Adormiră pe rînd cu
toţii. Plutele lunecau cuminţi pe rîu şi întunericul creştea. Invincibilul Ş îl
supraveghea atent pe Petcu cel Blînd care rodea încetişor funiile. Peste puţin
timp, cei doi reuşiră să se desprindă de pluta băiatului şi porniră cu mare
viteza înainte. În acel moment, indivizii simţiră o zdruncinătură şi se
treziră. Dar cum nu puteau desluşi nimic în beznă şi cum pluta lor îşi reluă
drumul firesc, se culcară şi adormiră din nou.
Jeff, care şedea
pe margine, căzu de pe plută şi se pomeni în apă. Buimăcit de somn, nu-şi dădu
seama ce se întîmplase şi, cînd strigă după ajutor, echipajul era departe.
Înotă din
răsputeri, luptîndu-se cu valurile şi de abia reuşi să se agaţe de un bolovan
uriaş ce ieşea pe jumătate din apă. Dîrdîind de frig, ud pînă la piele, Jeff se
gîndi că nu i-ar strica puţină gimnastică. După ce epuiză toate exerciţiile
învăţate, încercă şi cîteva figuri de balet. Dar se încălzi aşa de tare, încît
fu nevoit să mai facă o baie să se răcorească.
Cînd se sculă şi
se văzu singur, înconjurat din toate părţile de apă, îl cuprinse neliniştea.
Deodată observă ceva alb oprit între pietre sub apă şi, privind mai
îndeaproape, constată că era un ou. Sări în rîu şi-l cără cu greutate pe
bolovan.
Oul era întreg şi
şoricelului i se păru că-1 cunoaşte de undeva.
—
Parcă ne-am mai
văzut! îi spuse el.
—
Pe mine în orice
caz nu, fiindcă sînt nou născut; pe Vasilica poate da.
—
Vasilica?
—
Da. M-a făcut
azi-noapte în somn şi cum am alunecat, am căzut în apă. Noroc că nu m-am spart.
—
Ştii, îi
mărturisi şoricelul jenat, îmi pare rău că va trebui să te mănînc.
Oul rămase pe
gînduri. Apoi rosti liniştit:
—
Aş vrea să-ţi fiu
de folos cît mai mult, aşa că din gălbenuş poţi lua la prînz, din albuş seara
şi din coaja mea poţi să-ţi faci un pahar.
Jeff încuviinţă
şi puse oul cu grijă în scobitura bolovanului ca să nu cadă. Începu să
cutreiere de la un capăt la altul „insula de piatră", cum numea el
bolovanul şi constată că era stearpă şi nelocuită de nimeni. Se întrebă
neliniştit dacă aici îşi va petrece toată tinereţea sau dacă indivizii îl vor
mai găsi vreodată.
Oricum, trebuia
să-şi facă un adăpost pentru vreme rea şi pentru apărare împotriva
sălbăticiunilor rîului.
Se apucă să-şi
clădească o colibă din pietricele şi beţişoare, luate de pe fundul apei. O
vrabie inimoasă îl întrebă dacă n-avea nevoie de ajutoare. Cum însă Jeff,
adîncit în munca lui, nu-i dădu niciun răspuns, vrabia găsi de cuviinţă să-i
aducă trei rîme arhitecte. Dar şoricelul, prea mîndru ca să ceară sprijinul
cuiva, nici nu vru să le vadă.
Seara însă, îl
cuprindea frica. De cum se făcea întuneric, i se părea că aude paşi
apropiindu-se de el pe la spate, umbrele se întindeau ca nişte braţe uriaşe, lungindu-se
lacome spre bolovan. Dar mai prindea curaj la gîndul că naufragiase în condiţii
misterioase, pe o insulă pustie, că era stăpînul acestui vast ţinut de piatră.
Indura cu eroism pişcăturile unor ţînţari derbedei şi în fiecare zi se întreba
cum ar putea scăpa de ei. Încercă să-i ia cu binişorul, mustrîndu-i blînd, pe
urmă, văzînd că puţin le păsa, se înfurie şi le spuse cuvinte tari. Nereuşind nici
aşa, căzu pradă deznădejdedii. Dar iată că într-o după-masă, pe cînd şedea de
vorbă cu o mreană obeză şi-i povestea cu multe înflorituri peripeţiile sale pe
plută, ţînţarii se adunară în jurul lui şi începură să-l asculte curioşi. La
urmă, unul dintre ei izbucni entuziasmat:
—
Dacă ne
istoriseşti în fiecare seară cîte o aventura de a ta, te lăsăm în pace.
Într-adevăr,
ţînţarii se îmblînziră şi deveniră moi şi docili ca nişte fluturi. Îl urmară
orbeşte pe şoricel oriunde se ducea, şi-i sorbeau cu interes cele mai
neînsemnate vorbe.
Întotdeauna,
înainte să se culce, Jeff îşi nota în „Jurnalul de bord" impresiile din
timpul zilei:
„Vreme frumoasă.
Nicio ambarcaţiune Ia orizont",
„De două ceasuri,
şapte păstrăvi suspecţi lîngă insulă".
„Un brotac a venit să-mi facă portretul. Fiind şaşiu,
mi s-a părut lipsit de talent şi l-am refuzat categoric".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu