joi, 28 februarie 2013

Taras Bulba (5)

Curînd, toată partea de miazăzi-apus, lo­cuită de leşi, ajunse pradă spaimei. Pretutin­deni se răspîndi aceeaşi veste: „Zaporojenii!... S-au ivit zaporojenii!...” Şi toţi cei ce erau în stare să-şi pună la adăpost viaţa, şi-o pu­neau. Toată suflarea omenească se ridică de-ndată şi se împrăştie unde văzu cu ochii, după obiceiul acelui veac lipsit de orînduire temei­nică şi de grija zilei de mîine, cînd omul nu-şi dura nici cetăţi, nici castele, ci se mulţumea doar cu un lăcaş vremelnic de paie, zicîndu-şi: „Ce să mai irosesc muncă şi bani pe căsuţă, dacă tătarii tot au să mi-o facă una cu pămîn­tul, cînd or năvăli peste noi!“ 


Nils Holgersson (35)

Kolmården
În partea de sus a golfului Brovik, la hotarul dintre Östergötland şi Södermanland, se înalţă un munte lung de câteva mile, a cărui lăţime depăşeşte o milă. Dacă şi înălţimea ar fi pe măsura lungimii şi lăţimii, muntele ar fi unul din cei mai frumoşi din lume. Dar, din păcate, această proporţie nu există.
Uneori îţi este dat să întâlneşti câte o clădire care la început a fost plănuită atât de mare, încât proprietarul nu izbuteşte niciodată s-o termine. Când te apropii de ea, îţi dai seama că are temelii solide, arcade mari şi pivniţe adânci, dar de văzut nu vezi nici ziduri, nici acoperiş, întreaga construcţie se ridică abia câteva picioare de la pământ. Călătorul care dă cu ochii de acest munte nu poate să nu se gândească la o astfel de clădire lăsată în plata domnului, întrucât nu pare a fi un munte isprăvit, ci mai degrabă o temelie de munte. 


Intrebuintari ale rotii

In 1785, pe vremea asta, la Alba Iulia erau omorati prin tragere pe roata doi dintre conducatorii rascoalei taranesti din 1784 - e vorba de celebrii Horea si Closca. Cel de-al treilea, Crisan, se spanzurase in celula lui, ca sa scape mai usor.
Conform Bisericii, Horia si Closca s-ar prea putea ca acum sa fie in Rai, in vreme ce Crisan, saracul, indura in iad pedepse cu mult mai infricosatoare decat trasul pe roata, intrucat sinuciderea este un pacat atat de mare incat cine il savarseste este ars la infinit in cazane cu smoala topita. Sa retinem acest aspect al doctrinei crestine. Intotdeauna cand citesc cate un text despre martirii primelor secole care mureau jupuiti de vii, eviscerati, decorticati, dati prin masina de tocat etc, ma gandesc cat de stranie poate sa fie invatatura asta despre sinucidere. Imi inchipui ca as fi in locul unuia dintre cei care il propovaduiau pe Cristos, ca as fi prins si pus sa ma lepad de credinta mea, altfel voi fi trecut incetisor prin stramosul device-ului din poza:


Foamea (7)

Comandorul
Astfel a trecut o săptămână de glorie şi de bucurie.
Învinsesem şi de data aceasta greutatea cea mai mare; mâncam în fiecare zi, curajul îmi creştea şi luam o iniţiativă după alta.
Lucram la vreo trei sau patru articole, care îmi secătuiau de-a dreptul bietul meu creier, răpindu-i până şi ultima scânteie, ultima idee ce se năştea înăuntrul lui. Mi se părea că merge mai bine decât înainte. Ultimul articol, la care muncisem atâta şi de care legasem mari speranţe, îmi fusese înapoiat de redactor şi îl distrusesem îndată, furios, ofensat, fără să-l mai recitesc. Voiam să încerc să colaborez pe viitor şi la un alt ziar, spre a-mi deschide mai multe posibilităţi. În cel mai rău caz, dacă nici aceasta nu mă scotea la liman, tot mă mai puteam refugia la vapoare; vasul „Norme" era ancorat în port, gata de plecare şi poate aş fi reuşit să primesc acolo de lucru până la Arhanghelsk sau ori încotro s-ar fi îndreptat. Aşa că nu eram lipsit de perspective chiar din mai multe părţi.


Nu sunt toți la fel

Una din replicile pe care le primești atunci când te apuci să critici sistemul de sănătate pentru că o soră medicală nu și-a făcut datoria decât după ce i-ai dat șpagă, ori sistemul de învățământ pentru că o educatoare ți-a maltratat copilul, este următoarea: „nu sunt toți la fel”. Eu, sincer să fiu, întotdeauna m-am mirat așa o replică. Ea îmi dovedește că în mintea celor care o formulează este o mare confuzie. Uite de ce spun asta.


