De-ale lui Zoscenko (31)

Valia

Mai deunăzi mergeam în tramvai şi admiram taxatoarea.

Mă uit la ea: tare drăguţ mai lucrează!

Tot ce face e nespus de bine: uşor, elegant, exact aşa cum trebuie.

Anunţă politicoasă staţiile. E atentă la toate. Discută frumos cu toţi călătorii. Pe cei bătrîni îi ia de braţ. Cu cei tineri face spirite. Zău, mai mare dragul să te uiţi la ea!

Şi drăguţă, foc! Îmbrăcată curăţel. Ochii — ca două steluţe. Voioasă, glumeaţă, grijulie. Intră în toate amănuntele, totul o interesează.

E cîte o taxatoare care mîrîie cînd o întreabă omul ceva şi se fereşte de călători ca de foc. Pe cînd asta — ceva de mirare! Ce mai: o ima­gine din viitorul apropiat.

   Ei bine, mă uit la ea cum lucrează şi-mi creşte inima.

Văd că şi călătorii sunt toţi nespus de mulţu­miţi. Are efect, nici vorbă, felul ăsta frumos de a lucra.

Trebuie să cobor, dar rămîn şi mă uit ca un prost la taxatoare. Şi faţa mi-e toată un zîmbet.

Lîngă mine văd o femeie trecută de ani. Se tot uită şi ea la taxatoare şi o admiră la fel ca şi mine.

Pe urmă, aşa, nitam nisam, femeia asta îmi spune:

— Dacă nu mă-nşel, şi dumneavoastră sunteţi încîntat de felul cum lucrează taxatoarea asta drăguţă. Închipuiţi-vă, şi eu sunt la fel ca dum­neavoastră. Nu vă cunosc, dar aş avea o propunere. Ce-ar fi să recompensăm într-un fel com­portarea acestei taxatoare? Eu aş zice să scriem cîteva cuvinte elogioase în statul ei de serviciu. Să mai zăbovim vreo cinci minute şi să vedem ce se poate face ca să evidenţiem activitatea ei folositoare în ramura transporturilor. Pentru ea va fi o încurajare şi va ţine minte că aşa trebuie să procedeze şi pe viitor.

— Sunt perfect de acord cu dumneavoastră — zic. Şi împărtăşesc întrutotul soluţia propusă.

— În ceea ce mă priveşte, eu sunt membră a sovietului raional şi intervenţia mea va fi luată în seamă.

— Perfect — zic. Hai s-o întrebăm pe taxa­toare cum e mai bine să procedăm.

— Nu. O întrebăm cum o cheamă sau ce număr are. Şi publicăm o notă în presă: iată un caz dintre altele, pentru care adresăm mulţumi­rile noastre, şi aşa mai departe.

Femeia se ridică de pe locul ei şi vrea s-o în­trebe pe taxatoare ceea ce ne interesează pe noi. Dar în clipa asta taxatoarea iese pe platformă şi are o discuţie cu un călător însoţit de un amic cam băut. Taxatoarea îl sfătuieşte pe călătorul ăsta să-l ţină bine pe prietenul său, ca să nu-l azvîrle pe caldarîm la vreo cotitură.

După ce dă dispoziţiile astea, revine în vagon. Vecina mea, cu vocea puţin gîtuită de emoţie, o roagă pe taxatoare să-i spună numele, traseul şi numărul de serviciu.

Ei bine, în clipa aia s-a dezlănţuit furtuna.

Taxatoarea cea drăguţă s-a schimbat la faţă. Întîi s-a făcut roşie, pe urmă albă şi odată a ţipat:

— Da' ce-ţi trebuie să ştii cum mă cheamă? Ce te bagi, hoaşcă bătrînă, unde nu-ţi fierbe oala? Oi fi vrînd să zici că am procedat greşit dac-am permis unui beţiv să urce în vagon? Ei află, muma-pădurii, că mai bine nu te lăsam pe dumneata să urci decît să las un om puţin cu chef în stradă, ca să-l calce vreo maşină.

Fîstîcită de-a binelea, tovarăşa de la soviet bolboroseşte:

— Păi noi, să vezi...

— Tovarăşă taxatoare — intervin eu — ma­tale nu ne-ai înţeles...

Taxatoarea zice:

— Şi dumneata ce mai vrei? Ce te bagi, urîtule? Uf, blestemaţilor, că nu mai e loc de voi! Cum e ceva, vă legaţi de om şi-i daţi cu reclamaţiile! Mereu nemulţumiţi! Care cum îl vezi, dă să te muşte... Nici nu mai e chip să lucrezi!

Eu şi femeia atîta ne-am fîstîcit, că nici n-am ştiut ce să-i răspundem. Unul din călători îi zice taxatoarei:

— Degeaba te-nfurii dumneata şi-ţi faci sînge rău. N-ai înţeles ce vor dînşii. Dînşii vor, dimpo­trivă, să te laude, ca să fii evidenţiată la ser­viciu.

Taxatoarea zice descumpănită:

— Ah, scuzaţi! Ştiţi, am ajuns aşa, că fiecare călător mi se pare că-i un tigru. Care mai de care abia aşteaptă să-mi facă o neplăcere.

Femeia de lîngă mine ridică din umeri şi zice:

— Acuma nu mai ştiu ce să fac. Pe de o parte voiam să relev activitatea folositoare din trans­porturi, dar pe de altă parte dînsa a ţipat la mine şi astfel a arătat că mai are lipsuri.

Femeia s-a dat jos din tramvai nu prea mulţu­mită. Şi mie îmi era un pic necaz că nu puteam evidenţia în presă, în cuvinte pline de admiraţie, activitatea folositoare a taxatoarei.

Nu-i cunosc numele. Cînd am întrebat-o cum o cheamă, mi-a răspuns cu un zîmbet drăgălaş:

— Mă cheamă Valia. Numele de familie nu vi-l spun: am un soţ gelos.

Aşa că în rîndurile de faţă consemnez activi­tatea folositoare a unei taxatoare fără a-i mai spune numele de familie.

   Te salut, dragă Valia! Vezi că nu toţi călătorii sunt tigri.