luni, 22 iulie 2013

Descoperirea iadului

Zice Sartre ca iadul sunt ceilalti, dar greseste. Iadul este personal, il porti cu tine de cand te nasti si il construiesti prin toate actiunile tale. Iadul este trecutul. De acolo vin toate. Relele pe care le-ai comis nu se mai despart de tine, sunt acolo, in trecut, nu pot fi sterse nicicum, fie ca ti le amintesti fie ca nu. Nimeni nu e inger, cu totii avem un trecut si, in cadrul lui, niste fapte rele pentru care nu exista posibilitatea de-comiterii, ci doar posibilitatea iertarii. Exista asadar o solutie pentru a scapa de iad: iertarea. Ea necesita credinta si pocainta. Daca este adevarat ca va fi o Judecata, lucrurile vor decurge astfel: „Raul Baz, ai comis urmatoarele pacate (urmeaza lista). Pedeapsa pentru ele este urmatoarea (o noua lista). Dar tu ai crezut in Mine si te-ai pocait. Asadar, esti achitat, poti sa te duci in Rai”.
Daca obtii iertarea, nu inseamna ca nu ai comis faptele rele. Le-ai comis, dar asta nu se pune, aici e frumusetea. Nici chiar Dumnezeu nu poate sa faca in asa fel incat ceea ce s-a intamplat sa se dezîntămple. Insa el poate sa te ierte, poate sa anuleze iadul pe care l-ai purtat cu tine toata viata. De altfel, Cristos chiar spune lucrul asta: „in ce te voi gasi, in aceea te voi judeca”. Ma gaseste in iad, acolo o sa raman. Ma gaseste pocait si iertat, ma transfera in Rai. Cred ca merita facuta incercarea pocaintei. In fond ce inseamna sa te pocaiesti? Simplu, sa te gandesti la ce-ai facut, sa-ti para rau pentru toate relele si sa te rogi pentru iertare. Cui sa te rogi? Simplu, celui in care crezi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!