miercuri, 23 octombrie 2013

Micul print (13)

Cea de-a cincea planetă era cu totul neobişnuită. Era cea mai mică dintre toate. Cuprindea numai atâta loc cât să încapă pe ea un felinar şi un lampagiu. Micul prinţ nu izbutea să înţeleagă la ce putea fi de folos un felinar şi-un lampagiu undeva, pe cer, pe o planetă fără case şi fără locuitori. Cu toate acestea, îşi spuse:
„Se prea poate ca omul acesta sa fie un nerod. E totuşi mai puţin nerod decât regele, decât vanitosul, decât businessmanul şi decât beţivul. Munca lui măcar are o noimă. Când îşi aprinde felinarul, e ca şi cum ar face să se mai nască o stea sau o floare. Când îşi stinge felinarul, îşi adoarme floarea sau steaua. O îndeletnicire foarte frumoasă. Cu adevărat folositoare de vreme ce-i frumoasă.”

Când ajunse pe planetă, îl salută cuviincios pe lampagiu:
- Bună ziua. De ce-ai stins felinarul?
- Consemnul, răspunse lampagiul. Bună dimineaţa.
- Cum aşa consemnul?
- Consemnul să-mi sting felinarul. Bună seara.
Şi iar îl aprinse.
- Dar de ce l-ai aprins iar?
- Consemnul, răspunse lampagiul.
- Nu pricep, zise micul prinţ.
- Nu-i nimic de priceput, zise lampagiul. Consemnul e consemn. Bună dimineaţa.
Şi îşi stinse felinarul.
Apoi îşi şterse fruntea cu o batistă cu pătrăţele roşii.
- Am o meserie cumplită. Cândva, avea şi ea o chibzuială. Dimineaţa stingeam, iar seara aprindeam. Îmi rămânea restul zilei, ca să mă odihnesc, şi restul nopţii, ca să dorm...
- Şi pe urmă s-a schimbat consemnul?
- Consemnul nu s-a schimbat, zise lampagiul. Tocmai asta e nenorocirea! De la an la an, planeta s-a învârtit din ce în ce mai repede, iar consemnul nu s-a schimbat!
- Şi-atunci? zise micul prinţ.
- Şi-atunci, pentru că acum se învârteşte o dată pe minut, eu nu mai am o clipă de odihnă. Aprind şi sting o dată pe minut!
- Asta-i nostim! La tine zilele ţin un minut!
- Ba nu e nostim deloc, zise lampagiul. A trecut o lună de când stăm de vorbă.
- O lună?
- Da. Treizeci de minute. Treizeci de zile! Bună seara.
Şi iar aprinse felinarul.
Micul prinţ se uită la el. Îi era drag lampagiul acela atât de credincios consemnului. Îşi aduse aminte de apusurile de soare, în căutarea cărora el însuşi se ducea odinioară, mutându-se cu scaunul din loc. Vru să-şi ajute prietenul:
- Ştii... cunosc eu un mijloc prin care să te odihneşti ori de câte ori vei vrea...
- Totdeauna vreau, zise lampagiul. Căci poţi să fii credincios şi leneş totodată.
Micul prinţ adăugă:
- Planeta ta e atât de mică, încât dacă faci trei salturi, ai înconjurat-o. N-ai decât să umbli mai încet, astfel încât sa fii mereu în soare. Când vei vrea să te odihneşti, umblă... iar ziua are să ţină cât ai să vrei tu.
- Nu-mi ajută mare lucru, zise lampagiul. Ceea ce îmi place mie la viaţă e să dorm.
- Nu-i chip, zise micul prinţ.
- Nu-i chip, zise şi lampagiul. Bună dimineaţa.
Şi îşi stinse felinarul.
„Pe acesta, zise micul prinţ, în vreme ce îşi urma călătoria, pe acesta l-ar dispreţui toţi ceilalţi: regele, vanitosul, beţivul şi businessmanul. Cu toate acestea, e singurul care nu mi se pare caraghios. Poate fiindcă se îngrijeşte de altceva decât de sine însuşi.”
Oftă cu părere de rău şi îşi mai spuse:
„E singurul cu care puteam sa mă împrietenesc. Planeta lui e într-adevăr atât de mică. Nu e loc pentru doi inşi...”
Lucrul pe care micul prinţ nu îndrăznea să şi-l mărturisească nici sieşi era că lui îi părea rău pentru această binecuvântată planetă, mai cu seamă din pricina celor o mie patru sute patruzeci de apusuri de soare în douăzeci şi patru de ore!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!