Scotch la gura

Cu cateva luni in urma, am primit un mail de la conducerea scolii la care invata Maria. Textul era extrem de simplu: "I'd like to inform you that Mr Lee Johnsonov has resigned from ISHR with immediate effect. We have a cover plan in place and are looking for a permanent replacement for Mr Johnsonov . I thank him for his work as a drama teacher at ISHR and wish him and his wife all the best for the future."" A doua zi, un nou mail: "Please note that the after school activitiy “Drama Club” will be cancelled until further notice." Asta a fost tot. Mr Johnsonov, pe care copiii il cunosteau drept Mister M, era profesorul de "Drama". Un tip excelent: canta pe scena, se deghiza in fel de fel de personaje, stia pe dinafara Shakespeare si in general facea o multime de lucruri care pe copii ii incantau. So, plecarea lui a fost o mare lovitura.


miercuri, 27 februarie 2013

Cosmonautul - o poveste a lui Ray Bradbury

Licuricii electrici zburau deasupra părului negru al mamei, luminându-i calea. Din pragul dormitorului, ea mă privi, în timp ce intram în vestibulul tăcut.
— De data asta, ai să m-ajuţi să-l reţin, nu-i aşa? mă întrebă ea.
— Cred că da, i-am răspuns.
— Te rog! De data asta nu trebuie să mai plece.
Licuricii proiectau pe faţa ei albă ţăndări de lumină fremătătoare.
— Bine, i-am răspuns după câteva clipe. Dar tot degeaba o să fie. N-are niciun rost.
Ea plecă, iar licuricii o urmară, pe circuitele lor electrice, zburând ca o constelaţie migratoare ce-i arăta drumul în întuneric. Am auzit-o spunând cu glas stins:
— Trebuie în orice caz să încercăm.


Nils Holgerson (35)

Kolmården
În partea de sus a golfului Brovik, la hotarul dintre Östergötland şi Södermanland, se înalţă un munte lung de câteva mile, a cărui lăţime depăşeşte o milă. Dacă şi înălţimea ar fi pe măsura lungimii şi lăţimii, muntele ar fi unul din cei mai frumoşi din lume. Dar, din păcate, această proporţie nu există.
Uneori îţi este dat să întâlneşti câte o clădire care la început a fost plănuită atât de mare, încât proprietarul nu izbuteşte niciodată s-o termine. Când te apropii de ea, îţi dai seama că are temelii solide, arcade mari şi pivniţe adânci, dar de văzut nu vezi nici ziduri, nici acoperiş, întreaga construcţie se ridică abia câteva picioare de la pământ. Călătorul care dă cu ochii de acest munte nu poate să nu se gândească la o astfel de clădire lăsată în plata domnului, întrucât nu pare a fi un munte isprăvit, ci mai degrabă o temelie de munte.



Carne de cal sub talpa bulgareasca

Vad ca nu se mai opreste scandalul cu carnea de cal. Zilnic sunt descoperite noi si noi locuri in Europa unde oamenii baga in ei cal crezand ca e vaca. Ultima firma care a fost depistata pozitiv e cea care aproviziona fast-food-urile de la IKEA. Prilej sa-i spun Mariei ca nu-i exclus sa fi ciugulit si noi ceva carnita de mustang, pentru ca nu era chip sa mergem la IKEA si sa nu vrea Maria sa ne oprim sa si mancam cate ceva pe-acolo. Bun prilej, cu adevarat! Poate acum sa inteleaga si ea ca gustul e inselator, ca atata amar de populatie nu poate fi hranita ca la mama acasa, cu gaina de curte etc. Si poate o sa accepte sa manance lucruri facute la noi in cuptor. Om trai si om vedea.


Stârpirea

Am întrerupt o vreme ceva mai lungă serialul „Mici întâmplări cu animale”, dintr-un motiv mai puţin obişnuit: mi s-a făcut silă, o silă absolută faţă de oamenii ăia care umblă prin păduri şi trag cu puştile în animale nevinovate. Am constatat că în multe din acele „mici” întâmplări au loc tot felul de crime, ori adevărate măceluri. Îmi aduc aminte de filmul cumplit al lui Elem Klimov, intitulat „Du-te şi vezi”. E acolo un mesaj pe care nu l-au receptat şi ucigaşii de animale. Anume, după ce sare şandramaua cu atrocităţi naziste în aer, pe o apă curgătoare încep să plutească tablouri ale liderilor hitlerişti. Pe pod stau nişte rusnaci care trag cu mitraliera în ele, aşa, ca şi cum în felul ăsta i-ar lichida chiar pe naziştii respectivi. Trag ei şi trag şi, la un moment dat, pe apă în jos încep să vină tablouri cu copii nemți. Ei bine, nu-ţi vine să crezi, dar rusnacii se opresc din ciuruială. Aşadar, nu poţi trage în copii, indiferent ai cui sunt şi indiferent ce crezi tu că o să devină.


Sfârcul bătrânei matahale

Mai tot timpul vezi câte o „ştire” de interes planetar din care poţi afla că nu ştiu ce divă, la nu ştiu ce show, a suferit un „accident vestimentar”. Te şi gândeşti - Doamne, i-o fi sfâşiat careva rochia, ori i s-au împrăştiat cristalele Svarovski pe duşumele. Când colo, ce să vezi? Diva a făcut o mişcare greşită şi de sub haine i-a fost eliberat un sfârc. Da domne, un sfârc. Niciodată nu se întâmplă să i se vadă vreun neg din zona inghinală, ori pata vascularizată de pe vreo coapsă. Nicidecum. Întotdeauna, cu multă precizie, lumea aflată acolo, la spectacol, are prilejul să vadă un sfârc. Şi cei interesaţi au avut parte de tot felul de sfârcuri: ale lui Jennifer Lopez, ale lui Naomi Campbell etc. Ultima vedetă care a „păţit-o” a fost Mariah Carey.



Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(42)

Portrete de metrese
Într-un budoar de bărbaţi, adică într-un fumoar alături de-un tripou elegant, patru oameni fumau şi beau. Nu erau nici tocmai tineri, nici tocmai bătrîni, nici frumoşi, nici urîţi, bătrîni sau tineri; aveau însă acea distincţie nu de nerecunoscut a veteranilor bucuriei, acel nu ştiu ce indescriptibil, acea tris­teţe rece şi batjocoritoare care spune limpede: „Am trăit din plin şi căutăm ce-am putea iubi şi preţui”.
Unul dintre ei aduse vorba despre femei. Mai filozofic ar fi fost dacă nu vorbea deloc; dar sunt oameni de spirit care, după băutură, nu dispre­ţuiesc conversaţiile banale. Cel care vorbeşte e ascultat atunci cum s-ar asculta o muzică de dans.


De-ale lui Zoscenko (48)

Legături periculoase
Femeia modernă nu poate suferi diminutivele. Nu-i place cînd i se spune „guriţă”, „mînuşiţe” sau „picioruşe”.
Se supără. Ba chiar din pricina asta se poate produce şi o ruptură. Aşa cred, cel puţin.
O persoană mi-a spus-o:
— Pe naiba, picioruşe! Eu — zice — port sandale numărul patruzeci şi unu şi dumneata îi dai mereu cu prostiile astea! Dumneata — zice — mă nenoroceşti cu sentimentalismul ăsta idiot.
Ca să fiu sincer, auzind una ca asta, am ră­mas perplex.


Taras Bulba (4)

       A doua zi, Taras Bulba ţinu sfat cu noul hatman al oştirii, cum să-i facă să-i ridice pe zaporojeni la o faptă de arme. Hatmanul era un cazac bătrîn şi deştept, cunoştea cu de-amănuntul firea zaporojenilor şi dintr-un început aşa grăi: „Nu se cade să călcăm legămîntul; nu se cade şi pace!“ Dar după ce tăcu o vreme, adăugă: „Las’ că facem noi într-alt chip: legămîntul n-o să-l călcăm, da’ născocim şi noi ce putem! Numai să se adune mulţimea! Dar nu din porunca mea, ci numai din bunăvoia lor. Cred că te pricepi ce trebuie să faci... Ei, şi-atunci dregătorii şi cu mine o să venim într-un suflet în piaţă, de parcă n-am şti nimic.“


Foamea (6)

Unchiul
Afară bătea soarele; se făcuse ora zece şi în piaţa Youngstorvet circulaţia era iarăşi normală. Încotro s-o apuc? Caut manuscrisul în buzunar: la ora unsprezece voiam să încerc să vorbesc cu redactorul. Mă opresc un moment la balustradă şi urmăresc pulsaţiile vieţii de jos; între timp, hainele începură să mi se usuce. Foamea apăruse din nou, rozându-mă în piept, provocându-mi tot mai des împunsături dureroase. Oare într-adevăr nu mai aveam nici un prieten la care să pot apela? Încerc să-mi amintesc de cineva care să-mi împrumute zece 0re, dar nu găsesc pe nimeni. Altfel, era o zi splendidă; soare strălucitor şi lumină multă în jurul meu; cerul stătea suspendat ca o mare albastră deasupra munţilor Lier...


Tarzan of the apes (22)

Expeditia        
             Zorii care se iviră deasupra micii tabere organizate de francezi în inima junglei îşi revărsară lumina asupra unui grup trist şi descurajat.
Îndată ce fu destulă lumină ca să poată desluşi împrejurimile, locotenentul Charpentier îşi împărţi oamenii în grupuri de cîte trei, pe care le împrăştie în diverse direcţii cu scopul de a redescoperi cărarea; zece minute mai tîrziu o găsiră şi grupul expediţionar o porni în grabă înapoi spre plajă.
Era o treabă grea, deoarece purtau trupurile a şase morţi — peste noapte decedaseră încă doi — iar cîţiva dintre răniţi trebuiau să fie susţinuţi, chiar si aşa înaintînd foarte încet.


marți, 26 februarie 2013

Combinatii (3)

