marți, 4 februarie 2014

Vitrina cu bibelouri

Exista un domn care urmareste posturile mele cu caracter social-politic si are obiceiul de a le comenta intr-o cheie care s-ar vrea demolatoare. De cele mai multe ori replicile lui sunt de genul "ba pe-a ma-tii": cand scriu, sa zicem, ca Ponta este un om de nimic, apare cu observatii de genul "Basescu este, in schimb, o mare valoare" etc. Dar cand prezint dovezi clare, pe care le poate intelege si un copil, ca USL nu este decat o sleahta de hoti ordinari, domnul acesta are obiceiul sa taca malc. 
Spre exemplu, am pus intrebarea elementara: de ce la alegerile din 2012, cand era absolut clar ca oricine candideaza cu un mesaj anti-Basescu primeste 80% din voturi, de ce nu a pus Antonescu pe liste oameni nepatati, specialisti etc, avand sansa istorica de a incepe cu adevarat, prin intermediul lor, "revolutia bunului simt", preferandu-le tot felul de jagardele penale de genul Fenechiu, Chiuariu, Rosca Stanescu etc? (De Ponta nu mai vorbesc, cred ca nimeni nu se poate astepta de la el si partidul lui sa promoveze altceva decat banditi). Domnul de care vorbesc nu a considerat ca e cazul sa comenteze asta si convingerea mea e ca nu a facut-o pentru ca si-a dat seama ca nu poate exista un raspuns multumitor la o astfel de intrebare. In schimb, de cate ori prezint fata hidoasa a USL si a oamenilor sai, aratand ca ajungerea lor la putere are drept cauza principala lipsa cronica de educatie a romanilor, ma combate vehement.
Mi-a trebuit ceva vreme ca sa inteleg de ce-l irita pe acest domn alegatiile mele cu privire la starea de inapoiere a romanilor. Acum stiu. El este un om care a parasit Romania de ani buni, plecarea lui in SUA reprezentand incununarea unor ani de boema si trai pe vatrai. Cariera lui a fost ascendenta: a terminat filozofia, a scris articole si carti, a stat in preajma unor oameni care puteau dispune de soarta celorlalti printr-un singur gest, a avut libertati pe care acolo unde e acum le-a cam pierdut, nimeni nu i-a spus vreodata du-te mai incolo. S-a invartit in medii de poeti, artisti, ganditori, s-a dus la cenaclurile lui Paunescu unde spiritul lui s-a avantat in spatii nemarginite, ceilalti l-au privit cu respectul omului simplu fata de cel cu carte care ii caracteriza pe romani inainte de 89 si o buna perioada dupa. N-a avut de-a face cu mizeria politicienilor, cu aroganta si suficienta afaceristilor cu bani de la buget sau, daca, dupa Revolutie, s-a intersectat cu ei, a fost doar pentru a constata ca sunt aceiasi prim-secretari, militieni, activisti, sindicalisti pe care-i cunostea atat de bine. Pentru el lucrurile fusesera simple: sistemul ceausist era mincinos, destinul ne silea sa traim cu acea minciuna, dar in rest puteam face ce dorim, totul era sa ne descurcam, ne puteam refugia in spirit, puteam fi mici semizei locali ai culturii. Dupa 89 lucrurile au ramas simple, gratie lui Iliescu - omul care i-a pastrat in functii pe vechii comunisti: cu totii au ajuns primari, presedinti de consilii judetene, prefecti, directori de institutii, directori de gazete, afaceristi. Asa ca omul nostru s-a simtit in continuare in elementul lui.
La vremurile alea i-a ramas sufletul domnului despre care vorbesc. Pentru el, oamenii de atunci erau educati - invatau in scoala despre Arghezi si legea lui OHM, studiau gramatica, istoria si graficele de functii, intrau cu totii la facultate, ce mai, un adevarat paradis al maselor scolarizate pe deplin. 
Te poti intreba de ce nu o fi ramas el in Romania. Explicatia e simpla: a crezut ca in SUA o sa dea peste aceiasi oameni - activisti burtosi, traficanti de influenta, baieti de treaba, politruci, gargaragii, militieni, cumparatori de doctorate - cu alte cuvinte, ca o sa gaseasca o altfel de Romanie, mai mare si mai bine organizata, in care, in plus, poti face si bani cinstiti.
