aproape ca mi-a disparut si amintirea ei, daca nu era comentariul poate nu m-as mai fi gandit niciodata la acele scene.
Nu cred ca trebuie sa ne fie sila. Viata si moartea sunt pretutindeni. Scene ca acelea descrise de inginerul silvic sunt reale, se petrec poate zilnic, trebuie sa ai noroc ca sa le poti vedea. Asa a intocmit Dumnezeu lumea. Nu avem de ce sa ne fie sila - asta teoretic. In realitate, e greu sa-ti reprimi aceasta pornire - semn ca ne-am indepartat mult de viata autentica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu