De-ale lui Zoscenko (29)

Chibritul

A venit unul la noi să ţină o conferinţă. De unde e, nu ştim: ori de la sindicatul lucrătorilor din ramura prelucrării lemnului, ori de la trus­tul de chibrituri. Mă rog, nu stă scris pe frunte.

A rostit o cuvîntare lungă, frumoasă. A spus multe lucruri bune, simţite. Cică se îmbunătă­ţeşte şi productivitatea. Şi producţia creşte vîrtos, zice. Şi calitatea produselor, zice, devine tot mai bună. Zice că ar cumpăra şi el, dar n-are bani.

A spus lucruri încurajatoare. De vreo două­zeci de ori l-a întrerupt asistenţa şi l-a aplaudat. Pentru că la toţi le face plăcere cînd creşte pro­ductivitatea. Vă daţi seama!

După aia, conferenţiarul a început să dea cifre. Pentru ilustrarea celor spuse.

A dat două cifre şi a răguşit.

A luat paharul cu apă, a sorbit o înghiţitură şi după aia zice:

— Nu ştiu de ce, fraţilor, dar am obosit. Să-mi aprind numai o ţigară şi pe urmă o iau iar cu cifrele.

A scăpărat un chibrit. Dar gămălia chibritu­lui, blăstămata de ea, odată a sfîrîit şi i-a sărit conferenţiarului în ochi.

Omul s-a apucat cu mîna de ochi, a urlat o dată şi a căzut jos. Şi a trîntit de pămînt cutia de chibrituri. De durere, cred.

După aia i-au spălat ochiul şi i l-au legat cu o batistă.

Şi a urcat iar la tribună.

A urcat la tribună şi zice:

— Ce să mai dau cifre şi să mă expun de­geaba? Totul e limpede şi aşa. Consider aduna­rea închisă.

Oamenii l-au aplaudat, vezi bine, şi s-au dus pe la casele lor, zicîndu-şi că cifrele astea n-au nici un rost, cînd şi aşa se vede totul.