Invrednicire (12)

Beţia

Iţi mai aduci aminte, prietene, ziua aceea

în care beţi sedeam amândoi, afundaţi în fotolii,

cu lacrimi de ciudă pe obraji şiroindu-ne

pentru că nu mai ştiam unde ne sunt praştiile

şi pantalonii cei scurţi cu buzunare la spate?

Mai ştii cum ne strigau de-afară băieţii

ca să plecăm mai repede spre Valea cu Brazi

şi de acolo mai sus, către Poiana Narciselor,

cea numai de noi şi de bătrânul 
pădurar taciturn cunoscută?

"Dar haideţi odată, ce tot faceţi acolo?" strigau

"ce credeţi, că o să vă aşteptăm toată ziua?"

şi aruncau pietricele în geam

şi fluierau ascuţit cu două degete băgate în gură.

Dar noi nu ne puteam ridica, întindeam

mâinile către carafa cu vin şi mai turnam în pahare,

ne afundam mai adânc în fotolii şi închinam

în cinstea lor, a celor care nu puteau pleca nicăieri fără noi.

Iţi mai aduci, prietene, aminte

cum într-un glas ne imploram soţiile să lase

frământatul aluatului şi să ne caute

străvechii tenişi cu şireturi late, capcanele

pentru prins păsările rătăcite prin poienile inocenţei

şi destrămatele pe la umeri tricouri

cu Beatles, Pink Floyd, ori Santana?

Mai ştii cum se prefăceau că ne dau ascultare,

cum coborau în beci şi se urcau până în pod

şi cum veneau apoi să ne spună

că ceea ce căutăm noi nu poate fi găsit nicăieri

şi ne aduceau, ca să nu mai plângem în hohote,

dulceaţă de trandafiri, pandişpan şi cafele?

Ah, prietene, de vinul acela din nou îmi e sete...

si iar mă cutreieră dorul de fluturi şi vrăbii.
How I wish, doar atât pot să spun printre lacrimi:

how I wish you were here!
Raul Baz, 02.05.2014