vineri, 11 octombrie 2013

Inchiderea magazinului de ţevi Humanitas

Aflu din presa ca s-a inchis cea de-a doua librarie Humanitas din Timisoara. Surpriza a fost mare, cu atat mai mult cu cat nu aveam habar ca se inchisese cealalta librarie. Acest eveniment imi prilejuieste un exercitiu de sinceritate care pe multi ii va cutremura: in loc sa simt oroare, in loc sa ma podideasca lacrimile pentru soarta culturii etc etc, primul sentiment pe care l-am simtit a fost unul de satisfactie. Da, asta a fost primul, pornit din niste adancimi inexplorabile ale fiintei mele. Cred ca cei mai multi oameni simt sagetarea asta atunci cand cineva care le-a facut un rau mai mare sau mai mic pateste si el ceva neplacut. Cand unul care te terorizeaza toata noaptea cu muzica din boxe isi rupe o mana, simti intai un fior de bucurie, apoi revii la cele crestinesti si te gandesti ca-ti pare rau pentru individ. Eu zic ca asta e in firea omului - sa se bucure cand dusmnanul lui pateste ceva. Ca daca n-ar fi asa, n-ar mai fi venit Cristos sa ne invete ca trebuie sa ne iubim dusmanul ca pe noi insine si sa intoarcem si celalalt obraz cand suntem palmuiti. 
Asadar, trebuie sa recunosc ca intai si intai, auzind ca se inchide ultima librarie Humanitas din Timisoara, am simtit o satisfactie. Iar acum o sa explic de ce: pentru ca atat Liiceanu cat si seful acestei librarii mi-au produs rani, mai mici sau mai mari, dupa cum s-a priceput fiecare. Pe sef nu am idee cum il cheama, dar cred ca il strigau pe-acolo "nea Mitica" sau ceva de acest gen. Un individ relativ marunt, zbarcit, cu ochelari si o voce care mie nu-mi placea deloc. Poate am mai scris despre el. Cat despre Liiceanu, am scris in mai multe randuri, asa ca o sa dau numai links ca sa mearga mai repede. Dar sa-i iau pe rand.
Nea Mitica e omul care trateaza cartea ca pe o teava din aia care se baga pe sub pamant si conduce rahatul pana in canalizarea orasului. Sa va spun de ce. Cand am scos cartea de povesti, m-am dus, mandru nevoie mare, pe la toate librariile din Timisoara ca sa o pun in vanzare. Am fost primit cu oarecare interes peste tot, cu exceptia librariei Humanitas. Acolo am dat peste acest nea Mitica, librarul ales probabil de Liiceanu, si i-am spus cam asa:
- Buna ziua, am o carte de povesti si as vrea s-o preluati si dumneavoastra.
Omul s-a uitat la mine ca la un cazut din luna, apoi s-a intors pe jumatate, a intins bratul stang si mi-a indicat un raft cu carti:
- Ia uitati-va ce-am acolo - numai carte pentru copii
- Va cred, dar a mea e noua si e altfel
- Lasati-ma domne cu chestiile astea
Vreau sa va spun ca individul nici macar n-a avut curiozitatea sa vada cartea. Nici macar s-o deschida, sa se uite la ea, s-o pipaie, nimic. Parca era o teava din alea care conduc cacatul, cum v-am spus. Pentru nea Mitica toate cartile sunt la fel, dupa cum toate tevile sunt la fel. Asta a fost. Asa ca azi, dupa trei ani, auzind ca s-a inchis magazinul de tevi Humanitas din Timisoara, am simtit o satisfactie ne-crestineasca si cineva, in interiorul meu, si-a frecat mainile si a hohotit: "aha, nea Mitica, ti-a venit randul, ti-au inchis jucaria, ma bucur pentru tine, du-te si cauta-ti un job la salubritate, ca acolo e de tine".
Satisfactia s-a prelungit putin cand mi-am adus aminte si de Liiceanu. Felul in care s-a purtat el cu mine nu poate fi comentat. Pot doar sa spun ca imi pare rau ca l-am cunoscut. Cred ca asta e marele risc atunci cand cunosti persoane cu aureole: pur si simplu aureolele lor se fac praf. Cine e curios, poate citi urmatoarele:
"Ah - a inceput din nou sa-si frece mainile acel cineva mic si ghebos din interiorul meu - Liicene, ai pierdut la Timisoara, nu? Asa-ti trebuie, ma bucur pentru tine. Esti un mafiot duplicitar, care cainezi cultura de cate ori ai prilejul, dar nu faci decat s-o ingropi si mai mult prin rabaturile pe care le percepi si care fac ca o carte sa coste de trei ori mai mult decat ar fi normal."
Ei bine, dupa ce m-am racorit astfel, dovedindu-ma un individ marunt, meschin si vindicativ, m-am gandit ca pot face abstractie si de Mitica si de Liiceanu. Si atunci nu-mi ramane decat sa spun: pacat. Timisoara pierde mult prin plecarea lantului Humanitas. Poate se gandeste intelectualul rafinat Robu sa faca ceva, sa le gaseasca un spatiu, asa cum am incercat eu odinioara - la nivelul meu, bineinteles.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!