Educatie sanitara in comunism (2)

Era duminică

Acele ceasornicului de pe noptiera lui Dan arătau ora 7 dimineaţa. În acel moment un ţîrîit prelung vesti ora sculării. De sub plapumă apăru un smoc de păr blond şi doi ochi adormiţi ce priveau cu ciudă spre ceasornic. „In fiecare dimineaţă trebuie să mă scoale din somn afurisitul ăsta“, părea că spune privirea lui Dan. Şi parcă, pentru a-i face în necaz, se întoarse pe partea cealaltă şi-şi trase plapuma peste cap.

    

    Ceasul încetase demult să sune, Dan adormise din nou ca şi cum nimic nu i-ar fi întrerupt mai adineaori somnul. De data aceasta însă îl sculă o voce: „Dănuţ mamă, tot nu te-ai sculat? Iar o să întârzii la şcoală. Au trecut zece minute de cînd a sunat ceasul”.

     Dan nu mai avu ce face acum. Trebuia să se scoale. Altfel, maică-sa i-ar fi tras plapuma jos de pe el, şi ar fi început să-i mustre, că e leneş, că e somnoros şi cîte şi mai cîte. Sau, poate sorei lui mai mari, Nana, i-ar trece prin minte iarăşi vreo năzbîtie ca cea pe care i-a făcut-o nu demult: să-l stropească cu apă rece. „Nu, îşi spuse cu hotărîre Dan, mai bine mă scol acum decît să se adune iar în jurul meu toţi ai casei“.

Mai mare ruşinea! Aproape în fiecare dimineaţă era întîmpinat de părinţi şi de Nana cu glume pe socoteala lenei sale. „Am să vorbesc cu tov. director, îi spuse într-o dimineaţă ironic taică-su, să-ţi acorde un regim special de şcoală. Să te primească în clasă pe la 9—10, ca să poţi dormi mai mult“.

Ba, într-o zi, Nana îi spuse că o să-şi aducă cole­gele din clasa a V-a să vadă un elev care se scoală greu dimineaţa. O fi el Dan, abia în clasa a III-a dar ca să rîdă fetele de el, asta era prea de tot. Şi parcă pînă şi Petrişor, pe care îl lua în fiecare dimineaţă cu maşina să-l ducă la grădiniţă, începuse să facă haz de lenea lui Dan atunci cînd spunea: „S-a sculat Dan. Ce tîrziu trebuie să fie!”

Intr-adevăr, o situaţie neplăcută de tot. Dar ce vină avea el dacă îi era somn dimineaţa? Parcă cine ştie cît dormise. Aseară se culcase pe la ora 11, iar alaltăseară tocmai la ora 12. Dormise care va să zică vreo 6—7 ore pe noapte. Poate dacă s-ar culca mai devreme, i-ar fi  mai uşor să se scoale dimineaţa. Aşa îi spunea întotdeauna şi maică-sa. Dar el abia începuse să citească de cîteva seri. Poţi lăsa o asemenea carte din mînă, cînd fiecare pagină pe care o întorci devine din ce în ce mai interesantă? Numai în clipa în care i se închid pleoapele de somn şi cartea îi scapă din mînă, se termină pentru seara aceea lectura deosebit de plăcută.

Totuşi, trebuia să facă ceva ca să se poată scula dimineaţa fără să-l mai trezească ba ceasornicul, ba maică-sa, ba Nana cu năzbîtiile ei. Ce bine ar fi, ca în fiecare dimineaţă să se poată scula el primul şi să-i strige Nanei: „Scoală-te somnoroaso, iar o să întîrzii la şcoală”. Gîndurile acestea frămîntau mintea lui Dan, în timp ce mergea grăbit spre şcoală. Deodată îi trecu prin minte o idee. Ce-ar fi să-şi spună necazul său tov. diriginte! Desigur că dînsul va găsi o soluţie. Dan avea încredere în dirigintele clasei sale. Părea atît de legat de copii, le vorbea aşa frumos, le spunea întotdeauna cum să se poarte, pentru a nu-i supăra pe părinţi sau pe profesori. Şi pe cît se purta de blînd cu copiii, pe atît fiecare din ei simţea că dirigintele nu trece uşor cu vederea abaterile de la disciplină. De altfel, niciunuia nu-i trecuse încă prin minte să-i iasă din vorbă.

Cînd intră în clasă, Dan era deja hotărît. Astăzi, ultima oră era dirigenţia. La sfîrşitul orei îl va ruga pe diriginte să-l sfătuiască ce trebuie să facă pentru a nu se mai scula aşa greu dimineaţa. Dînsul va şti de­sigur, ce-i de făcut. Doar nu demult le spusese copiilor: „Dacă aveţi un necaz cît de mic, vreo supărare sau vreţi un sfat, veniţi cu încredere la mine“.

Orele trecură în ziua aceea parcă mai încet decît de obicei. Nu că nu l-ar fi interesat lecţia de matema­tică sau cea de istorie. Ba la limba română, Dan răs­punse aşa de bine încît profesorul îi dădu nota 10. Dar ceea ce abia aştepta Dan era sfîrşitul lecţiilor, pentru ca să poată vorbi cu dirigintele. Şi iată că sosi şi clipa mult aşteptată. Ceilalţi copii plecară acasă. Dan însă rămase ultimul: „Aş vrea să vă rog ceva, tovarăşe diri­ginte”, îi spuse Dan dirigintelui în clipa în care acesta se pregătea să iasă din clasă. Şi începu să-i istorisească păţaniile lui de fiecare dimineaţă, cît de greu îi vine să se scoale, cum rîde Nana de el şi aşa mai departe.

