Cei 13 si misterul (27)

De abia pe la miezul nopţii, Invincibilul Ş, Jeff şi Petcu cel Blînd văzură o plută legănîndu-se pe valuri la mică depărtare de ei.

—    Să ne apropiem cu băgare de seamă, şopti Invincibilul Ş. Poate că s-au culcat. Lăsară pluta lor într-un cot al rîului şi por­niră prin apă.

Petcu cel Blînd se împiedică de o piatră şi căzu cu zgomot în rîu. Se ridică anevoios şi încercă să păşească în vîrful copitelor.

    —   Ce-ar fi să rag? propuse el şoricelului după cîteva minute. Crezi că băiatul s-ar bucura? Jeff se încruntă. Nici prin gînd să nu-ţi treacă una ca asta. Eu mă voi duce primul şi le voi spune tuturor că în urma unor minuţioase cercetări, v-am găsit în împrejurări cu toiul neobişnuite şi că mă grăbesc să vă dau în paza lor.

—      Ce, eşti nebun? strigă şarpele indignat. Dacă nu te opream eu, tu nu ne mai întîlneai niciodată. Eu mă voi aşeza lîngă ei şi le voi spune: Bună seara. Ei o să se uite plini de mirare la mine şi o să înceapă care mai de care să mă descoasă cu întrebările. Dar eu, îmi voi scoate pipa şi învăluindu-mă în fum, voi tăcea ore întregi. Într-un tîrziu vă voi chema şi pe voi să-vă suiţi pe plută.

—      Dacă tot e vorba de suit, suiţi-vă cu toţii! cotcodăci Vasilica, trăgînd cu urechea la discuţia celor trei.

Indivizii se întoarseră surprinşi, dar nu văzură nimic în întuneric. Luna se oferi să iasă dintr-un nor şi făcu puţină lumină.

—       Eu sunt! strigă Bonifaciu uimitei toţi se repeziră să-i întîmpine.

Jeff şi Invincibilul Ş păşiră pe plută destul de fîstîciţi.

În schimb, Petcu cel Blînd tăbărî vesel asupra băiatului şi de bucurie că era din nou împreună cu ceilalţi, răsturnă pluta. Trîntiţi în apă din senin, indivizii simţiră o uşoară ostilitate faţă de măgar. Ieşiră uzi, tremurînd de frig pe mal.

—       Hai să facem un foc să ne încălzim! chiţăi Porthos.

După ce adunară o grămadă bunicică de surcele şi butuci, Piratul Roşu, băiatul şi Bonifaciu aprinseră focul. Flăcările cuprinseră imediat lemnele şi se înălţară şerpuind spre cer. Se strînseră în jurul focului.

—     Să ne povestească Invincibilul Ş unde a fost cu Petcu cel Blînd şi cu Jeff, spuse Ursula îndreptîndu-şi bretonul, şi-şi arcui cu graţie trupul neted, gata să asculte.

Invincibilul Ş tresări.

—     Lasă-l c-o fi ostenit de drum! cotcodăci Vasilica. Invinci­bilul Ş observă că găina era plină de cucuie.

—     Ai dreptate, rosti băiatul dus pe gînduri. Ne va povesti altădată. Mai bine să aşteptăm.

—      De ce? întrebă Dick ieşind din cochilie eu cornitele bandajate.

—      Nu ştiu. Parcă aud un freamăt ciudat departe.

—     Ţi se pare. Eu n-aud nimic, miorlăi Rosamunda cu falca umflată, şi-şi aţinti privirile verzi spre băiat, torcînd.

Beatrice se suise pe spinarea lui Petcu cel Bltnd şi-i potrivea la gît un mic fular roşu pe care reuşise să-l facă după bătaia cu piraţii.

Măgarul surîdea imperceptibil şi cugeta: „In viaţă nimic nu-i mai plăcut decît să simţi că ţi se încurcă urechile de fericire”

Porthos îl rugă pe Bonifaciu să-l înveţe să fumeze.

—     Nu-i de tine, puştiule, chiţăi şoricelul luînd un aer protector. Eu abia după ce m-am făcut bandit am început să mestec tutun.

Ortansa strănută şi clămpăni absentă:

—       Am guturai.

—      Nu vrei un cărăbuş? sări galant Piratul Roşu. Poate îţi face bine la gît.

     Focul mai pîlpîia încă, aproape să se stingă. Copacii îşi înfiorară trunchiurile negre.

—       Nici acum nu auziţi nimic? întrebă băiatul uitîndu-se spre Invincibilul Ş.

—       Ba da, şopti şarpele agitat.

Indivizii se ridicară adulmecînd aerul. Se priviră în tăcere cuprinşi de emoţie şi teamă.

Jeff îşi notă înfrigurat în carnet:

—       Ne cheamă de pretutindeni aventura. Vîntul ne-a dat sem­nalul să pornim.

—       Mister! şuieră Invincibilul Ş şi indivizii dispărură chiuind în noapte.

SFARSIT

Cap26