miercuri, 9 aprilie 2014

Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(15)

Regele se declară satisfăcut de învăţămintele cuprinse în poveste şi-l întrebă pe Trurl:
Spune-mi, te rog, stimate constructor, maşina povesteşte oare ceea ce tu ai învăţat-o, sau izvoarele ştiinţei sale sunt în afara ta? Şi apoi, îndrăznesc să subliniez că istoria pe care am auzit-o, frumoasă şi instructivă, nu zic, nu mi se pare totuşi încheiată, pentru că n-am auzit nimic despre ce s-a întâmplat mai departe cu Numeroşii şi cu regele lor cel prostănac.
Maiestate – zise Trurl – maşina spune adevărul, pentru că sugătoarea ei informaţională mi-am aplicat-o la cap chiar înainte de a veni la tine şi de acolo a cules amintirile mele. Dar a făcut asta singură, aşa că nu ştiu care dintre amintirile mele le-a receptat; nu se poate spune că eu am învăţat-o ceva în mod intenţionat, dar nici că izvoarele ştiinţei ei se găsesc undeva, în afara mea. Cât priveşte Numeroşii, într-adevăr povestea nu spune nimic de soarta lor, pentru că totul poate fi povestit, dar nu totul poate fi rânduit. Dacă ceea ce se întâmplă acum n-ar fi realitate, ci numai o poveste de rang oarecum superior, care cuprinde în sine povestea maşinii, un ascultător oarecare ar putea întreba de ce tu şi prietenii tăi sunteţi de formă sferică, întrucât această sfericitate nu pare a juca vreun rol în povestire şi este un fel de adaos cu totul inutil...
Tare se mai minunară prietenii regelui de isteţimea constructorului, iar regele însuşi, cu un zâmbet larg, întări:
Da, da, cuvintele tale nu sunt lipsite de adevăr. Cât priveşte structurile noastre, pot să-ţi dezvălui originea lor. Cândva, demult, arătam – adică strămoşii noştri arătau – altfel, pentru că se născuseră din voinţa unor fiinţe palide, mocirlos-tremurânde, care i-au meşterit şi pe ei după chipul şi asemănarea lor; aveau şi mâini, şi picioare, cap şi trup care le lega pe toate. Dar eliberându-se de creatorii lor, dorind chiar să distrugă din fiinţa lor urmele acelei origini, generaţiile succesive ale strămoşilor mei s-au transformat pe rând, până ce au ajuns în starea de sferă; nu ştiu dacă asta a fost bine sau rău, destul că s-a întâmplat aşa.
Maiestate – zise Trurl – sfericitatea are părţile sale, şi bune şi rele din punct de vedere constructiv; dar, din toate celelalte privinţe, e mai bine dacă fiinţa inteligentă nu se poate transforma pe sine însăşi, pentru că o asemenea libertate este o adevărată tortură. Căci acela care trebuie să fie aşa cum este poate să-şi blesteme soarta, dar nu poate să şi-o schimbe, pe când cel care reuşeşte să se schimbe pe sine însuşi nu poate să-l mai încarce pe nimeni cu răspunderea pentru neîntâmplaritatea sa; dacă lui nu i-e bine cu sine însuşi, atunci nimeni în afară de el nu e vinovat pentru asta. Dar n-am venit aici, Maiestate, ca să-ţi prezint teoria generală a autoconstrucţiei, ci numai pentru experimentarea maşinilor mele de povestit. Vrei s-o asculţi pe cea care urmează?
Regele se învoi şi, după ce se mai înveseliră cu amforele pline de cea mai gustoasă smoală de ioni, mesenii se aşezară mai comod, iar maşina a doua se apropie de ei, îi făcu regelui o plecăciune după cuviinţă şi începu:
Mărite Rege! Iată istoria cu sertăraşe despre Trurl – constructorul şi păţaniile sale minunat neliniare!
P14


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!