duminică, 16 septembrie 2012

O poezie in proza a lui Stefan Augustin Doinas


JUCĂTORUL DE ŞAH
Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit. Nu ştiu, poate-un prieten, poate-un străin care privea la jocul nostru alaltăseară mi-a şoptit aceste cuvinte privindu-mă-n ochi.
Era un timp cînd ne-ntîlneam în fiecare seara; ploaia de pe pălărie picura pe umărul tău, iar dimineaţa umbra inimii tale cădea asupra-mi ca o frunză de aur pe spatele lui Siegfried. Era un timp când tu erai singura mea rană. De atunci am purtat multe lupte, m-am vindecat, iar astăzi nu mai păstrez decât cicatricile zvântate din care sângele nu mai musteşte...
Mi s-a spus c-ai murit, iubito, mi s-a şoptit grav. Poate oamenii s-au mirat foarte când am răspuns:
— Atât de curând?... - şi-am continuat să fumez deasupra unei partide pierdute de şah.
Dacă stau să mă gândesc, toate mi se par la fel de misterioase, la fel de fatale: totul e numai o trecere de pe alb pe negru cu regina sau nebunii de abanos.
Mai demult aveam idei bizare despre suflet şi, de câte ori trecea un mort mă descopeream. Astăzi nu; astăzi nu mă mai pot gândi decât la slăbiciunile mele zilnice.
Şi totuşi, tu erai regină, tu stăpâneai. Acuma, de câte ori mişc o figură mă uit să văd dacă urma ei a rămas întipărită aievea, sau dacă din toate nu rămîne decât jocul. Nu te supăra, iubito, pentru că am să-ţi vorbesc aşa cum obişnuiam mai de mult la ureche; ştii - oricât mi-ar veni de greu - e aşa: sunt îndrăgostit de o fată care-ţi seamănă. Nu te supăra. E adevărat că sunt cam bătrân, e adevărat că e un păcat...
Dar tu ştii că dacă aşezi lucrurile din nou, jocul al doilea îţi este poate mai preţios decât primul...
Da, mi s-a spus c-ai murit, mi s-a şoptit grav. Poate oamenii s-au mirat că n-am plîns; astăzi însă nu mai sunt ca Siegfried; astăzi, nu mai cred în poveştile de-altădată.
Cu toate acestea, dacă n-ar fi fumul de-aici, poate nu li s-ar părea că visez; poate-atunci ar vedea că ochii mei stăruie cu tristeţe asupra reginei pe care-am pierdut-o. Oamenii însă nu văd prin fum. Numai tu de-a colo, de unde eşti, împrăştie-l cu mâna, seara, cînd mă plimb cu fetiţa aceea care seamănă cu tine, care nu ştie nimic...
Ştefan Augustin Doinaş


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!