Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(18)

Invitatia la călătorie

            E o ţară minunată, o ţară, zice-se, a Belşugului, pe care visez s-o văd împreună cu o veche prietenă. Ţară stranie, înecată în pîclele Nordului nostru, şi pe care am putea s-o numim Orientul Occidentului, China Europei, atît de mult calda şi capricioasa fantezie şi-a dat aici frîu liber, atît de mult,  cu răbdare şi îndărătnicie, a făcut-o vestită prin savantele şi delicatele ei vegetaţii

O adevărată ţară a Belşugului, unde totul e frumos, bogat, liniştit, cinstit; unde luxului îi place să se oglindească în ordine; unde viaţa e îmbelşugată şi are dulce mireasmă; de unde neorînduiala, zgomotul şi neprevăzutul sunt înlă­turate; unde fericirea s-a nuntit cu tăcerea; unde bucătăria e, în aceilaşi timp, poetică, grasă şi excitantă; unde totul îţi seamănă, scumpul meu înger.

          Cunoşti boala înfrigurată ce ne cuprinde în recile noastre mizerii, această nostalgie a ţării necunoscute, această tortură a curiozităţii? E un tărîm care îţi seamănă, unde totul e frumos, bogat, liniştit şi cinstit, unde fantezia a înălţat şi împodobit o Chină occidentală, unde viaţa are dulce mireasmă, unde fericirea s-a nuntit cu tăcerea. Acolo trebuie să ne ducem traiul, acolo să mergem sa murim!

Da, acolo trebuie să mergem să respirăm, să visăm şi să lungim ceasurile prin infinitul simţurilor. Un muzician a scris Invitaţia la vals; cine va compune Invitaţia la călătorie, s-o putem dărui femeii iubite, alesei surori?

Da, în această atmosferă ar trebui să ne ducem traiul — acolo unde, mai încetinite, orele închid în ele mai multe gînduri, unde, cu o măreţie mai adîncă şi mai plină de înţeles, orologiile sună fericirea.

Pe panouri lucitoare, sau pe aurite piei de-o sumbră bogăţie, trăiesc discret picturi cucernice, liniştite şi profunde, ca sufletul artiştilor ce le-au creat. Apu­surile de soare, colorând aşa de bogat sufrageria sau camera de primire, se cern prin frumoasele stofe sau prin înaltele ferestre ornamentale, pe care drevlele de plumb le împart în numeroase despărţăminte. Mobilele sunt vaste, curioase, bizare, ferecate de încuietori şi taine cu sufletele rafinate. Oglinzile, metalele, stofele, aurăria şi faianţa cîntă pentru ochi o mută şi tainică simfonie; şi din toate lucrurile, din toarte colţurile, din crăpăturile sertarelor şi din cutele stofelor se împrăştie un parfum fără seamăn, un nu-mă-uita de Sumatra, care e ca sufle­tul apartamentului.

O adevărată ţară a Belşugului, îţi spun, unde totul e bogat, curat şi stră­lucitor, ca o conştiinţă limpede, ca nişte magnifice tacîmuri de bucătărie, ca o splendidă aurărie, ca o bijuterie învrîstată! Aici se îngrămădesc comorile lumii, ca în casa unui om plin de sîrguinţă şi care a binemeritat de la întreaga lume. Ţară fără de asemănare, mai presus de celeilalte, după cum arta e mai presus de Natură, transfigurată, aici, de vis, îndreptată, înfrumuseţată, replămădită.

Să caute alchimiştii horticulturii, să mai caute, să-şi întindă mai departe neîncetat limitele fericirii! Să propună premii de şaizeci, de o sută de mii de florini celui care le va rezolva problemele ambiţioase! Eu mi-am găsit laleaua neagră şi albastra dalie!

Neasemuită floare, lalea regăsită, alegorică dalie, nu este aşa că aici, în această frumoasă ţară atît de liniştită şi atît de visătoare, ar trebui să trăieşti şi să înfloreşti ? Nu ai fi încadrată în analogia ta, şi nu te-ai putea oglindi, ca să vorbim ca misticii, în propria ta corespondenţă ?

Visuri! Într-una visuri! Şi cu cît sufletul e mai stăpînit de rîvnă şi mai delicat, cu atît visurile se îndepărtează de posibil. Fiecare om are în el doza lui de opiu natural, necontenit secretată şi reînnoită, şi, de la naştere la moarte, cîte ore pline de bucurie adevărată, de faptă izbutită şi hotărîtă am putea număra? Vom apuca să trăim vreodată, să petrecem cîndva în acest tablou zugră­vit de spiritul meu, tablou asemănător ţie?

Toate aceste comori, aceste mobile, acest lux, această ordine, aceste parfumuri, aceste flori miraculoase, eşti tu. Tot tu eşti aceste mari fluvii şi aceste liniş­tite canaluri. Şi uriaşele corăbii, cărăuşite de aceste ape, împovărate de bogăţii, şi de unde se înalţă monotonele cîntece ale manevrei, sunt gîndurile mele ce dorm sau se rostogolesc pe sînii tăi. Le duci încet către marea care e Infinitul, oglindind adîncurile cerului în limpezimea frumosului tău suflet; şi cînd, obosite de valuri şi ticsite de produsele Orientului, intră în portul de baştină, ele sunt tot gîndurile mele, îmbogăţite, care se întorc din infinit către tine.