Numai ca dupa ce a plecat, criticul meu a dat de greu: a trebuit sa munceasca dens, continuu, in medii care nu mai erau de admiratori. Nimeni nu s-a mai extaziat auzindu-l cum vorbeste de Heidegger si de presocratici. Nimeni nu l-a mai cautat ca sa stea nopti intregi la palavre pe teme filosofice adanci, n-a mai gasit pitecantropi infecti care in aparenta sa fie niste duri ai capitalismului, dar la un whisky sa traga perdeaua ca sa li se vada sufletul cel bun. Pur si simplu toate astea au zburat, in locul lor ramanand doar mecanismul care misca societatea, rece si impersonal. 
Asa ca domnul care ma critica a inceput sa descopere ca in Romania era mai bine. In Romania te puteai duce la orice carciuma si dadeai acolo de oameni interesanti, autodidacti filosofi ai fatalitatii, cu care puteai vorbi despre Eminescu si despre Avram Iancu, de la care puteai auzi snoave cu batrani intelepti din sate uitate de timp si care, dupa mai multe pahare, incepeau sa cante cantece populare care te miscau pana la lacrimi. Acolo puteai sa te patrunzi de spiritul lui Cioran, sa te gandesti la Mesterul Manole, sa scrii despre ei in reviste obscure de literatura, sa fii aproape de natura, sa te lungesti pe capite si sa privesti padurile de brad, sa meditezi la vesnicie cu capul in poale de Ilene Cosanzene frematand la auzul frumoaselor tale povesti despre muzica sferelor si basset-ul reginei din Saba. Mai puteai, pe atunci, sa te duci la biblioteca, sa studiezi, sa iei notite, sa te intalnesti acolo cu alti oameni ca tine, sa scrii la cartea ta care urma sa devina cel mai important roman al deceniului. Odata pe luna te duceai sa-ti iei salariul pentru sinecura pe care ti-o oferise cine stie ce neandertalian bugetar caruia ii faceai teza de doctorat si uite-asa trecea viata ta, plina de vise colorate, de mici bucurii si de sperante care urmau sa se implineasca.
Ei bine, daca ii spui unui astfel de om ca romanii sunt profund needucati, e ca si cum ai tranti o maciuca in vitrina in care isi tine el bibelourile. Sacrilegiu mai mare nici ca se poate imagina. Pentru a-si proteja de maculare tezaurul de amintiri, omul nostru e in stare sa nege orice evidenta. Pentru el adevaratele valori sunt acolo, in acel trecut pe care il evoca politrucii uselisti cu fiecare deschidere a gurii urmata de rostirea unor propozitii caznite. Cand glasuieste Bunea Stancu, anuntand ca-i va da doua picioare in gura unei jurnaliste, domnul despre care vorbesc este transpus instantaneu in vremea primilor secretari. Il invaluie pe data caldura acelor dulci clipe in care el putea sa se miste liber printre respectivii saurieni, sa stea cu ei la masa si sa-i descopere, plin de uimire, a fi niste sufletisti, care injurau rupestru, cu bale, numai asa, de ochii lumii, ca nu cumva sa-i ia in vizor unii aflati mai sus in ierarhia partidului unic.
Cum sa fie romanii needucati?-se revolta domnul acesta. Dimpotriva, sunt foarte educati, l-au citit pe Vlahuta, cunosc regula de trei simpla si teorema lui Pitagora, stiu sa deosebeasca binele de rau, au bun-simt, iar faptul ca se duc la urne si aleg numai si numai alde Bunea Stancu este, in realitate, o stratagema prin care scapa de saurieni inchizandu-i in primarii si prefecturi, astfel ramanand ei liberi sa stea la carciuma si sa discute despre Ursitoare, Ştima Lacului, Omul Noptii si Fata Padurii.
P.S. O sa revin pentru a explica "for dummies" de ce sustin ca romanii sunt needucati cronic.


Un comentariu:

  1. M-ai cam bestelit, dar ti-am tras-o si eu. Amicalmente.
    http://proletaru.com/2014/02/07/realitati-si-inchipuiri/

    RăspundețiȘtergere

După mine!