Profesorul diriginte îl privi zîmbind şi începu la rîndul său să vorbească. Dan urmărea fiecare cuvînt, cu atenţie. Parcă nici nu mai respira, aşa era de ab­sorbit de cele ce-i spunea dirigintele. Abia acum începu să înţeleagă de ce nu reuşeşte să se scoale dimineaţa. Dirigintele îi spunea că organis­mul omului are nevoie de odihnă, după orele de muncă şi de activitate din timpul zilei. Cu cît organismul este mai tînăr, cu atît are nevoie mai mult de odihnă. De aceea, copiii de vîrsta lui Dan trebuie să doarmă cel puţin 9 - 10 ore pe noapte. Cei care dorm mai puţin se scoală greu dimineaţa, se simt a doua zi obosiţi, nu mai sînt atenţi la lecţii, învaţă mai greu.

„Iată ce trebuie să faci ca să te scoli uşor dimi­neaţa", continuă dirigintele.

„Cine ştie ce mi-o spune să fac", îşi zise în mintea lui. Dan. „Orice-ar fi însă, sînt hotărît să-i urmez sfatul". Temerile lui Dan fură însă îndată risipite de cuvintele dirigintelui. Ceea ce trebuia să facă era aşa de simplu şi de uşor...

Iată: „să te culci în fiecare seară la oră fixă şi nici­odată mai tîrziu de această oră. Cel mai bine este să te obişnuieşti să te culci seara la 9 - 9:30 - 10, aşa încît pînă a doua zi la ora 7 să ai cel puţin 9—10 ore de somn”.

Dirigintele îl privi pe Dan. „Şi n-o să mă mai scol greu dimineaţa?” părea că întreabă privirea lui.

Ca şi cum i-ar fi ghicit gîndul, dirigintele spuse: „Dacă te vei obişnui să te culci în fiecare seară la oră fixă, a doua zi n-o să mai ai nevoie nici de ceasornic ca să te scoli şi nici Nana n-o să mai rîdă de tine. Te vei scula singur fără ajutorul nimănui. Ştii de ce?“. Dan dădu din cap. Nu ştia de ce. Dirigintele îi explică acest lucru: „Copilul care se culcă seara devreme, la oră fixă şi care se scoală dimineaţa tot la oră fixă, peste cîtva timp se va obişnui cu acest regim de somn. Copilul fiind suficient de odihnit în timpul nopţii, şi obişnuit cu aceste ore de somn îşi va forma un obicei în a se scula singur dimineaţa. De aceea, copiii care se culcă devreme şi la oră fixă, se scoală totdeauna regulat dimi­neaţa singuri. Dar nu numai atît. Culcatul şi sculatul la oră fixă fac ca organismul să fie mai bine odihnit. Copilul îşi reface forţele, are a doua zi o mare putere de muncă, învaţă mai bine”.

Dirigintele tăcu. Dan continua însă să se uite la el. Parcă mai aştepta ceva. Iată însă că dirigintele începu din nou să vorbească. Acum pomenea tocmai de ceea ce aştepta să afle cu nerăbdare Dan: „Trebuie să-ţi organizezi astfel timpul liber încît să citeşti ziua diferitele cărţi care te interesează. Ce folos ai dacă le citeşti pînă noaptea tîrziu? Din cauza oboselii abia mai înţelegi ultimele pagini şi a doua zi trebuie să le reciteşti pentru a-ţi reaminti unde ai rămas cu lectura. De aceea, continuă să citeşti, însă în orele libere din timpul zilei”. Dirigintele făcu o pauză. Se uită la Dan, apoi îl sfătui zîmbind: „Fă ce ţi-am spus şi vei vedea cît de uşor îţi va veni să te scoli dimineaţa!“.

Dan a făcut întocmai ce i-a spus tovarăşul diriginte.

      Se culcă acum în fiecare seară devreme şi la oră fixă.

      Dimineaţa el este primul care se scoală. Demult, ceasornicul a încetat să mai ţîrîie anunţînd ora sculării.

„Nu-l mai pune să sune, i-a spus Dan maică-sii într-o seară. De acum înainte nu mai am nevoie de soneria lui. Mă scol şi fără ceasornic”.

Dan pleacă la şcoală dimineaţa mai vesel şi mai voios. „Asta pentru că m-am odihnit bine”, îşi spune el. Şi are dreptate.

Intr-o dimineaţă se sculă ca de obicei singur. Nana dormea încă. „Las că i-o fac eu, îşi zise el. Destul a rîs ea de mine”.

      — „Scoală somnoroaso, o să-mi aduc colegii să te vadă cum întîrzii de la şcoală”, îi strigă el zgîlţîind-o.

Nana deschise ochii şi-l privi mirată. Apoi începu să rîdă.

     La început, Dan rămase nedumerit... dar după puţin timp începu şi el să rîdă. Abia acum îşi dădu seama că era duminică.
Ionel Dorobanţu

Cap1