Dar iată că şi vărul
mai mare al nevăstuicii, jderul, pare că dă
dovadă de prevedere pentru zile negre. Scrie, în
1939, un inginer silvic, care trăia în Sebeş
:
In luna noiembrie din anul trecut, la munte a pornit o
ninsoare deasă şi
în scurt timp s-a pus un strat gros de zăpadă.
Paznicul era în patrularea lui de fiecare zi, cînd într-un loc dă de
urmă de jder proaspătă.
Socotind că pe acolo au trecut... cinci mii de lei — preţul
de atunci al unei blăniţe de jder — a luat urma
animalului, doar îl va putea apuca şi îi va lua cojocelul.
Fiind meşter în urmărirea jderilor, a ţinut
pîrtia pînă tare departe, descifrînd si descîlcind toate
hieroglifele întipărite de jder pe zăpadă.
La un loc a găsit zăpada scormonită.
Curios să vadă ce a căutat
acolo jderul, a lărgit scurmătura şi a
scos din ea un pumn bun de muşchi, între firele căruia
era coajă de ou, spartă
numai de atunci. Pe coajă se cunoştea bine restul de gălbenuş
lins de jder. Nu încape
îndoială că oul a fost depus de o găină de
munte încă în primăvara trecută.
Jderul l-a găsit atunci şi,
fiind sătul, l-a pus bine, învelit în muşchi,
rezervă pentru zilele grele.
Şi ursul obişnuieşte să îngroape hoitul şi să-l
acopere cu cetină, cu vreascuri, după ce s-a săturat din el. Că şi
jderul ar avea obiceiul acesta pînă acum n-am observat, dar discutînd cu paznicii
terenului de vînătoare cazul de mai sus, am
aflat că el nu este izolat. La 16
februarie 1939, unul dintre paznici iarăşi a găsit
coajă de ou de găină de
munte, ou spart proaspăt, scos de jder de sub rădăcina
unui brad, unde era ascuns. Şi de
data aceasta oul nu putea fi decît din primăvara trecută, adus din cuib şi ascuns acolo. Am dobîndit convingerea că şi
jderul îşi face provizii. Ceea ce mă miră însă este că el găseşte provizia la locul unde a ascuns-o şi după
trecerea mai multor luni.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu