joi, 21 februarie 2013

Nils Holgersson (34)

Fota de pănură
Băiatul se înălţa mereu în văzduh. Sub el se afla marele şes al Östergötlandului.
Gheaţa şi zăpada care acoperiseră până de curând şesul nu se mai vedeau pe nicăieri. Peste tot începuseră muncile de primăvară.
— Ce-or fi norii aceia lungi care se târăsc pe ogoare? întrebă după un timp băiatul.
— Pluguri şi boi! Pluguri şi boi! răspunseră în cor gâştele sălbatice.
Boii se urneau agale pe brazde. Abia puteai băga de seamă că se mişcau. Gâştele începură a striga la ei, luându-i în zeflemea, după cum le era obiceiul:
— Nici la anul n-o s-ajungeţi la celălalt capăt! Nici la anul n-o s-ajungeţi la celălalt capăt!
Dar nici boii nu rămaseră datori cu răspunsul. Îşi ridicară boturile în vânt şi începură să mugească de hăuleau depărtările:
— Nu vă e ruşine, haimanalelor? Mai mult folos aducem noi într-un ceas, decât voi în toată viaţa!
Prin unele părţi, plugurile erau trase de cai. Aceştia mergeau mai iute decât boii, dar gâştele se luară şi cu ei la harţă:
— Ruşine să vă fie c-aţi ajuns să faceţi treabă de boi!
— Şi vouă să vă fie ruşine că faceţi treabă de trântori! nechezară caii drept răspuns.
În timp ce caii şi boii erau la câmp, berbecul unei gospodării se preumbla agale prin ogradă. Tuns proaspăt şi sprinten, îşi găsise şi el de lucru: trântea copiii în ţarină, alunga dulăul din coteţ şi pe urmă umbla fudul de colo până colo, de parcă ar fi fost singurul stăpân al gospodăriei.
— Berbecule, berbecule, unde ţi-e lâna? îl întrebară gâştele sălbatice zburând pe deasupra lui.
— Au trimis-o la fabricile Drag din Norrköping, răspunse berbecul cu un behăit prelung.
— Berbecule, berbecule, unde ţi-s coarnele? întrebară gâştele din nou.
Spre marea lui părere de rău însă, berbecul nu avusese niciodată coarne şi nimeni nu-i putea face un necaz mai mare decât să-l întrebe de ele. De ciudă începu să sară şi să împungă aerul cu capul.
Pe şosea mergea un om care mâna din urmă o ciurdă de purcei. Godacii nu aveau decât vreo câteva săptămâni şi urmau să fie vânduţi în partea de sus a ţării. Aşa mici cum erau, umblau sprinteni şi lipiţi unul de altul, ca să fie bine apăraţi de s-ar fi ivit vreo primejdie.
— Guiţ, guiţ, guiţ! Prea repede ne-au luat de la sânul mamei! Guiţ, guiţ, guiţ! Ce soartă ne aşteaptă oare, sărmanii de noi? se tânguiau purceluşii.
Pe gâşte nu le lăsă inima să-şi bată joc de nişte făpturi atât de mici.
— Vă aşteaptă o soartă mai bună decât credeţi voi! strigară ele, zburând în apropierea lor şi dându-le curaj.
Gâştele nu erau niciodată aşa de vesele ca atunci când treceau pe deasupra unui şes. Nu se grăbeau de fel şi zburau de la o fermă la alta, glumind cu animalele domestice.
Aflându-se deasupra şesului, lui Năpârstoc îi veni în minte o poveste pe care o auzise pe vremuri. Multe din poveşti se pierduseră în negura uitării, dar de amintit tot îşi amintea că în asta era vorba de o fotă cusută pe jumătate cu fir şi pe jumătate cu pănură sură. Stăpâna fotei o împodobise cu atâtea mărgăritare şi pietre scumpe, încât reuşise s-o facă mai frumoasă şi mai de preţ decât una de zarpa(1).
Băiatul îşi amintise de acea fotă uitându-se în jos la Östergötland, deoarece acesta era un şes mare, cuprins între două ţinuturi cu munţi păduroşi, unul la miazănoapte şi altul la miazăzi. Amândouă ţinuturile erau albastre şi nespus de frumoase, lucind în lumina dimineţii de parcă ar fi fost acoperite cu văluri de aur; iar şesul, care nu era decât un şir de ogoare pleşuvite de iarnă, nu oferea o privelişte mai frumoasă decât o pănură sură.
Gâştele trecuseră de muntele Omberg şi zburau spre răsărit, de-a lungul canalului Göta. Canalul se pregătea şi el de vară. Cete de muncitori îi întăreau malurile şi îi cătrăneau porţile mari de la stăvilare.
Şi în oraşul Linköping se lucra de zor în întâmpinarea primăverii. Zugravi şi zidari hărniceau pe schele, ca să dea caselor o înfăţişare cât mai frumoasă. Fete sârguincioase se urcaseră pe prichiciul ferestrelor deschise şi spălau geamurile. În porturi erau dichisite corăbiile şi vapoarele, de luceau lună.
La Norrköping gâştele sălbatice părăsiră şesul şi zburară peste Kolmården[2]. Câtva timp au trecut de-a lungul unei vechi şosele accidentate, care şerpuia alături de văgăunii, pe sub pereţi prăpăstioşi de munte. Pe când zburau pe acolo, băiatul scoase deodată un ţipăt. Bălăbănindu-şi picioarele de neastâmpărat ce era, scăpase jos unul din galenţi.
— Gâscane, gâscane! Mi-a căzut jos galentul!
Gâscanul se întoarse şi coborî spre pământ, însă băiatul văzu atunci că doi copii care mergeau pe drum îi luaseră galentul de jos.
— Suie-te iar, gâscane, strigă Năpârstoc. E prea târziu! Nu-mi mai pot căpăta galentul.
Copiii care treceau pe şosea erau Osa, păzitoarea de gâşte, şi frăţiorul ei Mats. Ei văzuseră galentul cel mic căzând din văzduh şi tocmai îl cercetau.
— Pesemne că l-au scăpat jos gâştele sălbatice! zise micul Mats.
Osa tăcu câtva timp, cu gândul la acea descoperire. În cele din urmă spuse încet, căutând parcă a-şi aduce aminte de ceva.
— Aminteşte-ţi, Mats, de un lucru. Când am trecut pe lângă mănăstirea Öved, am auzit vorbindu-se că nişte ţărani au văzut un spiriduş îmbrăcat cu pantalonaşi de piele şi încălţat cu galenţi de lemn ca un muncitor. Iar atunci când am ajuns la Vittskövle, o fetiţă ne-a povestit că văzuse un drăcuşor cu galenţi în picioare care zbura călare pe o gâscă. Pe urmă, chiar noi, când ne-am dus acasă la bordeiul nostru, am văzut un spiriduş îmbrăcat la fel, care a încălecat pe o gâscă şi s-a pierdut în zare. Tot el o fi cel care zboară acum pe sus şi a scăpat jos galentul.
— Să ştii c-o fi chiar ăsta! încuviinţă micul Mats.
Întoarseră galentul pe faţă şi pe dos şi cătară lung la el, căci galenţi de spiriduşi nu se prea găsesc pe drum în orice zi.
— Stai puţin, dragă Mats, zise Osa, păzitoarea de gâşte. Aici, într-o parte, parcă văd scris ceva.
— Văd şi eu, dar îs nişte litere parc-ar fi purici…
— Stai să mă uit mai bine! Da, scrie aşa: Nils Holgersson de la Vemmenhög.
— Phiii! Aşa ceva nici că s-a mai pomenit! zise micul Mats.

(1)  Zarpa – stofă scumpă de mătase, ţesută cu fir de aur şi argint.


(2) Kolmården – ţinut păduros lung de aproape 100 km şi lat de aproape 40 km, la hotarul dintre Östergötland şi provincia Söderonanland.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!