sâmbătă, 5 iulie 2014

Cu Basescu sub baobab

Uriasul scandal de coruptie in care a fost tarat fratele presedintelui Basescu le-a oferit celor de la Antena3  ocazia de a realiza emisiuni noi si suculente in care Traian Basescu este terfelit si acuzat (fara dovezi, evident), de implicare in afaceri cu clanurile tiganesti mafiote. De dimineata si pana noaptea tarziu, personaje precum Mugur Ciuvica, Dana Grecu, Mircea Badea, Mihai Gadea, injura gros, rupestru, la Basescu si la capii justitiei din Romania - Kovesi fiind, desigur, in fruntea listei.

Spectatorii needucati care formeaza publicul acestui post de televiziune condus de Dan Voiculescu, jubileaza. Pentru ei, acuzele scrasnite formulate de corifeii postului reprezinta dovezi. Cu ei nu poti discuta rational, nu-i poti intreba "si totusi de unde stii ca presedintele e implicat?" pentru ca obtii raspunsuri de tipul: "a, nu, nu e implicat, stai linistit, Basescu e usa de biserica, numai ceilalti sunt corupti". Un cetatean dintr-un stat african subdezvoltat, care picoteste toata ziua sub baobab pentru ca altceva nu stie sa faca, iti va spune din prima ochire: "asta nu este o dovada, ci un artificiu logic viclean si murdar". Pentru antenistii nostri insa, astea sunt dovezi irefutabile. Iar cand apare si Bercea Mondial care striga din duba cu care este dus la arest ca a dat bani multi ca sa-l mituiasca pe presedinte, asta deja este evidenta absoluta a vinovatiei lui Basescu.
Dar ce sa vezi, dintr-odata unul dintre indivizii implicati, un anume Marian Capatana, face si el o declaratie fabuloasa: Dan Voiculescu a dat un milion de euro pentru ca Traian Basescu sa fie implicat in scandal. Ei bine, ce fac antenistii needucati? Il apuca rasul si pe africanul de sub baobab: antenistii needucati cer dovezi, nu simple declaratii! Dintr-odata, in mod miraculos, simplele declaratii facute de un arestat nu mai sunt dovezi. Nu, asa ceva se constituie dovada numai in situatia in care cel acuzat este Basescu. Intelegeti? Asta este nivelul de gandire si intelegere a realitatii la romanii needucati. Asa cum am spus de nenumarate ori, daca in scoala copiii ar fi educati pentru a deveni cetateni responsabili si nu masa de manevra a mafiei politice, ei ar afla, printre altele, ce inseamna o acuzatie temeinica, ce inseamna o dovada, ce e aia calomnie etc. Dar cine sa se gandeasca in Romania la asa ceva? Un premier plagiator si care minte de dimineata pana seara cum ii vine la gura?


4 comentarii:

  1. Domnule, e chestie de statistica. Hai sa presupunem ca are sens sa lucram numai pe cifra captelelor de acuzare si nu pe cifra demonstratiilor. Si daca faci asta, si tot iti ies mai multe dosare care contin numele Basescu decit ai dosare care contin numele Ponta. Ai flota, Alro, Nana, Romagro Cereal, Bercea, afacerea Pricopie, etc. Sigur, e vorba de mai multi membri ai familiei, nu neaparat de Traian. Poti, fireste, sa-i acorzi prezumtia de nevinovatie. Tot statistic insa vei constata: a) ca desi numarul dosarelor astora e atit de mare, T.B n-a fost audiat nici macar o singura data, nici macar in calitate de martor b) exista cel putin un numar de 3 cazuri de afaceri pe biroul Procuraturii in care T.B si-a recunoscut, public, implicarea. Cu toate astea, nici dupa declaratia publica, el n-a fost audiat de catre anchetatori c) exista cel putin o divergenta suspecta intre modul in care s-au pronuntat condamnari pentru ceilalti "moguli", condamnari bazate in mare majoritate pe dovezi indirecte, circumstantiale, si felul in care procuratura a abordat dosarele membrilor familiei Basescu, unde nu numai ca nu exista condamnari, dar nu sint nici investigatii, nici audieri, nici consemnari de nici un fel. Peste asta, ia si faptul - reamintit numai de dragul discutiei - ca numele lui Victor Ponta nu e amestecat in nici un dosar de coruptie, numai intr-o afacere de furt intelectual, si tot constati ca T.B nu sta bine, cel putin, statistic.

    Daca crezi ca justitia romaneasca e independenta, trebuie sa-ti sara in ochi chestiile alea. Daca nu crezi ca e independenta, atunci e inutil sa pui totul exclusiv in spinarea propagandistilor de la Antena 3. Vina lor e auxiliara - amplificarea povestii - care e vina a tuturor televiziunilor, nu doar a Antenelor. In fond, ca dezbati chestiunea intr-o interpretare pozitiva (ca banii de la Bercea au fost pentru Aversa, Adversa sau Perversa), sau intr-una negativa (ca e trafic pe fata), reiterarea evenimentului nu e de bun augur. A3 nu sint mai vinovati ca alti competitori.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pe mine ma intereseaza statistica respectiva cam cat ma intereseaza numarul lui Avogadro. Ai umplut un parsesc de text cu lucruri despre care eu nu am vorbit. Asadar, fii atent: ceea ce am ironizat eu este subiectivismul penibil al antenistilor spalati pe creier: daca zice Bercea ca a dat un milion mita pentru TB, asta e o dovada de necontestat; daca zice Capatana ca Varanul a dat un milion ca sa-l implice pe TB, e facatura. Intelegi tu despre ce vorbesc eu aici?

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai in cazul lui Capatina e numai zicere, in timp ce in cazul aluilalt e o dovada filmata ca fratele statului de drept a luat banul in mina si-a ramas impresionat de grandoarea teancului. Oricum o invirti, asertiunea lui Bercea are ceva mai multa greutate.

    RăspundețiȘtergere
  4. Te inseli foarte tare. In cazul lui Bercea e tot o zicere: "i-am dat lui Kovesi prin sofer" De altfel, in fata procurorilor, respectivul a refuzat sa mai deschida pliscul pe aceasta tema.

    RăspundețiȘtergere

După mine!