Dupa ce am analizat aici si aici niste combinatii interesante in interiorul tuturor tipurilor posibile de cupluri, a sosit momentul sa trecem la rafinamente. Ele sunt cunoscute din vremea saurienilor, dar abia de curand au inceput sa fie acceptate, odata cu disolutia ideii de cuplu - componenta esentiala a falimentul moralei. E vorba, mai pe scurt, de triunghiuri. Ca fost profesor de matematica, trebuie sa recunosc ca atunci cand predam elemente de combinatorica (permutari, aranjamente, combinari) imi venea uneori in cap sa le dau elevilor exemple de triunghiuri amoroase, pe care studiindu-le, cu siguranta ar fi inteles cum e cu numararile. Dar daca as fi facut asta, probabil ca as fi fost mutat de la Liceul Sinaia la Scoala Pentru Copiii Infractorilor Periculosi sau asa ceva. Nici astazi nu cred ca ar fi lumea de acord sa vii cu astfel de exemple, dar intrucat nu mai predau combinatorica, le pun pe blog, unde elevii de la clasa a zecea in sus le pot citi linistiti. Asadar, problema ar fi sa numaram cate triunghiuri amoroase diferite se pot forma cu urmatoarele personaje:


Fernandel

Fernandel, pe adevăratul său nume Fernand Joseph Désiré Contandin (8 mai 1903, Marseille - 26 februarie 1971, Paris) a fost un actor francez de mare succes, atât pe scena teatrelor, cât şi în sălile de cinema, "comedianul cu zâmbet cabalin", devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo şi Peppone, alături de Gino Cervi, după povestirile scriitorului Giovanni Guareschi. Unii il considera urat. Mie mi se pare teribil de expresiv, chiar fermecator. Judecati si voi:


Doua povesti surori ale lui André Gide (4)

Şcoala femeilor (d)
                                                                                                          15    octombrie.
L-am revăzut. Cîtă măreţie şi cîtă demnitate în du­rerea lui! Încep să-l înţeleg mai bine. Cred că-i repugnă să se folosească de acele clişee pe care le folosesc înde­obşte oamenii, căci atunci cînd îmi vorbeşte despre moartea mamei sale se exprimă cu aceeaşi rezervă pe care o avea cînd îmi spunea că mă iubeşte. Aş spune chiar că, din teama de-a nu da la iveală emoţia pe care o simte, ocoleşte orice subiect care l-ar putea mişca. De aceea, n-am vorbit decît despre chestiuni de ordin material. Cu mama a discutat probleme referitoare la deschiderea suc­cesiunii, spunîndu-i că doreşte să vîndă proprietatea pe care a moştenit-o. Mi-e foarte greu să mă concentrez asu­pra unor lucruri de felul acesta, aşa că o las pe mama să le rezolve împreună cu Robert. Am înţeles că vom fi bo­gaţi şi aproape că-mi pare rău; aş vrea să aibă parte de averi cei ce au nevoie de bani ca să fie fericiţi. Dar nu este vorba de fericire. Robert mi-a spus că, în ceea ce îl priveşte pe el, se mulţumeşte cu oricît de puţin, dar că preţuieşte banul drept o armă de care să se poată servi pentru a asigura triumful ideilor sale. A stat mult de vorbă cu abatele Bredel, care este de asemeni de părere că n-ai dreptul să dai cu piciorul averii moştenite, dar că, odată ce ai primit-o, îţi revine şi datoria de-a o pune în slujba binelui.


luni, 25 februarie 2013

Caltaboșul

Decebal Traian Remeș - condamnat definitiv la trei ani cu executare în celebrul dosar „Caltaboșul”. Acest nefericit s-a pretat, împreună cu Ioan Avram Mureșan, la niște găinării penibile - un trafic de influență pentru care parte din mită a reprezentat-o o anumită cantitate de caltaboși, cârnați, fleici etc. Cei doi amărâți probabil că se întâlneau seara prin cine știe ce locuri, eventual la unul dintre ei acasă, frigeau cărnuri stropite cu palincă și puneau țara la cale.
În vremea asta, Adrian Năstase rezolva probleme serioase în complicitate cu șefii Inspectoratului de Stat în Construcții: doar partea lui din prejudiciul creat a fost de peste 750.000 de euro. Condamnarea? Numai doi ani, din care nu execută nici jumătate. Așa merg lucrurile în justiție.
Ce mi se pare interesant este altceva. Remeș a fost unul dintre miniștrii liberali despre care se spunea că e un dur, un corect, un salvator al finanțelor țării, mai ceva ca Ovidiu Grecea (poate că unii și-l mai amintesc). Când colo, el nu era decât un sperțar mărunt. Tragic...
Remes, ascultand ce-si spun Milica si Victoras


Cu Cehov la pescuit

Fiica Albionului
La scara conacului moşierului Griabov se opri o minunată trăsură cu roţi cauciucate, cu perine îm­brăcate în catifea, şi cu un vizitiu plesnind de gras ce era(*). Din trăsură sări Feodor Andreici Otţov, mareşalul nobilimii din judeţ. În vestibul îl întâmpină un fecior somnoros.
— Boierii sunt acasă? întrebă mareşalul.
— Nu, vă rog. Coniţa s-a dus cu copiii la o vi­zită, iar conaşul prinde peşte cu domnişoara guver­nantă; au plecat dis-de-dimineaţă.


Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(41)

Portul
Un port e un loc incîntător pentru un suflet obosit de lupta vieţii. Întinsul cerului, arhitectura mobilă a norilor, schimbătoarele coloraţii ale mării, scînteierea farurilor, sunt o prismă minunat potrivită pentru a distra ochii fără să-i obosească vreodată. Formele zvelte ale corăbiilor, cu greementul complicat, cărora hula le dă oscilaţii armonioase, slujesc să întreţină în suflet gustul ritmului şi al frumuseţii. Şi apoi, mai ales, e un fel de plăcere tainică şi aris­tocratică pentru cine nu mai are nici curiozitate, nici ambiţie, să contemple, tolănit pe terasă sau rezemat de stăvilar, toate mişcările celor ce pleacă şi celor ce se înapoiază, celor care mai au tăria de-a voi, rîvna de-a călători sau de-a se îmbogăţi. 



Taras Bulba (3)

Se-mplinise aproape săptămîna de cînd Taras Bulba se statornicise cu feciorii lui la Seci. Ostap şi Andrii nu prea învăţau însă meş­teşugul armelor. Celor de la Seci nu le plăcea să se obosească şi să-şi piardă vremea cu înde­letniciri ostăşeşti. Tineretul deprindea mînuirea armelor şi se călea numai în toiul harţurilor, care din această pricină nu conteneau ap­roape deloc. Iar scurtele răgazuri dintre încă­ierări, cazacii socoteau că ar fi prea plicticos să le folosească pentru a învăţa ceva de trebu­inţă, afară poate de tragerea la ţintă şi uneori de alergări călare sau de urmărirea vreunei fiare în stepă sau în luncă; prisosul de vreme şi-l cheltuiau în chiolhane, socotite drept semn al pornirii neînfrînate spre libertate pe care o nutreau în suflete. 



Faceti-va bine (220)

Patisonul
Denumire ştiinţifică: Cucurbita pepo, var. patissoniana.
Prezentare. Legumă mai puţin cunoscută, patisonul face parte din familia cucurbitaceelor, fiind asemănător cu dovlecelul. Fructele de patison, de culoare albă sau gălbuie, sunt un fel de mini-discuri, dimensiunile variind între trei şi 12 cm. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului, gustul fiind, însă, aproximativ acelaşi. Se spune despre patison că are, însă, o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. Valoare medicinală are fructul, mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. Fructul de patison conţine oligoelemente, săruri minerale şi celuloză, glucidele fiind, în schimb, în cantitate redusă.



Foamea (5)

Kuboaa
Trecuseră câteva săptămâni şi într-o seară mă aflam în oraş.
Mă dusesem iarăşi într-unul dintre cimitire încercând să scriu un articol pentru un ziar; între timp, se făcuse ora zece, se întunecase şi poarta cimitirului urma să se închidă. Eram flămând, foarte flămând; cele zece coroane mi-au ajuns, din păcate, prea puţin; trecuseră două, aproape trei zile şi nopţi de când nu mai mâncasem nimic şi mă simţeam sleit; mă obosea chiar şi să ţin creionul în mână. Aveam în buzunar o jumătate de briceag şi o legătură de chei, dar nici un 0re.


Tarzan of the apes (21)

Satul torturii
         În timp ce mica expediţie de marinari trudea prin desişul junglei căutînd urmele lui Jane Porter, zădărnicia încercării lor apărea din ce în ce mai evidentă şi numai durerea bătrînului şi ochii deznădăjduiţi ai tînărului englez îl împiedicară pe generosul D'Arnot să se întoarcă.
Îşi spunea că ar exista doar posibilitatea de a găsi cadavrul fetei sau rămăşiţele cadavrului, pentru că era convins că Jane fusese devorată de o fiară de pradă. Oamenii fuseseră rînduiţi în linie de bătaie, începînd din punctul unde o găsiseră pe Esmeralda şi, în această formaţie desfăşurată, îşi croiau drum, năduşind şi gîfîind prin încîlceala lianelor şi plantelor agăţătoare. Înaintarea era foarte anevoioasă. Amiaza îi află doar cu cîteva mile mai spre interior. Făcură un scurt popas şi după ce mai străbătură o mică distanţă, unul dintre oameni descoperi o potecă bine demarcată.


