Trei milenii de umor (10)

Thackeray candida în alegerile pentru parlament. Într-o zi l-a întîlnit pe contracandidatul din circumscripţia lui electo­rală. Au discutat amical, iar la despărţire celălalt a încheiat astfel:

—    Doresc să învingă cel mai bun!

Thackeray a răspuns c-o reverenţă:

—    Oh, asta, sincer, n-o doresc!

Plimbîndu-se pe una din aleile unei staţiuni balneo­climaterice, Gustav Freytag a salutat o doamnă, care văzîndu-l a pus cartea alături, pe bancă. Scriitorul şi-a aruncat privirea pe coperta cărţii şi-a zis:

—    A! Citiţi un Freytag? Bineînţeles, atunci nu vreau să vă deranjez!

Luîndu-şi la revedere, a dispărut imediat.

 Gustav Freytag refuza să acorde autografe, indiferent cine-i solicita acest favor. Între membrii unui club s-a făcut chiar un pariu în această privinţă. Cine va reuşi să-i smulgă totuşi un autograf? Unul din membri s-a angajat să facă acest lucru. La data hotărîtă el a intrat triumfător fluturînd în mînă o hîrtie. Ceilalţi l-au privit neîncrezători.

—      E imposibil! au exclamat cîţiva.

—    Nu! le-a răspuns cîştigătorul pariului. Ascultaţi ce-i scris aci: „Stimate domn! Oferta dv. de a-mi traduce operele, în limba spaniolă, îmi face plăcere. Vă rog amănunte. Cu respect Gustav Freytag".

 Gottfried Keller a plecat într-o seară bine dispus de la, o masă comună. Băuse atîta încît nu-şi amintea unde locuieşte. Trecînd pe lîngă un necunoscut, Keller l-a întrebat:

—    Nu ştiţi unde locuieşte scriitorul Keller?

—    Păi, acela sunteţi chiar dv!

—    Asta o ştiu, deşteptule! Eu nu te-am întrebat cine sunt eu, ci unde locuiesc!

 Într-o cafenea din Ziirich, masa rezervată pentru Bocklin şi Keller era renumită prin absenţa conversaţiilor. Odată, Bocklin a venit însoţit de un nepot, care s-a încadrat în liniştea ce domnea la masă, dar în decursul serii a tuşit de două ori: „Hm! Hm!“

A doua zi Keller i-a spus lui Bocklin:

—    Să nu-l mai aduci pe nepotul tău, e cam guraliv!

P9