Mici intamplari cu animale (88)

În iernile grele şi îndelungate se întîmplă ca lupii, care în lăr­gime nu-şi mai pot agonisi hrana care să le astîmpere foamea crîncenă, să intre în sate. Le cad atunci victime mai ales cîinii de prin curţi, oile din ţarcurile deschise. Întîmplările de acest fel sunt atît de dese şi cunoscute, încît ar avea puţin interes să încrestăm cazurile observate.

Mai rar se întîmplă să se aventureze după pradă pînă la aşezările omeneşti rîşii şi pisicile sălbatice, fiare care au o viaţă mai ascunsă şi întîlniri rare cu omul, de care se feresc cît pot mai mult. Şi totuşi, şi acestea îndrăznesc să intre uneori în sate şi în curţi.

În iarna anului 1944, ţăranul Pamfil M. din Sebeşul de Jos (Sibiu) a avut pagubă în păsările de curte. „Dihor sau beică va fi!" — şi-a zis, şi a pus la loc potrivit capcană de fier. Chiar a doua zi a găsit fălcile fierului încleştate, şi între ele... degetul cu gheară al unui rîs. Că era rîs cel ce se zbătuse şi scăpase lă­sînd în fier doar un deget se vedea bine si din urmele găsite. Rîsul sărise gardul trecînd peste cîteva grădini, urmele veneau dinspre o pădurice din apropierea satului. Dar lucru mai ciudat a fost că acelaşi rîs, desigur mînat de foame nebună, a venit şi a doua noapte şi a fost prins în fier, de data aceasta bine, fără să mai poată scăpa. Era acelaşi; îi lipsea un deget, rupt de curînd,
Tot în iarna aceea, paznicul Tănase C, trecînd pe marginea satului, dă de o urmă de rîs intrată în sat. Intrigat, se ia după urmă şi o vede sărită peste un gard într-o livadă de pomi. Caută din ochi, descoperă rîsul tupilat într-o adîncitură mică şi nu-i este greu să-l împuşte. Rîs în sat şi încă în ziua mare!

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor