Mici intamplari cu animale (68)

Din aer şi din apă

Rîndunelele care întinseseră salbă de cuiburi sub streşinile casei de vînătoare de la Izvorul de Argint (Munţii Sebeşului), înmulţite cu puzderia de pui, ne vesteau şi nouă că se apropie de sfîrşit încîntările vacanţei de la munte. Se strîngeau în stol des, zburau ca un nouraş în jurul casei, se înălţau şi se depăr­tau încît abia le mai zăream, ca să revină apoi vîrtej. Era pre­vestirea zborului lung spre ţări fără iarnă.

Într-o înserare blîndă le petreceam cu ochii evoluările, din terasa casei, nu fără melancolia care ţi se strecoară în suflet în pragul toamnei, cînd rînd pe rînd se ofilesc deodată florile şi bucuriile senine ale vieţii din vară. Sub faleza deasupra căreia este aşezată casa aceea, rîul Frumoasa primeşte apele mai să­race, dar tot atît de cristaline ale Sălanelor şi amîndouă se îmbrăţişează parcă vesele în valuri mai mici şi dantelate. In această mică parte de apă mai liniştită s-a desfăşurat atunci o scenă interesantă.

Stolul de sute de rîndunele îşi încîlcea zborurile numai dea­supra acestei palme de rîu, ca un roi de albine care îşi caută loc unde să se aşeze. Norul de păsări negre părea că se reazemă pe unda apei, atît de jos îi era zborul; din clipă în clipă cîte o rîndunică săruta cu ciocul horbota apei şi îndată se învăluia iarăşi în mulţime. Marginile globului viu din aer erau stabilite precis, nicio rîndunică nu rătăcea în afara lor: ajunsă la hotarul nevăzut, albul pieptului îi fulgera în curba elegantă a unei volte şi se pierdea în forfoteala mulţimii.

Şi în acelaşi loc, în aceeaşi vreme au început să sară din apă păstrăvi, unul după altul, mulţi, cuprinşi deodată de o frene­zie. Deasupra apei roteau rîndunelele, din apă săgetau peştii argintii, aurii, o clipă luceau în soarele din apus şi cădeau în undă trezind mici havuzuri de o scînteiere de moment. Părea că voiau să se întîlnească şi să se joace împreună într-un ceas de vrajă edenică păsările văzduhului cu peştii apei.

M-a încîntat acest joc mai bine de o jumătate de oră. Apoi clăbucul de rîndunele s-a desprins de rîu, s-a învălmăşit în aer îndepărtîndu-se. Rînd pe rînd tot mai puţini peşti au săltat din lumea lor lichidă, apoi numai jocul delicat al valurilor mai trimitea cîte o lucire stîmpărată în adormirea zilei.

Gîndul omului de pe terasă mîngîia explicaţii romantice si parcă se ferea de tălmăcirea reală: acolo, în acel locşor — de ce, de ce nu — s-au strîns mulţime de gîze. Poate într-un joc de nuntă al lor. Şi păstrăvii şi rîndunelele s-au grăbit să se în­frupte. S-au rărit, au plecat micile zburătoare, s-a terminat şi ospăţul. De ce eşti oare silit să dai explicaţii atît de prozaice?

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor