marți, 23 iulie 2013

Uciderea lenta a copilului

Cum spuneam si altundeva, cand eram copil aveam cateva dorinte de tipul „sa nu mor niciodata”, ori „sa calatoresc pe stele” si le ziceam in fiecare seara in loc de rugaciune. O vad acum pe Maria dorindu-si sa aiba brusc 16 ani, pentru ca la varsta aia o fata poate face anumite lucruri care la 11 ani ii sunt interzise. Si cu ocazia asta m-am gandit la frumusetea sufletului de copil... suflet pe care cei mai multi dintre noi il ingroapa, odata cu trecerea anilor, tot mai adanc. 
Oamenii mari isi doresc bani. Nu cred sa existe multi adulti care se intind seara in pat si isi doresc sa calatoreasca in timp, ori sa vorbeasca limba animalelor. Bani isi doresc, bani cu care sa cumpere lucruri aflate pe piata. Nimic mai mult. Daca sunt bolnavi, oamenii incep sa-si doreasca sanatate. Dar nimeni, in afara copiilor, nu-si doreste sa poata trece prin zid, ori sa fie invizibil. In fond, maturizarea inseamna uciderea lenta a copilului din noi. Cat de trist...
Cristos zicea ca daca vrem sa mostenim imparatia cerurilor, trebuie sa ne intoarcem si sa fim asemeni copiilor. Oare asta nu inseamna, printre multe altele, sa aprindem din nou in sufletele noastre dorintele demult uitate? Sa ne intindem, seara, in sezlong, sa privim cerul instelat si sa ne dorim sa putem ajunge intr-o secunda pe cea mai indepartata planeta? Sa cerem in gand ca pomii cei inalti sa poata umbla, ca ursii sa ne fie prieteni, iar noi, doar dandu-ne de trei ori peste cap sa ne putem transforma in ce animal vrem? Oh, da, chiar asta trebuie sa se intample. Sa incercam - nu avem nimic de pierdut.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!