marți, 22 aprilie 2014

Experiente la frontiera

Ieri, drumul Timisoara-Hanovra mi-a oferit doua experiente interesante, atat prin ele insele cat si prin concluziile pe care le poti trage comparandu-le. O sa le povestesc pe amandoua aici, rugandu-i pe toti cei care sunt dispusi, sa mediteze putin la cateva din pacalelile care ni se vand noua despre Europa si europenilor despre noi.
La ora 8 eram la Mako, pe unde se intra in Ungaria. Acolo este singurul punct unde ti se cere sa prezinti pasaportul sau ce act ai tu, asta pentru ca patrunzi in spatiul Schengen. Cine este insotit de un copil minor, are nevoie, la acea trecere, de o imputernicire din partea mamei acestuia, prin care ea se declara de acord ca tu sa iesi din tara impreuna cu copilul ei. Aveam o astfel de imputernicire, facuta in 2012. Scrie in ea ca e valabila pe termen nelimitat si ca poate fi folosita pentru a iesi din tara de un numar nelimitat de ori. Stiam, ce-i drept, ca s-au modificat anumite proceduri, dar am trecut de mai multe ori pe baza acestei imputerniciri, asa ca m-am gandit sa o folosesc inca odata, in principiu ca sa ma lamuresc daca mai e sau nu mai e valabila. Aveam, ce-i drept, inca una, facuta in 2014 si valabila pana anul viitor, asa ca stateam linistit.
Vamesul roman, un baiat de vreo 30 de ani, s-a uitat la hartia respectiva, a intors-o pe ambele parti, a privit-o tinand-o inspre soare, a pipait-o ca sa simta exact timbrul sec, dupa care s-a dus la un coleg de-al lui mai batran si a purtat cu el o discutie. Dupa aia a venit si mi-a zis ca nu e OK, pentru ca hartia mea e prea veche si ca ar trebui sa am alta. I-am spus ca nu aveam de unde sa stiu treaba asta, ca trec de doua ori pe an si nimeni nu s-a legat de ea, dar daca trebuie, la vara o sa facem una noua. Mi-a zis: "nu, domnu' Baz, nu la vara, trebuie s-o faceti maine". Am mai parlamentat cu el o vreme, apoi el s-a dus din nou sa discute cu vamesul batran, dupa care iar a venit si m-a intrebat daca Maria nu are la ea vreun act care sa dovedeasca faptul ca e la scoala in Germania. Avea, i l-a aratat, omul s-a uitat la el rapid si ne-a dat drumul sa trecem. 
Iata, i-am spus Mariei, un om normal la cap, cu care am putut sa discutam si pe care l-am convins ca nu esti un copil de furat. Un om care nu s-a cramponat de hartia aia nenorocita - asa ceva in vremea lui Ceausescu ar fi fost de neconceput, n-am fi putut trece decat daca am fi lasat o spaga consistenta etc.
Am plecat de-acolo si am tras tare. Pe la 1 eram aproape de granita dintre Ungaria si Slovacia. Si, ca un facut, asa cum mi se intampla mie intotdeauna, exact in minutul in care ar fi trebuit sa fiu atent ca sa nu scap intrarea pe M15, exact in minutul ala a trebuit sa ma concentrez pe cu totul altceva si am ratat. M-am trezit la granita cu Austria, fara nicio posibilitate de a face stanga-mprejur. N-am avut incotro, am pornit navigatorul, m-a dus pe niste bretele intortocheate si m-a scos din nou pe autostrada, pe celalalt sens, la vreo 500 de metri de frontiera. Eram, asadar, in Austria si intram in Ungaria. La frontiera, control - ma trage un burtos pe dreapta, apoi se infiinteaza un tip slab, negricios, mic de statura si nebarbierit, care nici una nici doua ma intreaba unde este vigneta da Austria. Ii spun: "domnule, eu nu vin din Austria, vin din Ungaria, am ratat intrarea pe M15, catre Bratislava si am fost fortat sa intru in Austria ca sa ma intorc catre Ungaria". La care tipul imi spune, sec: "aveti sau nu aveti vigneta de Austria?" Ii spun ca n-am dar ca nici nu aveam de unde s-o iau, asa ca sa-mi dea el una. Ce credeti, ca mi-a dat? Da' de unde! Mi-a comunicat, pe un ton martial, cu o oarecare agresivitate, ca daca nu am vigneta, atunci trebuie sa platesc 120 de euro. L-am intrebat, dintr-un reflex al romanului: "cum, 120 de euro pentru cateva sute de metri?" si el mi-a raspuns inca si mai agresiv: "si pentru cativa centimetri!"
M-am uitat la tipul ala cu privirea pe care sunt sigur ca as avea-o daca m-as uita la un zombie avortat. Sunt sigur ca a inteles toata scarba de care eram cuprins, dar n-avea ce-mi face, nu e nicio lege care sa te pedepseasca pentru privirea cu care te-a lasat Dumnezeu. Ma gandeam ca as putea sa-l intreb daca asa il invata pe el sa aplice legile din tara lui si apoi sa scuip pe jos, etc. Dar sigur ca n-am facut asa ceva - poate ma mai si arestau. M-am dus si am platit 120 de euro, am primit o chitanta cat o fata de perna si am plecat.
Multa vreme m-am tot intrebat: oare nu e, totusi, mai bine sa ai de-a face cu oameni si nu cu masini cu chip de om? Tot laudam sistemul din Vest - asta avem in vedere? Ne place sa ajungem si noi asa, niste automate de respectat legile fara abatere, fara judecata, fara intelegere? De ce oare la Hanovra, m-am mai intrebat, cand am parcat pentru intaia oara gresit, functionarul de la primarie a putut sa ne explice ca nu asa se parcheaza masina si apoi sa ne anuleze amenda, rugandu-ne ca pe viitor sa fim mai atenti? 
Raspunsul mi-a venit in minte brusc: pentru ca, asa cum imi spunea acum vreo 20 de ani un oarecare Pop, trait multa vreme in Germania, Austria nu e decat un fel de Germania de mîna a doua.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!