O fabula moderna

BUFNIŢA CARE ERA DUMNEZEU

A fost odată ca niciodată, într-un miez de noapte neguros, o bufniţă care stătea pe creanga unui stejar. Două cârtiţe au încercat să se strecoare neobservate. „Hei, voi de colo!” a strigat bufniţa. „Cine?” au îngăimat ele, înfricoşate şi uimite foarte, căci nu le venea a crede că cineva le-ar fi putut vedea în bezna densă a nopţii. „Voi două!”, a zis bufniţa. Cârtiţele au luat-o la goană şi le-au spus celorlalte vieţuitoare ale gliei şi pădurii că bufniţa era cea mai mare şi mai înţeleaptă dintre animale fiindcă pătrundea cu privirea întunericul şi putea răspunde la orice întrebare. „Cât despre asta, mai vedem noi” a zis o pasăre-secretar şi, într-o noapte întunecoasă, s-a dus în vizită la bufniţă.

„Câte gheare am ridicat acum?”, a întrebat-o pasărea-secretar. „Două”, a răspuns corect bufniţa. „Poţi să-mi dai o altă expresie care să însemne acelaşi lucru cu «adică» sau «care va să zică»?”, a continuat pasărea-secretar. „Ceea ce înseamnă”, a răspuns bufniţa. „De ce îşi cheamă iubitul perechea?”, a întrebat pasărea-secretar. „Ca să-i facă curte”, a spus bufniţa.

Pasărea-secretar s-a grăbit în zbor înapoi la celelalte vieţuitoare şi le-a anunţat că, într-adevăr, bufniţa era cea mai mare şi mai înţeleaptă dintre făpturile lumii fiindcă putea vedea în întuneric şi răspundea la orice întrebare.

„Dar vede bine şi ziua?”, a întrebat vulpea cea roşcată. „Da”, au răspuns într-un glas şoarecele şi canişul. „Ce mai întrebare, dacă vede ziua!”, au râs cu toţii la auzul unui lucru atât de prostesc şi s-au oţărât la vulpe şi la prietenii ei, gonindu-i departe de ţinutul lor. Apoi au trimis un mesager la bufniţă, cerându-i să primească să le fie conducătoare.

Când aceasta şi-a făcut apariţia în mijlocul lor, era ziua în amiaza mare, iar soarele strălucea cu putere. Bufniţa păşea foarte încet, ceea ce îi dădea un aer demn şi se uita de jur împrejur cu ochii larg deschişi, părând cât se poate de atentă şi de solemnă.

„E Dumnezeul”, ţipă o găină de Plymouth Rock, iar ceilalţi au prins şi ei să urle „E Dumnezeul”. Aşadar, au urmat bufniţa oriunde se ducea şi când aceasta a început să dea ba peste un lucru, ba peste altul, la fel au făcut şi restul animalelor.

În cele din urmă, bufniţa a ajuns la o şosea asfaltată şi s-a îndreptat spre mijlocul ei cu toate vieţuitoarele după ea. Deodată, un vultur care era de strajă a observat un camion care venea spre ele cu optzeci de kilometri la oră şi i-a spus păsării-secretar, iar pasărea-secretar i-a raportat bufniţei. „Suntem în primejdie”, a spus pasărea-secretar. „Adică, ce înseamnă aceasta?”, a întrebat bufniţa. Pasărea-secretar i-a povestit despre ce era vorba. „Nu ţi-e frică?”, a întrebat ea. „De cine?”, a rostit bufniţa netulburată fiindcă nu putea vedea camionul.

„E Dumnezeul”, au strigat din nou toate animalele şi mai continuau să strige „E Dumnezeul” şi când camionul le-a lovit şi le-a strivit sub roţi. Unele au scăpat cu câteva răni, dar cele mai multe, între care bufniţa însăşi, au fost ucise.

Morala: Poţi să-i înşeli pe prea mulţi oameni, un timp prea îndelungat
                                                                        James Thurber