duminică, 24 noiembrie 2013

Micul print (21-final)

Iar de-atunci au trecut, iată, şase ani... Întâmplarea aceasta n-am mai povestit-o nimănui. Camarazii mei, când m-au văzut, au fost nespus de bucuroşi că mai trăiam. Eram îndurerat, dar lor le-am spus: „Sunt ostenit...”
          Acum mi-a mai trecut puţin. Adică... nu chiar de tot. Ştiu însă bine că s-a-ntors acasă, pe planeta lui, deoarece, în revărsatul zorilor, nu i-am mai găsit trupul. Nu era un trup atât de greu... Şi mi-e drag, noaptea, să ascult stelele. E ca şi cum aş asculta cinci sute de milioane de clopoţei...
         
         Numai că, iată, se petrece un lucru nemaipomenit. Botniţei pe care i-am desenat-o micului prinţ, am uitat să-i adaug legătoarea de piele. N-o fi putut s-o pună niciodată la botul oii lui. Şi-atunci, mă-ntreb: „Oare ce s-a petrecut acolo? Se prea poate ca oaia să fi mâncat floarea...”
       Uneori îmi spun: „De bună seamă, nu! Micul prinţ, în fiecare noapte, îşi închide floarea sub clopotu-i de sticlă şi păzeşte bine oaia...”  Atunci sunt fericit. Şi stelele, toate, râd încetişor.
          Alteori îmi spun: „Te mai fură câteodată gândul şi-i de-ajuns! A uitat, într-o seară, de clopotul de sticlă, ori poate oaia, peste noapte, a ieşit din lada ei pe nesimţite...” Şi-atunci toţi clopoţeii se preschimbă-n lacrimi!...
          Totul, acolo, e învăluit într-o adâncă taină. Pentru voi, care de asemeni îl iubiţi pe micul prinţ, ca şi pentru mine, nimic în univers nu mai rămâne cum a fost, de vreme ce undeva, acolo, nu se ştie unde, o oaie, pe care n-o cunoaştem, a mâncat, ori ba, un trandafir...
          Uitaţi-vă la cer. Întrebaţi-vă: oare oaia a mâncat, ori ba, floarea? Şi veţi vedea cum totul e altfel... Şi nimeni, dintre oamenii mari, nu va pricepe niciodată că lucrul acesta e atât de preţios.

           Aceasta este, pentru mine, cea mai frumoasă şi cea mai tristă privelişte din lume. E aceeaşi privelişte pe care aţi văzut-o şi cu două pagini mai înainte, dar eu am desenat-o încă odată, ca să v-o arăt mai bine. În locul acesta micul prinţ s-a ivit pe Pământ, apoi a dispărut.
          Uitaţi-vă atent la priveliştea aceasta, astfel încât să fiţi siguri că o veţi recunoaşte dacă într-o bună zi veţi călători prin Africa, în pustiu. Şi dacă veţi ajunge să treceţi şi pe acolo, vă rog din suflet, nu vă grăbiţi, zăboviţi puţin în dreptul stelei. Şi-atunci, dacă vine la voi un copil, dacă râde, dacă are păr de aur, dacă nu răspunde când e întrebat, veţi ghici desigur cine e. Aşa că fiţi buni! Nu mă lăsaţi să fiu atât de trist: scrieţi-mi de îndată că s-a-ntors...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!