Diane Arbus - personaje




Al doilea Dumnezeu - Miron Cristea

25 februarie 1925 este ziua în care patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a devenit Miron Cristea. Omul ăsta reprezintă, pentru mine, întruchiparea ambiției goale de orice conținut, al setei de putere pentru ea însăși. Sigur, el a fost o personalitate accentuată, un om neliniștit care trebuia să se bage peste tot pentru a-și impune punctele de vedere. Un tip de anvergură, nimic de zis, însă asta l-a dus, după părerea mea, către încălcarea principiului „a nu te întinde mai mult decât ți-e plapuma”. Pentru că nu poți să fii în același timp patriarh al BOR și mason, creștin ortodox și antisemit, prim-ministru și lucrător cu duhul, membru al regenței (1926) și smerit slujitor al bisericii, eminescolog, teolog, publicist, academician și cine știe ce-o mai fi fost acest om pe care numai moartea l-a oprit din tentativa de a deveni un al doilea Dumnezeu. Uite și o poză din 27 februarie 1938, unde poate fi admirat Miron Cristea, Patriarh al României și președinte al Consiliului de miniștri (adică omul de paie al lui Carol al II-lea, care și-a asigurat astfel liniștea necesară instituirii dictaturii regale). Miron Cristea, așadar, anunțând votarea Constituției! YeeeeeeeeeeY!



Renoir

Ziua lui Renoir. Iata ce zice wikipedia:
Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl său a fost croitor. Copilăria şi-a petrecut-o în Paris, într-un cartier apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porţelanuri, mai târziu pictează evantaie şi jaluzele, reuşind să strângă o sumă de bani pentru a putea studia pictura. Timpul liber îl petrece la Louvre, unde copiază lucrările expuse în muzeu. După un scurt timp petrecut în şcoala pictorului Charles Gleyre, în 1862 este admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La şcoala de pictură a lui Gleyre îi cunoaşte şi se împrieteneşte cu Claude Monet, Fréderik Bazille şi Alfred Sisley care studiau şi ei pictura. Ei resping arta somptuoasă acceptată în acel timp de "Salonul Oficial", celebra expoziţie anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecţie minuţioasă.


duminică, 24 februarie 2013

Faceti-va bine (219)

Papaia
Denumire ştiinţifică: Carica papaya.
Prezentare. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. Aparţine familiei caricaceelor. Creşte în America Centrală şi în insulele din mările sudului. Se mai numeşte şi arborele de pepene. Fructele, de mari dimensiuni, cresc în partea superioară a tulpinii, în zona în care arborele începe să se ramifice. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante, cunoscut sub numele de papaină. Valoare medicinală au şi seminţele, fructele, coaja, rădăcina, frunzele.


Combinatii 2

Intrucat am ajuns sa traim intr-o lume eliberata de prejudecati, cred ca e cazul sa completez cercetarea mea de aici cu inca doua variante de combinatii, in legatura cu care se pot pune, de asemenea, o sumedenie de intrebari. Eu va propun sa va puneti singuri intrebarile si apoi sa cautati raspunsurile, nu de alta, dar daca ma apuc eu sa le formulez s-ar putea sa par rautacios. Succes.



Intrebări naive

Există un site (simpatie.ro), pe care se înscriu o mulţime de doamne, domnişoare şi domni care-şi aleg nick-uri de genul yubyreata, giubilan şi altele tot atât de fermecătoare, apoi îşi anunţă intenţia de a cunoaşte persoane de sex opus între anumite vârste, de exemplu între 19 şi 36 de ani. Persoanele respective pun şi poze cât mai elocvente, în aşa fel încât cei interesaţi să-şi poată face o idee cât mai exactă asupra calităţilor pe care le deţin ele. Mă întâlnesc uneori cu site-ul asta, din cauză că umblu pe anumite forumuri care au parteneriate cu el. De câte ori întru pe aceste forumuri, mă întâmpina una din pozele celor care caută parteneri şi mai mereu, cu prilejul asta, îmi amintesc de mama.


Din povestile lui Victor Eftimiu (3)

Spovedania unui clovn
Iată ce mi-a povestit, într-o seară, clovnul Coco:
Pe tata nu l-am cunoscut. Şi nici n-am întrebat vreodată de dînsul.
Mama era evreică din Galiţia, şi rătăcea în oraşe mari, în trupa unul circ. Îi ziceau „Frumoasa spaniolă”. Era dansatoare şi călărea pe un roib frumos, care o purta în jurul arenei într-o ploaie de flori şi de „bravo!“ Domnii cari ve­neau în cabină, după ce-şi isprăvea numărul din program, îi spuneau că nici sirenele ce se leagănă pe creasta unui val nu sunt mal frumoase decît dînsa, cînd trece pe lîngă sta­luri, culcată pe spatele lat al roibului. Eu n-o văd pe mama decît aşa: înconjurată de domni în frac, răsuflînd repede, roşie la faţă, cu ochii strălucitori, mulţumind cu surîsuri uşoare şi rugînd pe domnii în frac s-o lase singură ca să se dezbrace. Cînd răminea cu mine, mai mult se îmbrăca decit se dezbrăca. Apoi plecam împreună, în trăsura vreu­nuia din cei cari se înghesuiau în cabina ei.


sâmbătă, 23 februarie 2013

Taras Bulba (2)


       Cîteştrei călăreţii înaintau tăcuţi. Bătrînul Taras depăna în minte vremuri demult apuse: pe dinaintea lui treceau anii tinereţii, ani duşi pe care-i plînge orice cazac, pentru că orice cazac ar vrea ca tinereţea să ţină cît viaţa. Se întreba pe cine dintre vechii lui tovarăşi de arme o să întîlnească la Seci. Îşi făcea socoteala care dintre ei or fi murit şi care mai trăiesc. O lacrimă tainică îi învălui lumina ochilor şi capul lui cărunt se lăsă trist pe piept.


