Mici intamplari cu animale (86)

Vremea s-a răcit, au căzut în munte primele brume.

— Dumitale îţi place să vezi ciudăţenii, îmi grăi într-o zi bătrînul paznic Toma, pe cînd mergeam cu undiţele spre un loc al Frumoasei unde apa e lată, trece în încreţituri de valuri mici şi e loc bun de lipani. Nu ne abatem mult din calea noastră şi nu cred că ai mai văzut aşa ceva.

Pe drum mi-a destăinuit că vrea să mă ducă la un cuib de şerpi unde aceştia se strîng ca să ierneze. Mai zilele trecute a văzut intrînd unul sub un bolovan care făcea sub el bortă. N-a trecut mult şi a venit altul şi s-a vîrît. De bună seamă că-i cotlon de iarnă. Ştiam eu că-s friguroşi şerpii; dacă coboară temperatura sub cinci grade stau încremeniţi de frig; sub punctul de îngheţare al apei mor. Mai ştiam, din cărţi, că se strîng la cîte un cuib de iarnă mulţi; se zice că vin din depăr­tări an după an la acelaşi loc bun, dovedind un simţ de orien­tare care se apropie de cel al păsărilor migratoare.

Din buza apei puţin a trebuit să urcăm coasta pînă s-a oprit moş Toma şi a arătat cu mîna. Era ca o streaşină de piatră; paznicul mi-a spus că a văzut şerpi de apă, şi nu vipere — am îndrăznit deci să-mi apropii capul şi să privesc de aproape. Sub piatră se făcea cuptor, din el se deschidea între două pietre mai mici o crăpătură îngustă. Mulţi şerpi au trebuit să intre şi să iasă prin această uşiţă, acum şi în alţi ani: pe faţa uşorilor se vedeau urme de frecături, erau aproape lustruiţi. Vom tulbura puţin pe locatari, ne-am zis, dar dacă voim să vedem aievea, n-avem ce face. Ne-am pus amîndoi mîinile de-am ridicat bolovanul-streaşină şi altul care era mai adînc în coasta dealului. Apoi, instinctiv, am sărit un pas înapoi. Şarpele te cam înfioară, chiar şi dacă ştii că e dintre cei fără primejdie. Dar aici nu era un şarpe. Se făcea acolo, adînc în pămînt, un căuş cît o cuşmă bună. Era plin-plinuţ de şerpi, de cei negri, cu lună lîngă cap — şerpi de apă. Aşa erau de înco­lăciţi unul în altul, ghem încîlcit, încît vedeam capete, vedeam cozi şi trupuri, dar nu era chip să lămuresc un şarpe întreg.

Credeam că, tulburaţi, se vor agita, se vor descîlci si vor în­cerca să fugă. Nu le-a venit bine ce am făcut cu casa lor; abia s-au mişcat însă lînced, ca în somn, ca ameţiţi, fără putere. În loc să se împrăştie, parcă se înghesuiau, strîngeau şi mai mult nodurile ghemului. Cîţi erau, nu ştiu. Am numărat vreo opt-zece capete care se vedeau, dar altele trebuie să fi fost ascunse spre mijlocul ghemului.

—  Cîţi crezi că-s, bade Toma?

—  Cîţi ar fi nu ştiu, dar socot că ar trage vreo trei-patru kilograme. De am prinde azi atîţia lipani, n-ar fi rău... Ce facem cu ei?

—  Ce să facem? Stricători la păstrăvi şi la lipani nu prea sunt; mai prind din cei chiţcani de apă şi din cele broaşte. Ve­ninoşi nu-s. Să le cerem iertare că i-am zăhăit şi să încercăm să le facem la loc casa. Am pus lespezile cum ne-am priceput mai bine, am îngrămădit deasupra pămînt, ca să ţină cald, şi ne-am grăbit să nu pierdem ceasul bun, cînd se ridică lipanii după musculiţele de pe faţa apei.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor