sâmbătă, 29 septembrie 2012

O alegere

Când şi când, mă apucă aşa, nişte stări de fericire fără obiect şi fără cauză. Pur şi simplu fericire. Există doar trei explicaţii posibile pentru aşa ceva.
1. Dumnezeu este bun. În ciuda tuturor păcatelor mele, a tuturor porcăriilor pe care le-am făcut, vorba ceea, timp de o viaţă de om, El mă iubeşte şi îmi arată asta trimiţându-mi fericiri nemeritate.
2. Dumnezeu este drept. El îmi pregăteşte o pedeapsă pe măsura porcăriilor făcute de mine şi, ca să o simt până-n rărunchi, îmi dă înaintea ei stări de fericire. Pentru că, evident, e mult mai îngrozitor să primeşti una-n moalele capului atunci când eşti fericit decât atunci când eşti nefericit şi obişnuit cu loviturile.
3. Dumnezeu nu există. Stările astea de fericire sunt simple procese chimice, care au loc periodic. În creier există un rezervor de endorfine care se umple şi atunci un mecanism comandă ridicarea capacului pentru deversare. Deversarea endorfinelor generează fericire.
Orice om are de ales una dintre cele trei variante. E clar că modul în care alegi e extrem de important. De exemplu, dacă o alegi pe a doua, o să trăieşti o viaţă de coşmar, aşteptându-te mereu să ţi se întâmple ceva fioros. Dacă o alegi pe ultima, tot misterul vieţii s-a spulberat, reducându-se la chimie. Întrebarea este, aşadar, următoarea: nu e oare cel mai bine să alegi prima variantă, chiar dacă nu crezi cu adevărat în ea?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!