Mici intamplari cu animale (158)

Bigamie la păsări

La păsări, legătura dintre sexe — „căsnicia" — după specii, uneori ia forma poligamiei, bărbătuşul împerechindu-se de-a valma cu mai multe femele şi lăsînd apoi acestora toată grija cuibului şi a creşterii puilor, sau a monogamiei, în care caz perechile stau laolaltă un sezon de cuibărit sau, mai rar, toată viaţa, iar bărbătuşul ia parte la trudele clădirii cuibului şi ale creşterii puilor. Monogamia e adeseori slăbită de încercările de aventuri amoroase, trecătoare, ale soţului. Am putut însă ob­serva între alţii şi eu un caz de bigamie.

Cu greu am descoperit cuibul pitiguşului codat (Aegithalos caudatus), ancorat bine între crengile unei tufe. Nu era încă gata. Forma de ou o avea, pereţii îi erau ţesuţi des în firişoare de iarbă si de muşchi; uşiţa era croită într-o parte, rotundă, îi lipsea însă aranjamentul intern, deoarece stăpînii se trudeau să care de unde puteau fel de fel de pene. Mi-a plăcut să observ de aproape hărnicia acestor păsărele, care par un ghem de pene, abia cît o nucă, în care e înfipt un gătej: coada lungă. Unde găseau ele oare atîtea pene mici? Într-una veneau cu cîte un fulg în cioc şi îl duceau în casă, ca să-l aştearnă în pat. Dar ce-i asta? Nu două păsărele cară, ci trei, în bună pace şi înţelegere, chemîndu-se prieteneşte cu un „sit-sit" abia auzit. Era un lucru neobişnuit şi vrednic de a fi observat mai de aproape: „căsnicie" în trei. Erau un bărbătuş şi două femeiuşte. Pe acestea le-am putut recunoaşte după aripile ceva mai scurte. Lucrau pe întrecute toţi trei.

Cuibul nu era departe. A doua şi a treia zi am putut merge să văd ce mai e pe acolo. Acum, desigur, sînt ouă. Aş vrea să ştiu cîte, dar n-am niciun mijloc să constat fără să stric cui­bul... Şi iarăşi m-am întrebat: oare clocesc amîndouă pe rînd, sau cum? Vedeam zburătăcind prin jur şi stăpînul şi cîte una dintre stăpîne, dar nu mă puteam dumiri. După două săptămîni însă a început forfotă mare la cuib. Ieşiseră din ouă puii, bă­trînii cărau hrană. Şi toţi trei erau tot cei vechi, un bărbătuş şi două femeiuşte. Oare cîţi pui vor fi în cuib? Mulţi trebuie sa fie: de la o vreme parcă s-a umflat punga cuibului, apoi a crăpat, şi prin crăpătură se vedea ieşită cîte o codiță. În sfîrşit, într-o zi tufa era plină de pui; stăteau mai mulţi alături şi pe o creangă şi pe alta, ca nişte ghemuşoare de vată, şi aşteptau să sosească părinţii (trei!) cu hrana. I-am putut număra. Erau nouăsprezece. M-am lămurit. Numărul obişnuit al ouălor este de şapte pînă la douăsprezece; deci amîndouă femeiuştile si-au depus ouăle în acelaşi cuib. Căsnicie în trei! Vrednic piţiguş, că şi-a cucerit două soţii. Şi înţelegătoare soţii, lipsite de păca­tul geloziei.

Pînă în iarnă, numeroasa familie a umblat împreună. Apoi va fi pornit să hoinărească ; n-am mai văzut-o.