Cei 13 si misterul (20)

Fiindcă erau nerăbdători, indivizii ajunseră cu mult înainte de apusul soarelui la rîu. Salcia se ţinuse de cuvînt şi băiatul văzu legănîndu-se pe apă, aproape de mal, o plută mică, foarte tînără.

Pluta vorbea încet cu doi copaci pletoşi şi, după discuţia lor, băiatul înţelese că erau probabil rudele ei.

Unul dintre copaci îi spuse băiatului că voia să-i cunoască pe toţi membrii echipajului ca să ştie în seama cui îşi lasă odrasla. Mica plută nu mai fusese niciodată într-o călătorie lungă pe apă şi trebuia să fie prevăzătoare.

      După ce îi cercetă îndelung pe indivizi, se învoi s-o lase.

Petcu cel Blînd păşi primul. Încercă să se aşeze astfel ca să rămînă loc şi pentru ceilalţi, dar îi fu imposibil, căci trupul său adolescent acoperea aproape toată pluta, care şi aşa risca să se scufunde din cauza greutăţii lui.

Văzîndu-i în încurcătură, salcia făcu rost imediat de încă o plută.

—  Dar eu nu vreau să rămîn singur! protestă Petcu cel Blînd.

— N-avea nicio teamă! îl linişti Invincibilul Ş. Vin eu să stau cu tine — şi şarpele se aşeză graţios pe suprafaţa ţiberă a plutei.

Măgarul scutură din urechi. Ii era cam frică de Invincibilul Ş. De aceea încercă să protesteze din nou:

—  Lasă, eu mă descurc şi singur. De ce să te sacrifici pentru mine? Poţi să te duci cu ceilalţi.

—  Nici nu mă gîndesc. îmi face chiar plăcere să te am tovarăş de drum.

Petcu cel Blînd se calmă şi rosti aproape bucuros:

—  Poate ne împrietenim!

Invincibilul Ş se întoarse spre el mirat. Cum figura măgarului era senină şi fericită, şarpele se încruntă şi şuieră:

— Eu sunt un tip ciudat. Asta nu ne împiedică să mai vorbim din cînd în cînd. Dar te previn: Eu ador tăcerea şi misterul.

Petcu cel Blînd clipi din ochi nedumerit.

Intre timp, ceilalţi se suiră pe a doua plută. Băiatul legă plutele între ele cu funii groase şi porniră.

La plecare, salcia îi şopti primei plute.

— Ai grijă să nu mergi prea departe, să nu te îneci. Rămîi totdeauna legată de pluta băiatului şi nu te lua după alţii. Şi încă ceva: bagă de seamă! Mie nu-mi place cum se uită şarpele ăla la tine.

Dar pluta cea mică n-o auzi, căci şi ea şi indivizii erau dornici să plece cît mai repede în aventură.

Copacii, rămaşi pe mal, făcură echipajului semne cu crengile, pînă cînd plutele, luate de apă, dispărură fără urmă.

Cap19