Cei 13 si misterul (19)

La grajd era mare fierbere. Iepuroaica Beatrice tunsese un berbec Cicero şi din lîna obţinută se trudea să-i facă lui Petcu cel Blînd un tricou de marinar. Ortansa şi Porthos luau lecţii de înot pe uscat de la Piratul Roşu. Invincibilul Ş avea un ochean şi o beretă albastră de la un brotac, marinar pensionar. Melcul Dick şterpelise cîteva undiţe şi plase şi se chinuia să prindă muşte şi ţînţari ca momeală pentru peşti. Jeff rupsese foile pe care-şi notase impresii despre Cazul Rosamundei şi scrisese pe prima pa­gină a carnetului său „Jurnal de bord".

     Într-un colţ, Vasilica pregătea ouă fierte pentru drum, iar Petcu le gusta să vadă dacă erau bine preparate.

Băiatul se dusese să inspecteze împrejurimile. Descoperi imediat un rîu şerpuind în vale. Coborî şi-l întrebă încet:

—    Spune-mi sincer, ai de gînd să seci sau nu? Rîul se supără de-a binelea şi începu să aibă vălurele.

—   Nu te enerva. Mă interesează fiindcă aş vrea să plec cu echipajul pe apele tale şi n-am poftă să ne trezim împotmoliţi într-o baltă.

Rîul clocoti de mînie:

—   Dacă nu-ţi place, caută în altă parte, deşi eu sunt singurul care curg pe aici. Cît despre secat, aşteaptă tu să vezi de ce sunt în stare apele mele!

Băiatul încercă să-l potolească, dar rîul nu mai voi să audă nimic. Copacii de pe maluri foşniră bine dispuşi.

Băiatul prinse o salcie de talie şi o rugă să-i facă rost de o plută pînă la apusul soarelui, cînd va veni împreună cu prietenii lui la rîu.

Salcia încuviinţă şi băiatul se înapoie la grajd.

Rosamunda, cu brăţări şi cercei sunători, dansa de una singura în ritmul muzicii ciudate executate de o ceată de greieri bărboşi.

Era un dans neobişnuit, cu mişcări lente, învăluitoare. Băiatul se opri. Pisica se prefăcu că nu-1 vede şi continuă să-şi sune brăţările, dînd ochii peste cap.

La zece paşi, băiatul o întîlni pe Ursula, culcată pe o piatră la soare.

—      Ce faci aici?

—    Mă bronzez. Nu pot merge într-o călătorie, aşa de verde cum sînt acum. Din nefericire, se plînse Ursula, îmi ies pistrui pe bot din cauza soarelui. Nu-i aşa că-mi stă urît cu ei? 

Băiatul dădu din umeri încurcat:

—      Eu nu mă pricep. Eşti la fel ca înainte. Poate ai mai crescut niţel.

Ursula clătină din cap nemulţumită.

—      L-ai văzut cumva pe Bonifaciu?

—      Nu.

Băiatul intră în grajd îngrijorat. Şoricelul lipsea de dimineaţă.

Dar Bonifaciu nu era departe. Alergînd prin iarbă, îi oprea din drum pe hîrciogi şi-i întreba dacă nu voiau să-i împrumute o pipă, căci pe a lui o pierduse.

Hîrciogii negau liniştiţi şi-şi vedeau de treabă.

După vreo patru ceasuri de întrebări stăruitoare, Bonifaciu se aşeză epuizat pe o piatră. Pierduse orice speranţă. Deodată observă lîngă el un bondar rotofei. Era aşezat comod pe o frunză, cu spatele, şi pufăia din pipă. Şoricelul se apropie tiptil şi i-o smulse din gură. Apoi se ascunse în iarbă şi aşteptă să vadă ce-o să se întîmple.

Bondarul se uită posomorît în jur, se mută pe o păpădie şi-şi scoase altă pipă din buzunar.

Bonifaciu îşi zise încîntat:

—      Nu mi-ar strica să am una de rezervă, şi cît ai clipi, i-o smulse şi pe a doua.

Bondarul tuşi gros şi fără să-şi mai schimbe locul, scoase a treia pipă. Bonifaciu era beat de fericire. In cinci minute poseda o duzină. Absorbit cu totul de transportarea lor pe o frunză de brusture, nici nu-şi dădu seama că bondarul îl văzuse şi-l privea nemulţumit. Pe cînd îşi număra pipele, Bonifaciu observă că încep să dispară una cîte una din faţa lui. Crezu că visează. Auzi un hohot răguşit şi se întoarse. Bondarul rîdea batjocoritor. Bonifaciu îngheţă.

—      Bravo, tinere, de mic te-ai învăţat să furi!

Şoricelul se zăpăcise de tot şi de abia îngînă cîteva scuze. Apoi, uitînd de stînjeneala din primul moment, îl întrebă timid:

—      Dar pipele? Unde au dispărut pipele?

Bondarul zîmbi amuzat:

—    Sunt scamator, tinere, asta-i meseria mea. Pipele s-au îna­poiat în buzunar. Uite-le aici! şi i le arătă demonstrativ. Vrei şi tu una?

Bonifaciu îl privea cu ochii holbaţi de uimire.

Văzîndu-1 că tace, bondarul îi aruncă o pipă în iarbă şi-şi luă zborul chicotind. Şoricelul o ridică încet de jos şi se îndreptă şovăitor spre grajd.

Cap18