Mici intamplari cu animale (64)

Lupii intre ei

Stînd odată în soarele scăzut de octombrie pe prispa caba­nei de la Gotu, bătrînul meu prieten, paznicul Toma, mi-a vestit întîmplări cu lupi care s-au mîncat între ei. Îmi amintesc două.

Prin decembrie, Moş Toma îşi revizuia într-o dimineaţă şirul de capcane puse pentru jderi. A dat de o ştire pe care i-au spus-o lămurit urmele de pe zăpadă: lupii au gonit un cerb. După urme, cerbul era unul voinic — lupii erau trei, mari şi ei. A luat pîrtia goanei, a dus-o pînă departe, fiind sigur că va găsi resturile din trupul sfîşiat al cerbului. Într-un loc - semnele luptei: zăpada călcată pe o întindere mare, mulţime de urme, şi de cerb şi de lupi. Cerbul a fost ajuns şi a făcut faţă. Picături de sînge roşeau pe zăpadă. Aici n-a fost biruit cerbul, iată, i s-a desprins urma şi s-a întins în altă goană. Dar lupii care îl goneau erau numai doi. 

A scăpătat pîrtia pînă jos în malul Sebeşului, la un punct unde apa nu îngheţase şi se frămînta în valuri şi în şuvoaie strînse între maluri înguste. Cerbul a sărit în apă, poate că a reuşit să o treacă, poate a fost luat de ea, dus pînă în depărtare şi zdrobit de bolovani şi de gheţuri — nu se ştie. Dar lupii n-au îndrăznit să înfrunte vojul rîului. Au stat ce au stat, apoi au urcat iarăşi spre culme. Doi erau, numai doi. Ce s-a ales de al treilea? A revenit Moş Toma la locul luptei:  sînge pe zăpadă; în urma cerbului scăpat de acolo nu se vedea sînge. În bătălia pe care a dat-o acolo, cer­bul a rănit pe unul dintre lupi, care n-a mai avut putere să gonească, de aceea rămăseseră în urmărire numai doi. Aseme­nea lucruri trebuie lămurite pînă la capăt, mai ales că bătrînul Toma nu le lăsa niciodată în neştiinţă. A cercetat amă­nunţit, a găsit urmă de lup despărţită şi pornită singură de-a coasta, în ea cu sînge. Da, cerbul a rănit cu coarnele pe unul dintre lupi. La vreo cîteva sute de paşi paznicul a găsit altă vatră de bătălie:  zăpada frămîntată,  tăvălituri,  roşeaţă de sînge, ciolane şi petice de piele şi, răspîndit, păr mult de lup. A aflat şi urmele celor doi lupi, care ple­cau de  acolo. A putut  reconstitui  paznicul   cele întîmplate de-cu-noapte, ca şi cînd ar fi fost de faţă.

Cei doi lupi teferi, după ce au văzut că le-a scăpat prada, s-au întors la tovarăşul lor rănit, l-au atacat, l-au omorît şi l-au devorat.

*

Pe ger cumplit, lupii nunteau. S-a strîns o haită pe o culme dincolo de pîrîul Gîlceagului, în faţă cu cabana lui Toma şi l-au trezit din somn pe la miezul nopţii. A înjurat în gînd moş Toma, aducîndu-şi aminte de puii de lup ce se vor prăsi şi a ascultat concertul sălbatic. Îi cunoştea toate glasurile: urlete lungi, chelălăituri ascuţite, mîrîituri înfundate. Cînd s-a întors să mai pună în vatră o despicătură, s-a oprit cu ea în mînă. S-a schimbat nota simfoniei înfiorătoare. Şi nici nu era numai zvon de bătaie, aşa cum l-a auzit de multe ori pe vre­mea aceasta, cînd se bat de la lupoaice. Din hîrîiturile şi lătrăturile mînioase s-a desprins scheunat înalt, dureros, unul singur, care s-a stins întretăiat de sughiţuri. Apoi deodată a fost linişte, ca numai după o vreme să dea glas puţin cîţiva şi să se mute acum alaiul tăcut spre Prigoana.

A doua zi dimineaţă, Toma şi-a legat vîrzobii, şi-a luat puşca şi a răzbit prin pădurea mare. A dat de urma lupilor si a găsit şi locul de horă şi de bătaie, de unde urlaseră noaptea. Sînge răspîndit, păr de lup împrăştiat, cu ciot de coadă de la vîrf. N-a rămas niciun oscior din lupul biruit şi sîngerat de vreun rival, apoi atacat şi mîncat de haită.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor