luni, 12 august 2013

Duhul fericirii

„Vantul sufla unde voieste si tu auzi glasul lui, dar nu stii de unde vine, nici incotro se duce” zice Cristos in evanghelia lui Ioan. La fel e si cu fericirea: nu stii cand vine, nici unde dispare. Cand o prinzi, trebuie s-o traiesti la maxim, poate ca nu te mai intalnesti cu ea atat de curand.
Eu, unul, sunt vizitat rar de duhul fericirii, care sufla si el unde voieste, precum vantul. Cand lipseste multa vreme, ma gandesc ca nu am niciun rost pe pamant. Ma vad ca pe o fiinta demna de tot dispretul si ma intreb daca n-ar fi mai bine sa dispar.
In seara asta, duhul m-a vizitat din nou. De necrezut in ce forme poate sa apara, dar pana la urma ce importanta are asta?
Afara coborase intunericul, iar eu stateam si citeam in sufragerie. Maria se culcase in dormitorul ei, obosita dupa drumul cel lung Timisoara-Hanovra de ieri. Cindy, ca niciodata, dormea la picioarele Mariei, facuta covrig.
Am baut, cu sorbituri mici, un pahar de vin rosu de Recas, apoi l-am umplut pe al doilea. Am intrat tiptil sa vad ce face fetita mea, apoi am dat sa ies. Dinspre pat am auzit o voce: „tataaaaa, mi-e foame”. Am raspuns: „imediat iti pun ceva sa mananci, scumpa lui tata” si m-am dus catre bucatarie. Pana sa ajung, m-a invaluit duhul fericirii. Si mi-am spus: „Cum poti, nebunule, sa afirmi ca n-ai niciun rost pe pamant? Ce vrei mai mult decat clipa asta? Ce rost mai mare vrei decat sa fii acolo atunci cand fetita ta se ridica din asternut, poate ingrijorata de fantasmele noptii, si, vazand ca esti langa ea, ca raspunzi imediat ce te striga, simte acea siguranta pe care numai parintii pot sa le-o dea copiilor, siguranta ca nimic rau nu li se poate intampla? Ce vrei, nebunule, mai mult de-atat?”


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!