Foamea (4)

Poliţistul
La primărie era ora şapte. M-am plimbat prin apropierea cafenelei, prin faţa grilajului de fier, observându-i foarte atent pe toţi cei care intrau sau ieşeau. În sfârşit, către ora opt, iată-l pe tânărul meu; bine făcut şi elegant, ieşind în stradă şi îndreptându-se spre intrarea cafenelei. Când l-am zărit, inima a început să mi se zbată în piept ca o păsărică într-o colivie; şi l-am luat prin surprindere fără să-l mai salut:


Tarzan of the apes (20)

Ereditatea
Jane, dîndu-şi seama că era captiva acelei stranii făpturi pădurene care o salvase din ghearele gorilei, se luptă din răsputeri ca să se elibereze, dar braţele viguroase ce-o purtau cu atîta uşurinţă, de parc-ar fi fost un prunc de o zi, nu făcură decît s-o strîngă şi mai tare. Aşa încît renunţă la efortul ei zadarnic şi rămase liniştită, privind pe sub pleoapele pe jumătate închise la faţa omului care înainta atît de sprinten cu ea prin vegetaţia încîlcită.


Intamplari neobisnuite (5)

Capitolul V. În care mai întâi se pune întrebarea dacă există sau nu zăcăminte de cărbuni la Polul Nord.
Întrebarea aceasta şi-a pus-o imediat fiece om cu judecată.
       De ce-ar exista zăcăminte de cărbuni în preajma Polului Nord? spuseră unii.
      Şi de ce n-ar exista? răspunseră alţii.
Se ştie că straturile de cărbuni, răspândite în numeroase puncte ale suprafeţei pământului, abundă în diferite regiuni ale Europei. Asemenea straturi se găsesc şi în cele două Americi şi poate că Statele Unite sunt cele mai bogate în astfel de zăcăminte, care nu lipsesc dealtfel nici din Africa, Asia sau Oceania.



O poveste araba


Vizirul şi moartea
Într-o dimineaţă, califul unei cetăţi vestite l-a văzut pe marele vizir pradă unei straşnice tulburări. L-a întrebat care este pricina, iar vizirul i-a spus:
- Îngăduie-mi, rogu-te, să părăsesc chiar azi cetatea!
- De ce?
- Azi de dimineaţă, când am străbătut piaţa ca să vin la palat, am simţit o izbitură în umăr. M-am întors şi am văzut moartea uitându-se ţintă la mine.


Stan Laurel

23 februarie 1965 - zi de trista amintire, ziua in care s-a stins din viata Stan Laurel, partenerul lui Oliver Hardy din celebrele filme cu Stan si Bran. Oliver murise cu opt ani inainte. Multe nu ma pricep sa spun despre Stan. Pot, in schimb, sa urc niste poze, unele chiar rare. Uite:
Inainte de 1900



Rugăciune pentru Fosa Marianelor

Am auzit odată pe cineva zicându-i nevestei cam aşa: „cine dracu' m-a pus să locuiesc în aceeaşi casă cu tine?!?!” şi trebuie să mărturisesc că întrebarea aia retorică şi nervoasă mi-a sunat ca o lovitură de măciucă aplicată direct în moalele capului. Nu fiindcă omul o spusese fără să ţină seama că eram şi eu acolo, ci pentru infinita gravitate a mesajului pe care l-am întrezărit în dosul cuvintelor. Dacă i-ar fi zis „cine dracu m-a pus să mă însor cu tine?!” ar fi fost ceva cu mult mai blând, ar fi fost o simplă reacţie iritată la nişte răutăţi spuse anterior de ea. Ar fi fost o vorba ca oricare alta, de genul „eşti un porc mizerabil” sau „nu mai suport o nenorocită ca tine” - vorbe care se spun şi se uită. Dar să te referi la locuirea împreună, asta este dincolo de nişte simple răbufniri mânioase. Este expresia limpede a unei aversiuni de nedepăşit, a unei stări de spirit negre, a unei dorinţe reprimate de a face rău.



Tolstoi și Buratino

Cred că încă sunt în viață mulți dintre cei care în copilărie se delectau cu povestea lui Buratino, scrisă de Alexei Tolstoi. Mă aflu printre ei și vă spun cu mâna pe inimă că am iubit această carte. Chiar dacă nu era decât o adaptare rusească a poveștii lui Pinocchio. Mi-am adus aminte de povestea asta pentru că am aflat că azi e ziua în care a murit, cu 68 de ani în urmă, Alexei Tolstoi. Ia uite ce poze am găsit prin arhive:




vineri, 22 februarie 2013

Doua povesti surori ale lui André Gide (3)

Scoala femeilor(c)                                                                                               
                                                                                13    octombrie. 

