sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Renașterea PNTCD

Cred că a sosit într-adevăr momentul ca PNȚCD să reintre pe scena politică și să preia sarcina înlăturării pentru mulți ani a stângii de la putere. Spun asta pentru că sunt coapte toate condițiile pentru renașterea acestui partid:
1. PNȚCD a ispășit pedeapsa pe care i-au dat-o românii pentru mizerabila guvernare din 1996-2000
2. Personajele care au condus PNȚCD în acei ani nenorociți s-au dus care-ncotro, lăsând partidul pe mâinile adevăraților țărăniști. S-a dus și Nelu Mureșan, s-a dus și Remus Opriș, au plecat (unii de tot) impostorii de gen Ciuhandu, Radu Vasile, Norica Nicolai, Victor Ciorbea, Andrei Marga, Virgil Petrescu etc.
3. Românii s-au săturat de toată mocirla penelistă, pedelistă, pesedistă și pecistă și ar fi dispuși să voteze din nou cu o forță politică de genul PNȚCD care vine cu un program bazat inclusiv pe valori morale.
4. Dreapta fragmentată nu este capabilă să se coalizeze pentru că nu are în jurul cui. Acest rol de nucleu l-ar putea juca PNȚCD, partid a cărui prezență în conștiința electoratului este încă vie și strâns legată de personalitatea lui Corneliu Coposu
Mai sunt destule alte motive pentru care scriu aceste lucruri, unul fiind, desigur, acela că am fost eu însumi țărănist și știu foarte bine ce oameni de calitate am întâlnit în acest partid. A fost o vreme în care intelectualitatea română se inghesuia să se înscrie în PNȚCD. Din păcate, acești oameni n-au avut nici priceperea și poate nici determinarea de a-i alunga pe cei care veniseră acolo doar pentru că simțiseră că e rost de ciolan.
Este momentul, așadar, ca țărăniștii și toate celelalte formațiuni anti-USL, să se ridice și să umble, dar nu oricum, ci împreună. Trebuie să apară și un lider - am convingerea că asta se va întâmpla destul de curând și că nu va fi iarăși vorba despre personaje neverosimile de genul Vasile Lupu ori Marian Miluț.
Eu unul, le țin pumnii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!