        O scrisoare de la Robert! Dar nu mie, ci mamei ii scrie! Şi cred că a fost mişcată de această dovadă de respect. Înţeleg ca doreşte să păstreze scrisoarea, căci este foarte frumoasă; şi cum şi eu vreau s-o pot reciti, o transcriu aici:



Foamea(3)

Forfecilă

Străzile erau curate în urma ploii de dimineaţă. Norii atârnau mohorâţi la o înălţime mică deasupra oraşului şi nu se zărea nici urma unei raze de soare. Oare cât să fi fost ora? Trecând, ca de obicei, prin faţa primăriei, am văzut că era opt şi jumătate. Prin urmare, mai aveam câteva ore; n-avea niciun rost să merg la ziar înainte de zece, poate chiar unsprezece. Aşadar, puteam să mai hoinăresc până atunci şi să încerc să fac rost de ceva mâncare pentru un mic dejun. De altfel, nu mă mai temeam că mă voi culca flămând; timpurile acelea trecuseră, mulţumesc lui Dumnezeu! Era o etapă depăşită, un vis urât. Acum o apucasem pe calea cea bună.


Combinatii

Nu mi se intampla prea des, dar zilele astea m-am gandit destul de mult la variantele posibile de combinatii barbat-femeie dupa criteriul accentului principal pe care il pun ei in viata. Si am ajuns la concluzia ca sunt noua tipuri principale de combinatii, asa cum se vede in imaginea de mai jos (la care am muncit ceva, asa ca va rog sa nu va legati de aspectul ei):


Din povestile lui O. Henry (15)

Caracatiţa de pe insulă
     Trustul e punctul slab, spuse Jeff Peters.
     Sună ca una din remarcile puţin inteligibile în genul „De ce s-a făcut poliţist?”
    Nu e adevărat. Nu există nicio legătură între un trust şi un poliţist. Remarca mea e o „hiperhologramă", o axă, un fel de „jecmăneşte-i'‘ in parvo(*). Vreau să spun că trustul seamănă cu un ou şi nu prea. Dacă vrei să spargi oul, trebuie s-o faci de dinafară. La trust, singura metodă ca să-l distrugi este din interior. Stai pe el pînă îl cloceşti. Pai, uită-te la cîrdul de colegii şi biblioteci care abia au scos capul şi piuie în toată ţara. Da, domnule, orice trust are în sine sămînţa distrugerii, asemeni cocoşului care cîntă lîngă întrunirea unei tabere de metodişti de culoare din Georgia, sau republicanului care se anunţă candidat la postul de guvernator din Texas.


Taras Bulba(1)

In 1852, pe vremea asta, se stingea N.V Gogol, unul dintre marii scriitori rusi. Am urcat cateva povesti de-ale lui, dar astazi, intrucat in ce-l priveste nu e o zi ca oricare alta, o sa incep sa urc romanul lui intitulat "Taras Bulba". Cand aveam vreo 14-15 ani am gasit cartea asta in biblioteca mamei si am citit-o fara sa inteleg mai nimic. Ba ma mai si plictisea. Cu toate astea, am dus-o pana la capat, mai mult din ambitie. Singura imagine care mi-a ramas dipa ce am intors ultima pagina a fost cea a lui Taras Bulba zacand beat ranga in colbul drumului, intins pe spate, cu mainile desfacute si picioarele raschirate. Carutele il ocoleau, trecatorii il injurau, dar el statea acolo sa-si faca somnul bahic. Mai tarziu am citit romanul cu alti ochi si am descoperit marea lui frumusete. 


joi, 21 februarie 2013

Tarzan of the apes (19)

Chemarea primitivismului
        De cînd fusese părăsit de Tarzan, tribul de antropoizi în mijlocul căruia crescuse era măcinat de nesfîrşite certuri şi neînţelegeri. Terkoz se dovedise un rege crud şi năzuros, aşa încît un număr mare dintre maimuţele mai vîrstnice şi mai puţin viguroase, asupra cărora Terkoz îşi vărsa cu predilecţie toanele, îşi luaseră familiile şi porniseră, una cîte una, să-şi caute liniştea şi siguranţa în inima pădurii. Dar pînă la urmă şi cei care rămăseseră fură aduşi la disperare de necurmata agresivitate a lui Terkoz; aşa se face că unul dintre ei îşi aduse aminte de povaţa pe care le-o dăduse Tarzan la despărţire: “Dacă aveţi un conducător crud, nu vă luaţi după celelalte maimuţe, adică nu încercaţi să-i ţineţi piept unul singur dintre voi, încercaţi să vă uniţi doi, trei sau patru şi atacaţi-l laolaltă. În cazul ăsta, niciun conducător nu va cuteza să se poarte altfel decît se cuvine, căci patru dintre voi, laolaltă, pot să vină de hac oricărui şef.” 


După mine!